Vernisaj “Heritage Romania” – expoziție fotografică inedită despre istoria mai puțin cunoscută
https://www.ziarulmetropolis.ro/vernisaj-heritage-romania-expozitie-fotografica-inedita-despre-istoria-mai-putin-cunoscuta/

Duminică, 17 decembrie, la orele 17.00, va avea loc, în Sala Tronului de la Mânastirea Turnu Prahova,vernisajul expoziţiei de fotografie “Heritage Romania” – 6.600 km de istorie românească şi proiecţia trailer-ului filmului documentar cu acelaşi nume, rezultat din acest proiect de anvergură.

Un articol de Florina Tecuceanu|17 decembrie 2017

Expoziția reprezintă munca de documentare realizată în câteva orașe europene de jurnalistul Alexandru Rădescu și fotograful Irinel Cîrlănaru.

În septembrie 2014, la propunerea lui Alex Rădescu, am pornit prin Europa, pe urmele unor personaje şi fapte de istorie şi cultură româneşti, care sunt subiecte mai puțin cunoscute, controversate, uneori de maximă importanţă în istoria Europei, dar foarte puţin popularizate în România. Am dorit să realizăm acest proiectdin dorința de a schimba imaginea şi percepţia negativă a europenilor despre noi, dar și, adeseori, a românilor despre ei înșiși. – Irinel Cirlănaru fotograf

traseu

Traseul proiectului “Heritage Romania” a fost prin Ungaria, pe urmele lui Pavel Chinezu, marele comandant de oşti din vremea lui Matei Corvin; la Praga, pe urmele lui Mihai Viteazul, venit aici în audienţă la Împăratul Rudolf al II-lea; la Viena – acolo unde austriecii cinstesc şi azi ajutorul dat în secret, în timpul asediului din 1683, de domnitorul Şerban Cantacuzino, deși Țările Române erau sub vasalitate turcească; la Kufstein ( Austria) unde au fost închişi Sfinţii Martiri Ardeleni din sec. XVIII; la Bolzano (Italia), unde este înmormântat primul voievod din linia Basarabilor pe tronul Muşatinilor – domnitorul Petru Şchiopul; şi punct final, Marsilia – la abația Sfântul Victor, fondată de Sfântul Ioan Casianul (înmormântat aici, dar născut în Dobrogea), cel care a realizat o punte spirituală între Răsărit şi Apus.

Subiectele vizate acoperă perioada secolelor V-XVIII.

Fotografiile, dar și documentarul, prezintă, printre altele, în premieră pentru România, șaua lui Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Țepeș, un exponat pe care cei doi temerari l-au găsit la Muzeul Național de Istorie din Budapesta. Șaua poartă și însemnele Ordinului Dragonului, al cărui mebru era domnitorul Vlad Dracul.

Vernisajul expoziției de fotografie #HeritageRomania are loc în cadrul evenimentului “Sclipe, tezaur şi colinde”, care mai cuprinde:
– Lucruri mici pentru oameni mari – Mini expoziție, Utilitare&Decor / Xenia Boroș-Cristian Boroș-Virgil Bufnic;
-“Vitleeme, gătește-te!” – Concert de colinde si cântări de stea / Grupul Psaltic Horevma;
Lansarea Revistei “Sclipe”, nr. 7 – Periodic de Artă și Cultură creștină.

Expoziția poate fi vizitată de luni până duminică, între orele 10.00 – 17.00.

DESPRE AUTORI

Irinel Cîrlănaru este fotograf profesionist, născut în orașul Mioveni, județul Argeș, bucureștean prin adopție. Licenţiat în Istorie, în cadrul Universităţii din Pitești, Irinel a absolvit și cursurile Școlii Populare de Arte din Piteşti, secţiile Fotografie şi Chitară. Ca fotograf și grafician, a colaborat cu companii importante pentru realizarea unor campanii publicitare.  De-a lungul timpului, și-a completat studiile urmînd cursuri de specialitate în Managementul Culorii, dar şi traininguri în Fotografie şi Design. Irinel Cîrlănaru a realizat lucrări care au fost prezentate în expoziţii de fotografie în ţară şi străinătate.

Alex Rădescu este în prezent Senior Editor la revista Biz. Autor al volumelor “Jurnal athonit –  Pagini de ucenicie” (Ed.Filos,2013), “Însemnările netăcutelor cărări (Ed.Doxologia, 2015), “Neşlefuitele poeme” (Ed.Filos, 2015), “Un anotimp in Crangasi” (Ed. Filos, 2016), deţine licenţa și masteratul în Jurnalism. În 2008 a fost desemnat “Jurnalistul IT&C al anului”la GalaComunic@tii Mobile, iar în 2010 a obţinut premiul “Tânărul Jurnalist al anului, secţiunea IT&C”.

Foto: Vernisaj Heritage Romania – facebook

 



26
/08
/24

La confluența dintre cercetare și artă, adresând durerea prin empatie și însingurarea prin deschiderea către comunitate, expoziția Una din Trei vorbește despre infertilitate, despre pierderea de sarcină - fenomene care afectează una din șase, respectiv una din trei femei - dar mai ales despre nedreptatea de a fi izolată și stigmatizată social în urma confruntării cu aceste evenimente traumatice.

21
/08
/24

Balkanik Festival – Home of World Music, cunoscut pentru atmosfera sa inconfundabilă și spiritul de fuziune culturală, se întoarce la Grădina Uranus între 6 și 8 septembrie. Evenimentul rămâne un punct central de întâlnire pentru comunitățile din București și pentru turiștii care vin în capitala României special pentru a participa la acest festival.

13
/08
/24

Asociația Macaia anunță lansarea proiectului TRANZIȚIE: Călătoria Eroului, o activare participativă prin artă care propune o radiografiere subiectivă și colectivă a fenomenului de bullying în România, din anii ’90 și până în prezent, prin intermediul unor cercetări sociologice și psihologice amănunțite, menite să ofere o perspectivă de ansamblu asupra amplorii și cauzelor sale.

08
/08
/24

În continuarea unei serii de performance-uri artistice începute în anul 2018 de Celula de Artă, artiștii care doresc să își forțeze limitele imaginației și să participe într-un exercițiu complex de empatie se pot înscrie, între 7 august și 2 septembrie în proiectul Blind Seven, o provocare la explorare și depășirea limitelor impuse de simțul principal folosit în artele vizuale: văzul.

08
/08
/24

A doua călătorie sub egida E T A J artist-run space spre Statele Unite ale Americii: Cătălin Burcea, Călina Coman, Răzvan Năstase, Mircea Modreanu, Ilina Schileru, artiști și curatori din colectivul independent E T A J artist-run space, se întorc pe coasta californiană cu un performance act pe tema libertății prin interpretarea unor practici de marketing alimentar din anii ‘80 înainte de Revoluția Română din 1989, în cadrul celei de-a doua ediții TRYST, organizată de Muzeul de Artă Torrance (TAM - Torrance Art Museum), Los Angeles între 23 - 25 august 2024.