Venus din Milo, reprezentarea unei prostituate?
https://www.ziarulmetropolis.ro/venus-din-milo-reprezentarea-unei-prostituate/

Celebra statuie Venus din Milo ar putea fi reprezentarea unei prostituate, se afirmă într-un studiu realizat recent de o artistă şi scriitoare din Statele Unite ale Americii.

Un articol de Petre Ivan|14 mai 2015

Venus din Milo, descoperită în urmă cu peste 200 de ani pe insula grecească Milos, este una dintre cele mai cunoscute statui din lume, însă poziţia mâinilor ei (care lipsesc) a rămas un mister până în zilele noastre.

Cercetătorii au spus de-a lungul anilor că renumita statuie, care o reprezintă pe Afrodita, zeiţa frumuseţii, ţinea în trecut în mâini o oglindă, o lance sau un măr.

O nouă teorie dezvoltată de o scriitoare americană pare să confirme însă faptul că Afrodita ar fi ţinut în mână un fus.

Un designer din San Francisco a recreat sculptura, cu ajutorul unei imprimante 3D şi pe baza unui mulaj din 1850, sub forma unei femei care toarce – o activitate foarte populară în rândul prostituatelor aflate în aşteptarea clienţilor, în Grecia Antică.

Elizabeth Wayland Barber a sugerat în cartea ei din 1994 “Women’s Work: The first 20.000 years” că Afrodita ar fi putut să ţină într-o mână un fus, relatează scriitoarea Virginia Postrel.

Teoria potrivit căreia zeiţa frumuseţii ar fi efectuat o muncă de rând a fost propusă prima dată în anii ’50 de un expert, care a remarcat faptul că poziţia lui Venus din Milo este similară cu poziţiile altor statui care ţin un fus între mâini şi cu imaginile unor femei care torc, pictate pe vase din ceramică.

Elizabeth Wayland Barber spunea că statuia, expusă în muzeul Luvru din Paris, ţinea în trecut fire de bumbac în mâna stângă şi un fus mare – o poziţie comună pentru multe reprezentări ale femeilor în 100 î.e.n, anul în care statuia a fost realizată.

Vasele din Grecia Antică prezintă adeseori prostituate care torc, o activitate care le ţinea ocupate în timp ce îşi aşteptau clienţii.

Foto: Venus din Milo – wikipedia

09
/03
/15

Angelina Jolie este subiectul unei serii de fotografii alb-negru, care o prezintă pe actriţă în intimitate, singură şi alături de unii dintre copiii ei, pictorialul fiind realizat de soţul vedetei, actorul Brad Pitt.

07
/03
/15

Centrul Cultural Casa Artelor lansează ediția de primăvară a programului cultural de mare succes - Serile Eliad. Spectacolele vor avea loc în fiecare duminică din luna martie, de la orele 19.00 la Sala Eliad a Centrului Cultural Casa Artelor și sunt oferite gratuit, exclusiv Doamnelor și Domnișoarelor din Sectorul 3!

05
/03
/15

L-am întâlnit pe Otto la un vernisaj... pură întâmplare. S-a apropiat timid şi m-a întrebat dacă poate trimite un portofoliu pe adresa galeriei mele. Nimic din prezenţa tânărului aflat în faţa mea nu trăda forţa şi determinarea cu care pictează, pofta cu care caută subiecte şi relaxarea cu care îşi expune lucrările.

21
/02
/15

În luna Martie, Fundația Calea Victoriei oferă mărțișoare culturale. Doamnele și domnișoarele sunt invitate să aleagă dintre cursurile de „Stil vestimentar feminin”, „Machiaj”, „Pictură”, „Poveștile cuplurilor celebre” și „Ateliere de dezvoltare personală”.

04
/02
/15

Proiectele de fotografie documentară spun o poveste despre oameni, una neașteptată, emoționantă, sinceră, fără să-l constrângă pe fotograf la o anumită formă – e alegerea lui ce anume și cum ne arată în imagine.

27
/01
/15

Atelierul organizat de Revista de Povestiri se află la a doua ediție și îi are ca antrenori pe ilustratorul Robert Obert și pe scenaristul și scriitorul Felix Tzele. Înscrierile sunt deschise până pe 4 februarie, iar perioada de desfășurare este 7 februarie – 22 martie.