Veşti de la Moscova 
https://www.ziarulmetropolis.ro/vesti-de-la-moscova/

Sunt la Moscova, mă plimb, fără ţintă, pe străzi, caut să înţeleg. Turism cultural la Moscova? Totul e cultură aici, totul e moştenire – comunistă, ţaristă, religioasă (pravoslavnică!), artistică. Totul. Moscova e un basm, când nu e un coşmar, ba chiar, uneori, este şi basm şi coşmar totodată. De ce? 

Un articol de Andrei Crăciun|9 mai 2016

Intraţi, poate, într-o galerie de artă? O să vă convingeţi că tot ce aţi văzut până acum – în materie de artă – a fost doar un biet prolog, o banală uvertură. Vreţi, poate, să mergeţi la muzeu? Aţi ajuns unde trebuie. Vreţi să vizitaţi o staţie de metrou aşa cum aţi vizita Muzeul Luvru? Poftiţi. Doriţi să vedeţi un spectacol de teatru sau poate că unul de balet? Mergeţi la Moscova, la Moscova! Acolo. Aici.

Vi se face dor, când şi când, de sărmanul Dostoieveski? Sau poate că de Gorki, cel mai mare scriitor comunist? Sau poate că de nobilul Puşkin? Sunt statui enorme, din bulevard în bulevard, îi veţi vedea, nu aveţi cum să îi ocoliţi sau să îi uitaţi.

Acesta – Moscova – este cel mai mare oraş din Europa, chiar dacă rămâne, totodată, pe o altă planetă, stranie, străină, pe care prea puţin, dacă nu deloc, o cunoaştem. Moscova e cea mai mare enigmă în care am păşit. Rusia e cea mai mare enigmă în care am păşit.

Dincolo de cultura-cultură, mai este ceva care explică, fie şi puţin, gigantescul civilizaţiei ruseşti. Forţa artei în Rusia: este o mişcare de rezistenţă, în căutarea sălbatică a unei libertăţi, pe care cultura politică nu o îngăduie. Cum aşa?

Mergând la Moscova, nu puteam să ocolesc, totuşi, acest esenţial: există în spectacolul de teatru „Tarelkin” (care se joacă la Bucureşti cu succes, chiar la Teatrul Metropolis) o secvenţă care nu trece în Rusia (şi nu doar, dar mai ales aici): un om mic îi bagă în buzunar un pliculeţ unuia mai mare, şi tot aşa, până la cel mai mare. O atenţie, un favor, o tradiţie. Un monument în viu al coruptiei.

Un asemenea drum nu poate duce decât la această formă piramidală de a trăi puterea. Şi e prea multă putere la vârf. Iar puterea are o compoziţie chimică aparte, e periculoasă: ea tulbură şi oameni, şi sisteme. Ea mutilează ca absenţa iubirii.

Cred cã orice funcţie a puterii din lume ar trebui să aibă o durată limitată: zece ani sunt de ajuns. Un deceniu – obsedant sau nu. Monarhiile sunt o excepţie, fiindcă în monarhii ordinea puterii nu e supusă permanent paranoiei celui care o ştie vremelnică. Puţini regi, prea puţini, se mai tem azi cã vor fi decapitaţi. A apus epoca ghilotinei.

Omul se teme să îşi piardă puterea. Poate că, aşa cum scria Steinbeck, nu puterea corupe, ci frica. Frica de a pierde puterea. Şi omul se teme să îşi piardă puterea – se teme ca de o moarte. Dar omul înţelept ştie cã ultimii paşi pe drumul spre moarte sunt meniţi pentru smerenie, pentru umilinţa bună, singura care te pregăteşte să pleci de aici fără nimic. Aşa e în firea lucrurilor.

Rusia, însă, e a lui Putin de şaptesprezece ani. Aşa se explică şi glonţul care l-a ucis pe Nemtsov. Aşa se explică şi hărţuirea permanentă a Opoziţiei: fratele lui Navalny e în puşcărie, miliardarul Prokhorov nu se simte prea bine, ca atâţia alţi oligarhi înaintea lui (cine mai crede astăzi într-un Gulag al miliardarilor? – şi, totuşi, într-un paradox demn doar de Rusia, acesta există!), lui Kasynov i s-a gasit un sex-tape şi i s-a scos de la naftalină frumoasă poreclă „Mişa-doi la sută”, veche, de pe vremea lui Elţîn. Despre Kasparov nu am citit, numele său apare scandalos de rar.

Şi, asa cum se tot scrie şi în presa de Opoziţie (puţină, câtă mai e), a fost rechemat la arme Kudrin, finanţist liberal, presupus reformator redutabil. Mutarea are acest scop: Putin confiscă şi discursul liberal şi discursul conservator din societatea rusă. Crimeea i-a dat aripi pe plan intern şi i le-a taiat internaţional. De asta bombardează Rusia acum Siria (în plus, orice societate militarizată îşi cere dreptul: are nevoie de război pentru a-şi justifica existenţa, iar sancţiunile economice internaţionale au aruncat, totuşi, rubla în derivă).

Sau, cel puţin, asa înţeleg eu survolând presa şi vorbind mai ales cu tineri. De la KGB, fiind un om liber, nu am nicio informaţie.

„Mişa-doi la sută” trăieşte ca un baron deloc local. Se depravează. Joacă şi șah, fireşte, cum să nu joace? Am citit un interviu în care a descris foarte bine situaţia prezentă a lui Putin: e ca în acele partide de şah când e rândul tău să muţi şi orice ai muta poziţia ta slăbeşte. E rândul lui Putin.

Dar! Toate acestea sunt doar nişte nume. La scara mare a istoriei, nişte detalii. Peste cincizeci de ani vor fi alte nume, iar problemele de fond aceleaşi. Gulagul – în diferite forme – e şi el parte din anormala normalitate rusească. O moştenire culturală în tragic.

Am mai scris-o cu câteva paragrafe în urmă. E timpul să o repet:  marea cultura rusă este, o înţeleg acum, la Moscova, o înţeleg până la urmă, o imensă mişcare de rezistenţă la teribile, multiple presiuni: politice şi sociale şi economice şi religioase.

Recitiţi prima frază a acestui text. Acolo e explicaţia pentru Rusia de ieri, de azi şi de mâine, dacă încă vă interesează una. Fără schimbarea ipotezei nu se schimbă concluziile.

Sunt un om foarte atent (fără să fiu neapărat îngrijorat) la culturi şi civilizaţii. Rusia e cea mai mare din partea noastră de lume, chiar dacă nu mai ştim să o vedem. De ce să mergeţi la Moscova? Pentru a înţelege. Ar trebui să fie de-ajuns.

Iată, în loc de încheiere, şi mica mea profeţie: ruşii vor îndura, vor rezista, vor trăi cu femeile lor ireal de frumoase, vor avea copii şi vor visa departe, se vor îmbăta crunt şi vor dansa sălbatic, vor crea aşa cum doar cine crede în infinit mai poate să o facă, vor avea o elită admirabilă şi un popor care renunţă lesne la mantaua libertăţii, un popor care nu va dori să ducă pe umeri această povară, ruşii vor admira şi dispretui totodată Europa şi America, se vor simţi întotdeauna atacaţi şi nedreptăţiţi, şi poate chiar vor fi. Vor câştiga toate războaiele, cu excepţia celui cu ei înşişi.

Şi toate acestea nu se vor schimba nici în urma unei alte Revoluţii, oricât de ambiţioase. E însăşi esenţa acestui loc.

Altfel, îmi păstrez dreptul de a citi cu egală plăcere şi „America fără etaje” de Ilf şi Petrov şi „Jurnalul rusesc” al lui John Steinbeck.

Iar Moscova chiar e cel mai mare oraş din partea noastră de lume. Chiar e. Mi-ar plăcea să petrec un anotimp încheiat aici, dar să nu fie iarna.

Iar Moscova chiar e poarta către cea mai mare enigmă de pe pământ. Rusia e acea enigmă. De acolo, de aici se vede.

 

FOTO: Christophe Meneboeuf (wikipedia)

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București își începe anul în Sala Mare, cu „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, această ars poetica și demonstrație practică a teatrului epic, acest punct de cotitură teatral, tablă de șah cu toți pionii murdari, busolă morală fără ac, și matrioșkă a răului.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.