„Viața e o trompetă” a câştigat trofeul Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-e-o-trompeta-a-castigat-trofeul-ceau-cinema/

A treia ediţia a Festivalului Ceau, Cinema! s-a încheiat cu o proiecţie cu casa plină, în cinematograful modernizat din comuna Gottlob, a filmului „Bacalaureat”, de Cristian Mungiu, precedată de un concert al trupei timişorene Blazzaj. Peste 2.000 de spectatori au participat la proiecţiile din cele patru zile de festival la Timişoara şi Gottlob.

Un articol de Petre Ivan|19 iulie 2016

Juriul format din actorii Alina Ilea și Alexandru Papadopol și regizorul Răzvan Georgescu a decis că trofeul Ceau, Cinema! pentru cel mai bun film din competiție, în valoare de 1.000 de euro, merge la lungmetrajul croat „Viața e o trompetă”, de Antonio Nuic.

Trofeul a fost anunțat la gala de premiere care a avut loc sâmbătă seară, la Cinema Timiș din Timișoara, înaintea proiecției filmului „Victoria”, de Sebastian Schipper.

„Un film cu un ansamblu de actori care joacă cu naturalețe și autenticitate, cu un montaj inteligent care servește foarte bine scenariul, o regie cu mână sigură și atentă la detalii, un umor care izvorăște din situații vitale. Un film care ne aduce aminte că un sunet de trompetă reînnoadă țesătura fragilă a relațiilor dintr-o familie” – a fost motivația celor trei membri ai juriului pentru premiul acordat filmului „Viața e o trompetă”.

Juriul a oferit și o mențiune specială filmului polonez „Soră-mea”, de Kinga Debska. „Soră-mea” a fost și câștigătorul Premiului Publicului, în valoare de 500 de euro și oferit cu sprijinul Kathrein România. Câștigătorul Premiului Publicului a fost anunțat de regizorul portughez João Rosas, unul din invitații speciali ai festivalului.

Ceau, Cinema! ar trebui să devină un brand al Timișoarei – Alina Ilea, actriţă

Echipa Ceau, Cinema! a decis împreună cu Vitas România ca Premiul pentru film independent sau de debut, în valoare de 500 de euro și pentru care au fost eligibile filmele din toate secțiunile festivalului, să ajungă la două filme.

Trofeul pentru film independent

Trofeul pentru film independent

Este vorba despre scurtmetrajul de debut „Libelula”, realizat de tinerii cineaști Mimi Sălăjan și Adelina Bulibașa și inclus în programul Filme bănățene.

Cel de-al doilea câștigător a fost comedia independentă „Două lozuri”, de Paul Negoescu. „Două lozuri” a fost filmul care a deschis a treia ediție a Ceau, Cinema!, într-o proiecție cu casa plină la Cinema Timiș (peste 600 de spectatori), în prezența regizorului Paul Negoescu, a actorului Alexandru Papadopol și a directorului de imagine Ana Drăghici.

De succes la public s-au bucurat alte două proiecții în prezența actorului Alexandru Papadopol: „Marfa și banii”, de Cristi Puiu, proiectat în aer liber, în Curtea cu Castan din Timișoara, la 15 ani de la lansare, și „Occident”, de Cristian Mungiu, proiectat în cinematograful modernizat din Gottlob.

Gustate de spectatori au fost și filmele din cele două mini-retrospective dedicate regizorilor polonezi Krzysztof Kieslowski şi Wojciech Smarzowski, posibile cu sprijinul Institutului Polonez din București, dar și cele trei documentare românești noi, prezentate în ultima zi de festival, la Timișoara: „România: patru patrii”, de Alexandru Solomon, „Doar o răsuflare”, de Monica Lăzurean-Gorgan și „Cinema, Mon Amour”, de Alexandru Belc.

A treia ediție Ceau, Cinema! a avut loc în perioada 14 – 17 iulie, la Timișoara și Gottlob (prima localitate rurală din România cu un cinematograf recondiționat). Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală.

Foto: Ceau Cinema! – ceaucinema.ro

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.