“Venom”, lider de box-office în România și în Statele Unite
https://www.ziarulmetropolis.ro/venom-lider-de-box-office-in-romania-si-in-statele-unite/

 Noul film de acţiune SF “Venom”, o producţie Columbia Pictures & Marvel, cu Tom Hardy în rolul principal, a cucerit cinefilii din România şi SUA deopotrivă. Lansat pe marile ecrane în week-end-ul 5-7 octombrie 2018, “Venom” a înregistrat 104.614spectatori şi încasări de 2.553.269 lei, confirmând că este, într-adevăr, cea mai aşteptată lansare cinematografică a toamnei.

Un articol de Petre Ivan|9 octombrie 2018

Noul lider de box-office seduce prin acțiunea alertă,  personaje inedite, umor negru și efecte vizuale spectaculoase.

Ce lipsește oare într-o societate în declin, care își pune speranțele în tehnologie pentru a supraviețui, iar magnații speculează momentul pentru a-și spori puterea? Super-eroii sunt deja depășiți, este vremea anti-eroilor! Celebrul personaj Venom din cărțile de benzi desenate “Spider-Man” devine protagonist într-o nouă producție Marvel – mult-așteptată de fanii seriei și de cinefilii din lumea întreagă.

În urma unei expediții spațiale, ajunge pe Terra Simbiotul – o creatură bizară, cu formă fluidă, ce are capacitatea de a se infiltra precum un parazit într-un corp-gazdă, urmând să-l transforme într-o ființă indestructibilă sau… să-l ucidă.În laboratoarele Life Foundation, savantul fondator Carlton Drake face experimente fără scrupule, pe subiecți vulnerabili, totul pentru a-și demonstra teoria și a intra în istorie drept creatorul unei noi specii.

Pasionat de subiecte cu magnați corupți și cazuri mușamalizate, reporterul de investigații Eddie Brock (interpretat de Tom Hardy, premiat cu un trofeu BAFTA și nominalizat la Oscar pentru rolul din “The Revenant”) intră pe fir și reușește să pătrundă în laboratoarele fundației, ba chiar face cunoștință cu extraterestrul. După o perioadă de acomodare cu gazda, în care Eddie simte efectiv cum este capturat de forța dinăuntrul său, “parazitul” își arată din plin atât super-puterile, cât și personalitatea sarcastică și amuzantă.

Transformat el însuși în simbiot, Eddie se luptă cu latura sumbră și periculoasă ce iese la iveală, dar se și lasă sedus de forța captivantă a lui Venom – sub acea mască, poate face tot ce vrea! Treptat, cei doi învață să conviețuiască, depind unul de celălalt, și chiarse distrează de minune împreună, dar Eddie riscă să rămână ostatic în această simbioză toxică.

La realizarea complexului personaj Venom, om și extraterestru deopotrivă, au lucrat sute de specialiști în efecte speciale, cu experiență uriașă și premii Oscar în palmares. Imaginile digitale, alături de cascadoriile senzaționale, garantează o super-aventură 3D – acum, în “Venom”, în cinematografele din toată țara. “NOI SUNTEM VENOM!”

Filmul se bazează pe un scenariu de Jeff Pinkner, Scott Rosenberg și Kelly Marcel, inspirat de o poveste Marvel Comics de Jeff Pinkner & Scott Rosenberg, iar regia îi aparține lui Ruben Fleischer. Distribuțiaîi include pe Michelle Williams, Riz Ahmed (actor premiat cu un Glob de Aur, rapper și activist), Scott Haze și Reid Scott.

Producția prezentată de Columbia Pictures și Marvel durează 112 minute, se adresează persoanelor cu vârste de peste 15 ani și este distribuită în România de InterComFilm Distribution.

Foto: Venom – facebook

27
/02
/20

Filmul „Ivana cea Groaznică”, producție România-Serbia, regizată de Ivana Mladenović, a fost inclus în selecțiile a alte trei prestigioase festivaluri care vor avea loc în perioada următoare. Lungmetrajul semnat de Ivana Mladenović va fi lansat în cinematografele de la noi pe 13 martie 2020.

26
/02
/20

Dinamica actriță Diana Cavallioti este o jurnalistă incomodă în noul film scris și regizat de Dan Chișu. „5 minute” e inspirat din fapte reale, și îi are în distribuție și pe Adrian Titieni, Mihai Călin, Elvira Deatcu și Emanuel Pârvu.

18
/02
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă titlul său trimite, în primul rând, la teribilul incendiu din 2015, documentarul „colectiv” (2019), regizat de Alexander Nanau, urmărește mai degrabă efectele tragediei asupra societății. Este o alegere ambițioasă, dar nu lipsită nici de riscuri.

17
/02
/20

„Călătoria fantastică a Maronei” (r. Anca Damian), „La Gomera” (r. Corneliu Porumboiu), „Monștri.” (r. Marius Olteanu), „Parking” (r. Tudor Giurgiu) și „Touch Me Not” (r. Adina Pintilie) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 24 martie, la Teatrul Național I.L. Caragiale din București.

17
/02
/20

Timp de două săptămâni, realizatorii și protagoniștii filmului ”colectiv” se vor întâlni cu publicul din Cluj, Sibiu, Timișoara, Craiova, Sfântu Gheorghe, Brașov, București, Iași, Galați, Constanța, Piatra Neamț și Bacău

13
/02
/20

CRONICĂ DE FILM La aproape 90 de ani, Clint Eastwood nu se lasă: propune un nou film ca regizor, „Richard Jewell” (2019), ajuns acum şi în cinematografele din România. O altă poveste inspirată din realitate despre un erou apărător al Americii, regizată cu aparentă simplitate, dar şi cu obişnuitul patos.

Pagina 20 din 277« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »