Vernisaj Madár Réka, la Estopia Art Gallery
https://www.ziarulmetropolis.ro/vernisaj-madar-reka-la-estopia-art-gallery/

Marţi, 23 aprilie, de la ora 19.00, Galeria Estopia ne propune vernisajul expoziţiei „Dissection”, de Madár Réka. O expoziţie ca o tăietură în biografia personală şi în parcursul artistei.

Un articol de Liliana Matei|20 aprilie 2019

Noua serie Dissection înseamnă o nouă abordare și chiar o nouă identitate pentru Madár Réka, cunoscută până acum ca Ugron Réka.

O experiență personală de ruptură cu propriul trecut s-a transformat, în ultimul an și jumătate, și într-o schimbare în plan artistic. Dacă în ultimii 5 ani Réka  s-a afirmat în zona artei figurative, cu o inconfundabilă marcă vizuală inspirată de arta supra și hiper-realistă, cu ecouri din pop-art, artista virează, în această surprinzătoare nouă serie, înspre pictura abstractă. „Aproape în fiecare lucrare apare o formă tăiată, ca o disecție. E o experiență foarte personală, care poate însemna, în același timp, o totală autoexpunere, dar și o puternică dorință a mea de ruptură, de tăiere cu un mod de a fi, cu o lume: e propriul meu laborator interior, un proces cathartic, la capătul căruia întrevăd vindecarea.”

În Dissection, Réka aduce în același plan elemente contrastante, scene de viață „înrămate” în timp și prezentate într-o realitate care ia forme onirice. Între metafizic și suprarealism, realitățile care compuneau cândva un tot unitar sunt ținute acum împreună de același fir misterios. Cu ecouri care trimit la un capitol de viață din trecut, ceea ce e nou și vechi se întâlnește în noua serie, în disecții de culoare și forme. Tăieturile gri, reci ca oțelul, se întrezăresc printre stropii de culoare, iar jocul cu tridimensionalitatea formelor dă textură emoțiilor, ca într-o cameră rece în care explodează deodată viața. Piesele recurente, ca firele sau fundalurile neomogene, creează o impresie de forme blurate, deși de fiecare dată artista le contrapunctează cu elemente de o claritate – brici. Dacă uneori privitorul poate identifica aluzii la conducte de apă vechi, alteori triunghiuri plutitoare creează impresia de spațialitate și mișcare în lucrări aparent statice. Vedem scări inspirate parcă din Escher, răsărind din interiorul unor cutii, ceea ce aduce privitorul în zona reflecției metafizice. Lucrări onirice și „reale”, în același timp, în care elementele de fantezie abstractă au un rol cheie.

Născută în 1981 la Miercurea – Ciuc, Madár Réka trăiește și lucrează la Timișoara. A absolvit licența și masteratul în pictură la Facultatea de Arte Plastice, Universitatea de Vest din Timișoara. Între expozițiile sale personale se numără Plastic People, la Galeria Calina din Timișoara, în 2009, Vernissage, la Galeria d’Ancona Budis din București, în 2011, Borders, la Galeria Pygmalion din Timișoara în 2012, și Re-wild, la Galleria MAG din Como, Italia, în 2016. A participat în proiectul Snapshot Romania. Contemporary Artists from Romania, Imago Mundi – Luciano Benetton Collection în 2014 și a expus  în proiecte de grup la Halele TIMCO, Timișoara, Atelier 030202, București, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Galeria Delta din Arad și la târgurile de artă St-Art din Strasbourg, Franța, și Art Market Budapest.

Curatori:
Irina Ungureanu
Edwin Hughes Scorretti

Galeria Estopia
Strada Bocșa nr. 5, sector 2, București

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.

24
/11
/23

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea loc anul acesta în perioada 6 – 11 decembrie și reunește în premieră națională artiști din Argentina, Germania, Marea Britanie, Spania și România, într-un program captivant, cu spectacole de magie, iluzionism, baloane de săpun, stand-up comedy, dar și ateliere de magie pentru copii.