VERNISAJ. ​Garden of Unsettled Memories – expoziție personală Pavel Grosu
https://www.ziarulmetropolis.ro/vernisaj-%e2%80%8bgarden-of-unsettled-memories-expozitie-personala-pavel-grosu/

Garden of Unsettled Memories- expoziţie personală Pavel Grosu. Galeria Sector 1  încheie seria expoziţiilor personale ale artiştilor clujeni pe care i-a expus începând de la inaugurarea sa, din 2017, cu o expoziţie de pictură semnată Pavel Grosu. Expoziţia va fi vernisată pe 22 noiembrie, la ora 18:30 şi va putea fi vizitată în perioada 23 noiembrie 2018 – 19 ianuarie 2019.

Un articol de Petre Ivan|15 noiembrie 2018

Garden of Unsettled Memorieseste cea de-a șaptea expoziție personală a unui tânăr artist clujean prezentată de galerie, rezultatul unei colaborări între Maria Rus Bojan, curator şi critic de artă, expert în arta contemporană est-europeană care trăiește și lucrează în Amsterdam, Olanda, și artistul Pavel Grosu,originar din Republica Moldova, activ în prezent la Cluj.

Incluzând o serie de lucrări noi și instalații picturale site-specific, expoziția va fi vernisată pe 22 noiembrie, la ora 18:30 și va putea fi vizitată în perioada 23 noiembrie 2018 – 19 ianuarie 2019.

Expoziția Garden of Unsettled Memories promite o experiență vizuală spectaculoasă, printr-o serie de 12 pânze în care pot fi admirate statui antice, siluete feminine, vegetație exotică în culori strălucitoare, toate realizate într-o tehnică picturală impecabilă. Pe scurt, este vorba despre o călătorie interesantă în universul amintilor și în imaginarul fertil și ingenios al unui tânăr pictor în plină ascensiune.

„Mai mult decât un simplu concept de expoziție, Garden of Unsettled Memorieseste pentru Pavel Grosu expresia simbolică a spaţiului de întoarcere al amintirilor din adâncurile conștiinței, un peisaj subiectiv și paradoxal, amprentat de sensuri și semnificații multiple.

Printr-un demers deopotrivă recuperator și anticipator, artistul urmărește să cartografieze acest spațiu al neliniștilor sale fundamentale, aducând la suprafață  conținuturi latente și forme ideale.

O veritabilă reverie autobiografică, această expoziție surprinde prin mulțimea de avataruri pe care le străbate: ea descrie un parcurs artistic matur și riguros, bine articulat conceptual, evidențiind preocupările artistului de a inova constant, atât în termeni de expresie picturală cât și în termeni de construcție de sensuri șisemnificații prin asocieri spațiale neașteptate.

Artistul folosește ca sursă principală de inspirație pentru compozițiile sale fotomontaje ce conțin fragmente de imagini în care apar figuri umane, grădini publice sau interioare familiare, în relație cu sculpturi antice romane sau grecești. Reamintind că, în antichitate, formele sculpturale erau la rândul lor pictate, fiind menite să ofere o copie tridimensională a realității, ca și contrapondere spațială la freșcele pictate, Pavel Grosu readuce in discuție relația de complementaritate dintre pictură și sculptură. Artistul arată că, în procesul creației, se produce o străbatere simultană a diferitelor nivelurilor de realitate şi percepţie, opera de artă fiind rodul unei înţelegeri superioare ce dă un nou sens imaginaţiei şi conţinuturilor inconştientului.

Metaforă vie a conştiinţei şi a interiorităţii protejate,Garden of Unsettled Memoriesse constituie aşadar într-unspaţiu privilegiat, cu dimensiune şi tensiune sufletească, unde privitorul devine martor la un demers personal de revelare al dialecticii dintre sensibil şi inteligibil.”

Curator: Maria Rus Bojan

Despre Pavel Grosu

Pavel Grosu (n. 1991) trăiește și lucrează la Cluj-Napoca. În prezent este doctorand la Universitatea de Artă și Design din Cluj, unde a absolvit ciclurile de licență (2013) și master (2015) la specializarea pictură.

Printre principalele expoziții de grup la care a participat se numără: Light.Color, Mie Lefever Gallery, Ghent, Belgia (2014); Hidden Field, Bazis Contemporary Art Space&Ultrastudio, Pescara, Italia (2014); Emergence, Visual Contact Gallery, Oradea (2015); Resurected, Five Plus Art Gallery, Viena, Austria (2016); Un Incontro, Doris Ghetta Gallery, Milano, Italia (2017); Haiku.Poems by emerging Romanian Artists, Boccanera Gallery, Trento, Italia (2017); The exquisite corpse drinks the new wine, Galeria Sector1, București (2017).

Despre expoziția Garden of Unsettled Memories

Expoziție personalăde pictură, reprezentând o selecție de lucrări noiși instalații picturale site-specific.

Expoziție curatoriată de Maria Rus Bojan, curator şi consilier de artă, fost curator al Muzeului de Artă din Cluj (1994-1999), în 2011, co-curator al Pavilionului României la Bienala de la Veneţia. Din 1995, Maria Rus Bojan este membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă (AICA), iar din 2005 membru internațional al AICA Olanda. În 2013 s-a alăturat Comitetului de Achiziții pentru Rusia și Europa de Est (REEAC) al Tate Modern, Londra.

Despre Galeria Sector 1

Sector 1 este o galerie de artă contemporană care funcționează ca un spațiu ce își dorește să contribuie la evoluția elitei artistice contemporane, punând pe primul loc ideile artistului, a cărui misiune este de a crea în mod liber, fără constrângeri.

Galeria găzduiește, pe de-o parte, operele creatorilor de conținut, iar pe de altă parte vine în întâmpinarea iubitorilor de artă și de frumos care sprijină inițiativele creative.

Deschiderea galeriei, în 15 iunie 2017, a coincis cu vernisarea unei expoziții de grup a șapte artiști tineri clujeni – Radu Băieș, Istvan Betuker, Norbert Filep, Pavel Grosu, Lucian Popăilă, Marcel Rusu, Alexandra Șerban -, alături de artistul invitat Ioan Sbârciu. Au urmat expoziții personale ale fiecărui artist din această selecție a galeriei, vernisajul lui Pavel Grosu fiind cel care încheie această serie de expoziții personale. La final de ianuarie va avea loc cea de-a doua expoziție de grup a acelorași artiști alături de care galeria a plecat la drum, eveniment care va închide acest prim moment al Galeriei Sector 1.

Expozitia: Garden of Unsettled Memories

Artist: Pavel Grosu

Curator: Maria Rus Bojan

Data vernisajului: 22 noimebrie, ora 18:30

Perioada expoziției: 23 noiembrie 2018 – 19 ianuarie 2019

Galeria Sector 1, str. Băiculești, nr. 29, în cadrul Combinatului Fondului Plastic

https://www.instagram.com/sector1gallery/

http://sector1gallery.com/

https://www.facebook.com/sector1gallery/

Foto: Garden of Unsettled Memories – expoziție personală Pavel Grosu

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

04
/10
/22

Gaep prezintă „Ecologies of Repair” (10 septembrie – 5 noiembrie 2022), o expoziție de lucrări noi de la opt artiste emergente – Amaia Molinet, Anca Bucur, Andreea Medar & Mălina Ionescu, Diana Popuț, Lucia Ghegu, Stanca Soare și Thea Lazăr – care aduc în discuție relația umanului cu non-umanul și dinamicile construire-distrugere, risipă-creație, extracție-adiție.

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.