Viaţa după Cannes (I): Cristina Flutur
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-dupa-cannes-i-cristina-flutur/

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu – destinul unor câştigătoare – o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

Un articol de Adina Scorţescu|5 iulie 2015

Pe Cristina Flutur, câștigătoarea premiului pentru cea mai bună actriță la Cannes, în 2012 (pentru rolul din „După dealuri”, al lui Cristian Mungiu), am întâlnit-o într-o seară de primăvară, la o ceainărie de lângă Cișmigiu. După o zi întreagă de repetiții, era zâmbitoare și liniștită.

Cristina a studiat Literele la Iași, apoi Actoria, la Cluj. Filmul a „prins-o” când era angajată a Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu. Între timp, a plecat de la Sibiu și s-a mutat în capitală. De ce? „Voiam altceva și voiam să văd cum e să fii freelancer. Cred că te maturizează într-un fel; și era ceva de care simțeam că am nevoie – să fiu eu stăpână pe alegerile mele. Mi-a prins bine, cred că am devenit un pic mai alertă și mai matură.”

Cele mai recente proiecte la care a lucrat sunt două scurtmetraje. Anul trecut, a terminat un film de lungmetraj (a fost prima oară când a jucat în engleză; înainte de asta, a jucat pentru prima oară în franceză, într-o miniserie TV, în Franța), care acum este în postproducție. Mai multe detalii nu dă, pentru că nu-i place să vorbească despre lucruri neterminate.

De când a plecat de la Sibiu, n-a mai avut proiecte în teatru. „Recunosc că-n ultima vreme am lăsat teatrul pentru film… A fost ca și cum aș fi întâlnit o nouă iubire.” N-a fost ceva planificat, așa s-a întâmplat. Poate și din cauza faptului că a fost plecată mult din țară. „Dar îmi doresc mult să reiau teatrul, mi-e dor de el. Mi-e dor de un fel de putere pe care ți-o dă; pentru că acolo trebuie să fii în stare să duci personajul ăla timp de două ore, fără pauză. Or, la film, faci o scenă, apoi e o pauză, apoi iar mai filmezi. Următoarea scenă poate fi peste o săptămână… e o abordare foarte diferită. Teatrul e un pic mai kamikaze.” (râde)

Până acum a lucrat numai în proiecte străine, și, deși i-a trecut prin cap, nu s-ar muta din București, pe care îl consideră „acasă”. Cel puțin în perioada asta. („Dacă ne întâlnim peste vreo lună, nu știu ce o să se întâmple… poate se așază zarurile altfel.”)

Premiul de la Cannes a ajutat-o să fie mai relaxată la castinguri. „Am simțit că oamenii au mai mult respect. Și asta ajută. E ceva ce chiar am savurat; te face să te simți bine și ai altă relaxare în propuneri, în a veni cu idei…”

Pe lângă asta, crede că un alt mare cadou pe care l-a primit sunt călătoriile. Începând cu vara lui 2012, a călătorit aproape doi ani, pe la diverse festivaluri, ca participant sau ca membru al juriului. „În fiecare loc frumos în care ajungeam, îmi spuneam «Doamne, ce carte de vizită am primit!». Adevărul e că îmi place foarte mult să călătoresc. Dacă stau prea multă vreme într-un loc, simt – la un moment dat – că ceva lipsește. Mă cheamă Flutur, cum aș putea să stau într-un loc?! Sunt predestinată să călătoresc, așa mi-e scris. ” (râde)

Însă același premiu poate veni la pachet cu o capcană, recunoaște Cristina. „Pericolul e să devii arogant, să te crezi tu mai special. Dar eu consider că am trecut cu bine peste asta. E ca și când ai primi o putere: trebuie să ai coloana dreaptă ca să o gestionezi. Dacă nu, te fură…”

Mai bine uiți că ai luat premiul și te relaxezi…

Acum are o agentă în Franța, dar colaborează și cu alți agenți. Prin ei primește unele propuneri de scenarii. Altele vin direct pe e-mail, de la oameni care au văzut-o în film. „Dar să nu crezi că foarte des! Nu-i ca și cum aș primi câte zece oferte pe săptămână.”

Cum își vede cariera pe viitor? Nu gândește în termeni de „carieră”, pur și simplu vrea să aibă experiențe noi. „De obicei, când ai un proiect mare, când lumea te cunoaște, încep să apară și presiuni, și așteptări. Ai luat-o pe un drum, trebuie să mergi pe drumul ăla. Dar dacă nu e așa?! Pentru că asta te închide, te limitează. Dacă în câteva luni, să zicem, nu apare nimic interesant, ce faci? Începi să te stresezi pentru că cei din jur așteaptă de la tine să-ți continui cariera așa cum văd ei? N-are niciun sens.”

Și atunci, care e soluția? „Mai bine uiți că ai luat premiul și te relaxezi, vezi ce vine, încerci să fii cu picioarele pe pământ. Totul e așa de relativ… Să zicem că sunt câteva luni în care nu se întâmplă nimic și dintr-o dată primești un telefon cum că cineva vrea să lucreze cu tine într-un proiect foarte interesant. Cu o oră înainte erai dezamăgit și – într-o fracțiune de secundă – ți se deschide universul.”

Cristina Flutur 3Actoria e o mare pasiune, dar Cristina nu exclude posibilitatea ca, la un moment dat, s-o ia pe alt drum. „Simt că asta îmi place și asta vreau să fac acum. Dar dacă, peste un timp, o să-mi placă altceva, aia o să fac.”

Dă interviuri rar și nu prea merge la evenimente mondene. „Cultivarea imaginii” i se pare iluzorie. „Ce-o să mă întrebe Dumnezeu pe lumea cealaltă? «Cum stai cu imaginea? Ți-ai construit-o sau … ?» Nu. O să mă întrebe: «Ai trăit tu, Cristina, ce-ai vrut să trăiești? Ai făcut ce-ai simțit tu?» Cum ar fi ca eu să zic: «Nu, că am fost preocupată de imagine…». ” Izbucnește în râs, după care gustă cu poftă dintr-un biscuit cu ciocolată.

Nu e un drum simplu, dar ceea ce-i dă putere să meargă mai departe e și credința că cineva, de-acolo de sus, se uită la ea. „Sunt și momente când nu știi ce să faci și faptul că nu apare nimic te bulversează un pic. Dar exact acolo e bobul de muștar, e momentul în care credința ta e pusă la încercare. Eu chiar cred că nu suntem singuri! Pirandello are o piesă, «Așa este dacă vi se pare». Tot timpul mi-a plăcut titlul ăsta. Pentru că nu contează dacă e adevărat sau nu. Dacă pe tine te ajută ceea ce crezi în momentul ăla, e în regulă.”

În esență, e frumos să trăiești, chiar și între două proiecte, spune Cristina, căreia îi place să iasă în natură, să se cațere, să danseze. „Cred în alegerea asta – de a învăța să te bucuri de viață în orice moment: între două castinguri, între două filmări și, de ce nu, între două refuzuri… Iei o gură de ceai și o prăjitură cu ciocolată și te duci mai departe!”

Cu cine i-ar plăcea să joace în filme? „Cu Juliette Binoche”, răspunde simplu, cu zâmbetul ăla care transmite că orice e posibil. Important e să te bucuri.

FOTO Cristina Flutur: Carla Osman

26
/09
/14

Cinci filme intense regizate de cineaste sau axate pe personaje feminine puternice vin în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie), la Cinema Patria, Cinema Studio și Elvira Popescu. Două dintre ele au obținut premii importante la Cannes: Le Meraviglie a câștigat Marele Premiu, iar Party Girl – Camera d’Or.

25
/09
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Dolce far niente” (1998) este cel mai puţin cunoscut film al lui Nae Caranfil, nedreptăţit de lipsa unei distribuţii în România. Însă complexitatea construcţiei şi amestecul de umor caranfilian şi dramă de epocă în stil italian îl recomandă ca unul dintre cele mai reuşite filme ale regizorului.

25
/09
/14

La cea de-a noua ediţie a festivalului Anim’est, ce va avea loc între 3 şi 12 octombrie, animaţia e colorată în accente regale: şcoala invitată oficial la Bucureşti este Royal College of Art, din Londra, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior de arte şi design din lume.

24
/09
/14

Jurnaliști puși în situații extreme, soldați reîntorși din Afghanistan, efectul misiunii NASA pe Lună asupra unei comunități de provincie, un fost cercetător devenit gangster, femei la putere versus bărbații la îndeletniciri domestice, un profesor de engleză pornit în căutarea lui John Lennon sunt doar câteva dintre personajele celei mai importante secțiuni, Competiția Internațională, a celei de-a VI-a ediții a Comedy Cluj.

24
/09
/14

Planşa, Productia independenta DaKINO Production si DIUD Film, surprinde o poveste de iubire autentică, trăită în cel mai uman mod cu putinţă, de îndragostiţii pasionaţi de scrimă.”Planşa” a surprins publicul cu o redare unică a artei de a face scrima, un sport al minţii şi al trupului, al controlului şi al anticipării exacte a intenţiilor adversarului.

22
/09
/14

Premiul Publicului celei de-a noua ediţii Anim’est (3 şi 12 octombrie) îi va reveni unuia dintre cele 37 de scurtmetraje de animaţie proiectate în cadrul secţiunii speciale Animash - în afara categoriilor competiţionale ale festivalului - o serie de filme de animaţie selectate ţi premiate la festivaluri internaţionale de renume.

22
/09
/14

“Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, va deschide cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj (10-19 Octombrie). Evenimentul va avea loc vineri, 10 octombrie, de la ora 19:00 când la Cinema Florin Piersic, psihiatrul londonez Hector va da startul distracției și filmelor bune.

22
/09
/14

Proiectul "Fotografie în versuri și muzică" înseamnă ilustrarea unei poezii atât prin imagini, cât și prin pasaje muzicale originale, care să reflecte tema creației literare atât vizual, cât și auditiv.

21
/09
/14

Ţara s-a umplut de festivaluri de film şi de proiecţii în spaţii „alternative”. Dacă locuieşti în Bucureşti, primăvara şi toamna ai la dispoziţie aproape săptămânal câte un festival, o retrospectivă sau un ciclu de filme. Oferta este uneori copleşitoare. Şi ce e rău în asta?

19
/09
/14

Începând cu primul weekend din octombrie, Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est deschide, la cea de-a noua ediţie, împreună cu cei de la Calup, porţile unei noi locaţii-gazdă: o frumoasă casă istorică ridicată în anii’40 la numărul 46, pe strada Jean Louis Calderon, devine Re:Animation Hub.

18
/09
/14

În avanpremiera celei de-a șasea ediții a “Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj”, bucureștenii sunt așteptați la o proiecție specială, duminică, 28 septembrie de la ora 22:00 în Club Control.

18
/09
/14

“România face documentar” exprimă simplu și concis dorința de a educa prin intermediul cinematografiei, folosindu-se de ideea de unitate întru cultură prin mijloace artistice. Documentarul aduce povești reale din viață, nemodificate și spuse întru totul așa cum sunt. De aceea, poveștile filmate despre români, aparținând unor români participanți la festival, demonstrează că România poate și face documentar.