Vaticanul sărbătoreşte 500 de ani de la inaugurarea Capelei Sixtine
https://www.ziarulmetropolis.ro/vaticanul-sarbatoreste-500-de-ani-de-la-inaugurarea-capelei-sixtine/

La aniversarea a exact 500 de ani de la inaugurarea Capelei Sixtine, miercuri, la ora locală 18:00, în Capela Sixtină, Papa Benedict al XVI-lea va prezida celebrarea unei slujbe, informează miercuri mass media din Italia.  Capela Sixtină, inaugurată la 31 octombrie 1512 de Papa Iulius al II-lea, îşi ia numele de la Papa Sixtus al […]

Un articol de Andrada Văsii|31 octombrie 2012

La aniversarea a exact 500 de ani de la inaugurarea Capelei Sixtine, miercuri, la ora locală 18:00, în Capela Sixtină, Papa Benedict al XVI-lea va prezida celebrarea unei slujbe, informează miercuri mass media din Italia.

 Capela Sixtină, inaugurată la 31 octombrie 1512 de Papa Iulius al II-lea, îşi ia numele de la Papa Sixtus al IV-lea, Suveran Pontif între anii 1471 şi 1484, care a iniţiat construirea acesteia peste o altă capelă, Cappella Magna, o structură de origine medievală.

Capela Sixtină este una dintre cele trei capele papale din Palatul Apostolic din Vatican şi este dominată de fresca „Judecata de Apoi”, capodoperă a lui Michelangelo, realizată între 1508 şi 1512, în numai patru ani, în care a pictat o suprafaţă de peste o mie de metri pătraţi.

Servindu-se de extraordinarele sale capacităţi artistice, Michelangelo a transpus în forme vizibile frumuseţea şi demnitatea omului.

Universul cromatic şi viziunea creştină a marelui artist au făcut din Capela Sixtină un veritabil „Sanctuar al teologiei trupului, un spaţiu în care toate conduc spre conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu”, observa în 1994 Papa Ioan Paul al II-lea.

„Fiecare dintre noi trebuie să se raporteze la Hristos, conştient fiind că va trebui să dea socoteală de ceea ce a făcut în viaţă”, spusese Benedict al XVI-lea în 2005, la prima Liturghie ţinută în Capela Sixtină, după alegerea sa ca nou Suveran Pontif.

Capela Sixtină este locul în care se desfăşoară conclavul cardinalilor, în cadrul căruia au loc deliberările şi votările pentru alegerea unui nou Pontif.


Cea mai faimoasă capelă din lume este vizitată în fiecare an de peste cinci milioane de persoane, circa 20.000 pe zi.

 

Sursa: Agerpres

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

14
/09
/23

Centrul Ceh București își reia activitatea toamna aceasta și dă startul unui nou sezon de evenimente pe 20 septembrie, când va avea loc, de la ora 19:00, discuția „My Body is Mine”, ce pune în dezbatere subiectul body shaming-ului, analizat de invitații Ridina Ahmedová, Andrada Cilibiu, Patrick Brăila și moderatoarea Alice-Monica Marinescu.

14
/09
/23

Adaptarea unui text esențial din teatrul antic, un policier deștept și plin de umor, o tulburătoare dramă psihologică și un excelent text din dramaturgia contemporană românească – acestea sunt doar câteva dintre poveștile pe care le veți descoperi în această toamnă pe scenele Bulandra, sub semnătura regizorilor Andrei Șerban, Alexandru Dabija, Alexandru Mâzgăreanu și Mimi Brănescu.

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.