Vers la flamme – Skriabin interpretat de Vladimir Ashkenazy
https://www.ziarulmetropolis.ro/vers-la-flamme-skriabin-interpretat-de-vladimir-ashkenazy/

În 27 aprilie se împlinesc 100 ani de la dispariţia compozitorului Aleksandr Skriabin: nu mă iluzionez crezând că sunt prea mulţi cei care au auzit vreodată de Aleksandr Skriabin, deşi el este unul dintre cei mai importanţi şi interesanţi compozitori care au trăit la graniţa secolelor al XIX-lea şi XX.

Un articol de Cristina Comandașu|24 aprilie 2015

Skriabin visa să scrie o lucrare sincretică ce urma să fie reprezentată în Munții Himalaya – toate artele îngemănate într-un opus care “să ducă către o renaștere a lumii și a umanității”, după propriile-i declarații.

Visul nu i s-a mai îndeplinit, pentru că Skriabin s-a stins din viață în 27 aprilie 1915, la doar 43 ani, în urma unui infecții banale la o buză, transformată în septicemie…

Chiar dacă nu a apucat să-și scrie capodopera visată, Skriabin a lăsat în urmă o cantitate impresionantă de lucrări. În 6 aprilie 2015, casa Decca a lansat o integrală a lucrărilor lui Skriabin gravată pe 18 discuri; alături de această integrală a apărut și un CD semnat de pianistul Vladimir Ashkenazy – Vers la flamme, cu o selecție de miniaturi din creația lui Aleksandr Skriabin.

Albumul Vers la flamme poatefi ascultat la Radio România Muzical luni, 27 aprilie, chiar în ziua comemorării lui Skriabin, de la ora 19.00 și este inclus și în cadrul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2015. (link către http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2015).

Acest album este un bun prilej de (re)descoperire a muzicii pentru pian de Skriabin, majoritară de altfel în catalogul de lucrări al acestui compozitor.

Ashkenazy a ales lucrări din toate cele 3 etape creatoare existente în cariera lui Skriabin: prima, eminamente romantică, tributară lui Chopin, cu ale sale mazurci și preludii; a doua, de tranziție, Skriabin depășind granițele tonalității, apropiindu-se de impresioniști, deși limbajul său nu poate fi definit drept impresionsit; și în fine, a treia, puternic influențată de teosofie și sinestezie, cu un limbaj armonic personal ce nu se aseamănă cu nimic din ceea ce au scris alți compozitori contemporani cu Skriabin.

Skriabin visa să-i unească pe oameni prin muzică și totuși limbajul lui nu este cel al armoniei, ci mai curând prevestitor pentru vremurile tulburi care-i vor urma  – primul război mondial, dictaturile, al doilea război mondial.

Ciudat cum arta reușește să anticipe fapte din istorie… Muzica lui Skriabin mi se pare misterioasă și plină de sensuri, așa că Skriabinaudiția noului album al lui Vladimir Ashkenazy poate fi gândită ca o călătorie inițiatică plină de surprize (plăcute) într-un timp al muzicii frământat și întrebător.

Albumul cuprinde 44 de piese scurte, multe dintre ele numite chiar de compozitor “poeme” – preluarea unei specii lirice este suport pentru o muzică și ea plină de lirism.

În finalul albumului găsim și o miniatură semnată de băiatul lui Skriabin, Iulian Skriabin, care se pare că moștenise talentul tatălui, dar care s-a stins prematur din viață, la doar 11 ani, înecat…

Și dacă muzica lui Skriabin sună misterios și plină de întrebări, este fără dubiu că interpretarea propusă de Vladimir Ashkenazy reprezintă un reper. Ashkenazy a mai înregistrat în urmă cu 3 decenii sonatele pentru pian de Skriabin.

La 77 ani, câți are în prezent, Ashkenazy s-a aplecat și asupra acestor miniaturi de Skriabin pe care le interpretează cu măiestria-i recunoscută: reflexiv, interiorizat, inteligent, cu experiența unui pianist cu o carieră de peste 50 ani.

Mi se pare extraordinar cum la 77 ani Ashkenazy cântă atât de bine la pian, cunoscând și programul lui foarte încărcat de dirijor, căci da, Ashkenazy nu este doar unul dintre marii pianiști ai prezentului, ci și un căutat dirijor.

Eu l-am ascultat în direct de la Londra în 19 aprilie 2015, dirijând Orchestra Philharmonia din Londra, al cărei dirijor laureat este din 2000; puteți și dvs. să reascultați acel concert aici.

În fine, a asculta Skriabin interpretat de Ashkenazy este o experiență ce merită încercată, măcar o dată…

Foto: Skriabin, Vladimir Ashkenazy – facebook

03
/05
/16

Opening Gala Concert deschide Festivalul Internațional EUROPAfest 2016, 12-21 mai - București & Sibiu. Festivalul are un concept unic, fiind singurul eveniment din România care reunește jazz, blues, pop și muzică clasică.

28
/04
/16

În perioada 23-29 mai, Sibiul va răsuna din nou în ritmuri de jazz. Șapte zile de concerte în spații convenționale și neconvenționale, indoor și outdoor, jam sessions, spectacole stradale și expoziții, acestea sunt câteva dintre propunerile Sibiu Jazz Festival din acest an.

28
/04
/16

În această seară, de la ora 20:00, Charles Aznavour va urca din nou, exact după 53 de ani, pe scenă Sălii Palatului din Bucureşti. Charles Aznavour se află într-un turneu restrâns, ce se desfăşoară în doar câteva din capitalele europene şi care cuprinde şi spectacolul de la Bucureşti.

26
/04
/16

Kobborg şi Cojocaru nu mai au voie sa intre în sediul Operei! Angajaţii de la Biroul personal al Operei şi directorul economic au emis astazi o circulară în care se specifică faptul că lui Johan Kobborg şi Alinei Cojocaru le-au ”încetat” contractele şi, ca atare, le este interzisă intrarea în sediul Operei Naţionale. Între timp, balerina i-a acordat jurnalistului Dan Turturică (pentru digi24.ro) primul interviu după izbucnirea scandalului de la Opera Bucureşti în care îşi expune punctul de vedere cu privire la acest conflict fără sfârşit.

25
/04
/16

Din cauza conditiile meteo, Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3 a reprogramat a treia ediţie a Concertului Extraordinar de Paște pentru data de 28 aprilie, de la ora 19,00. Publicul este aşteptat în Joia Mare , în Parcul Titan – Parcul Artelor la o întâlnire de excepţie cu muzica sacră pascală dedicată principalelor confesiuni religioase din România.

22
/04
/16

Cântărețul american Prince, decedat joi la 57 de ani în apropiere de Minneapolis (Minnesota, nord), a fost găsit în stare de inconștiență într-un lift al studiourilor de înregistrare situate în reședința sa, a informat șeriful comitatului Carver, Jim Olson. Echipele de salvare au încercat resuscitarea, fără succes, a spus Olson.

21
/04
/16

Prince Rogers Nelson a fost găsit mort în studioul său de înregistrări, situat în Paisley Park, California. Potrivit şerifului local, Jason Kamerud, autorităţile au fost solicitate pentru o urgenţă medicală, găsind o persoană decedată

21
/04
/16

CRONICĂ DE FILM Ajuns discret şi în repertoriul cinematografelor de la noi, „Janis: Little Girl Blue” (2015), al cineastei americane Amy Berg, investighează viaţa legendarei Janis Joplin. A apărut în același an cu „Amy”, documentarul biografic mai premiat al britanicului Asif Kapadia despre Amy Winehouse.

21
/04
/16

Zilele trecute, pe scena Operei din Viena s-a petrecut,un episod inedit care a avut-o protagonistă pe faimoasă soprană Angela Gheorghiu. Aceasta uită să intre pe scenă, iar Jonas Kaufmann, cel mai în vogă tenor al lumii, cântă: „Nu avem soprană”

16
/04
/16

Pentru cei care nu sunt pasionați de scandal, ci de muzica operă în sine, amintesc de câteva lansări de discuri care mie mi-au atras atenția; unul dintre ele mi se pare că este unul dintre cele mai bune pe care le-am ascultat anul acesta.

14
/04
/16

Dirijorul, violonistul şi compozitorul olandez MARIJN SIMONS, dirijor la Festivalul de Operă din Heidenheim – Germania (începând din 2012) este invitatul Orchestrei de Cameră Radio, în concertul programat miercuri, 20 aprilie (19.00), la Sala Radio, eveniment derulat cu participarea pianistei KARINA ŞABAC, care şi-a construit o bogată carieră în străinătate.