I-aţi văzut „Coloana infinitului”, „Poarta sărutului”, „Pasărea măiastră”. Dar ştiaţi că Brâncuşi era şi un foarte bun povestitor? Conversaţiile sale cu ucenicii şi cu prietenii surprind teme variate: de la arta lui Michelangelo şi satul românesc, la vinul de Drăgăşani, femei şi biserică.
Un articol de Liliana Matei|7 februarie 2015
În cartea publicată la Editura Vremea, „Brâncuși. Amintiri și exegeze”, Petre Pandrea – care a stat de vorbă în mai multe rânduri cu Brâncuși – a cules fragmente de conversații și comentarii despre sculptor. În paragrafele de mai jos, vă povestește însuși Constantin Brâncuși:
● Plecarea de acasă: Am plecat de la 10 ani, pe jos, din Hobița-Peștișani. Tate era gospodar cu slugi în curte. […] La Craiova, am fost băiat de prăvălie la restaurantul «Spirtaru», din fața gării. Am stat șase ani și munceam câte 18 ore zilnic. La ceasurile trei dimineața, mă sculau birjarii cu ciocănitul codiriștii de la biciușcă în ușa odăiței unde dormeam.
Veneau pentru mușteriii de la trenurile matinale și cereau, înainte de a pleca încărcați de pasageri, să-i servesc cu crenvurști calzi, pelin rece și hrean iute. Am făcut școala de meserii din Craiova și școala de Belle-Arte din București. Pentru a învăța în Capitală, mi-am vândut partea de moștenire de la părinți.
● Primii ani la Paris: La Paris, am lucrat, la început, pentru a-mi câștiga existența, ca spălător de vase în restaurante. Eram un soi de paharnic. Nu turnam vin boierilor. Mă specializasem în spălatul paharelor.
Am făcut chiar o invenție pentru spălatul paharelor cu rapiditate. Până la mine, se spălau în două ape: un rând cu apă caldă și un rând cu apă rece. Eu am suprimat apa rece și utilizam numai apă fierbinte. Apa fierbinte dizolva, automat, grăsimile, era igienică și paharele se și uscau mai repede… Îmi frigeam buricele degetelor grosolane de sculptor, dar mă resemnasem.
● Prieteniile artistice: La Paris, am fost prieten cu Matisse, cu Erik Satie, cu Modigliani și, în special, cu Guillaume Apollinaire, a cărui moarte a fost un dezastru pentru arta modernă. Era un camarad minunat. Te simțeai cot la cot cu el. Am intrat ca elev în atelierul lui Mercier, unde ajunsesem la o mare dexteritate tehnică. Făceam câte o sculptură pe zi, în genul lui Rodin. Deși mă iubea, n-am mai putut trăi în preajma lui, a maestrului Mercier. «Făceam» ca și el. Pastișam, inconștient, pe Rodin, ca și Mercier, dar vedeam pastișa. Eram nenorocit. Au fost anii cei mai grei, anii căutărilor, anii de regăsire a unui drum propriu.
● Despre vin: Îndeobște, bărbatul adevărat nu bea până când nu-și înjghebează gospodăria. Cine n-a fost frumos la 20 de ani, țapăn la 30 de ani, bogat la 40 de ani și înțelept la 50 de ani, acela nu mai poate fi nici frumos, nici țapăn, nici bogat și nici filosof.
Așa spune și un proverb englez. După 60 de ani, un gorjean nu mai bea. […] Când bei, mai cazi prin șanțuri sau vorbești măscări. Nu se cuvine. […] Vinul nostru ușor de Drăgășani și din Corcova Bibeștilor este doftorie și bucurie curată, dacă-l bei cu șart. Dacă-l bei fără cap, te dă peste cap. Vinul e o slugă, un ajutor al euforiei. Din sluga ta, ajungi sluga vinului și te înhami la carul pierzaniei, împreună cu carnea ta.
● Despre biserică: Nu am niciun respect pentru legile, pentru relicvele și pentru mătăniile propriei mele biserici răsăritene în care am fost botezat. Și, totuși, îmi place să cânt în fiecare duminică în biserica românească din Paris. Fiecare confesiune creștină pretinde că posedă doctrina cea adevărată și denunță pe celelalte ca având niște doctrine ticăloase. Acest fel de religii sunt fără de Sfântul Duh, un creștinism fără Iisus și un rai fără de Iad.
● Despre cunoaștere: În fond, puțini oameni își dau seama că mai sunt și alte forme ale cunoașterii. Împrejurul nostru operează alte sfere ale existenței de care suntem separați doar prin cele mai subțiri fire. Câți dintre noi le recepționează? Nu avem acces la duhul lumii, fiindcă nu îl căutăm. Trupul omului nu este diferit de structura universului. Curentele polare ale energiei curg prin trupul nostru în același mod cum curg în univers. Forțele psihice dinlăuntrul trupului nostru ne pot otrăvi sau ne pot elibera.
● Într-o discuție cu Modigliani: Vă pot da o daltă și un ciocan, însă ați putea distruge această bucată de piatră calcaroasă. Eu nu dau niciodată prima lovitură până când piatra nu mi-a spus ce trebuie să fac. Aștept până când imaginea interioară s-a format în mintea mea. Câteodată durează săptămâni întregi până când piatra vorbește.Trebuie să privesc atent în interiorul pietrei. Nu mă uit la aparență.
● Despre căsătorie: Un artist nu trebuie să se însoare, fiindcă poate fi masacrat de femeia lui, care se lăbărțează, încearcă să-l subjuge și să-l transforme în eroul papucului. Bărbatul pleacă în bătălii, moare ca ostaș, se ia de piept cu viața. Femeie lui trebuie să aștepte, ca Penelopa, întoarcerea lui Ulysse.
● Despre rolul artei: Arta trebuie să odihnească și să vindece contrarietățile interioare ale omului, aceste contrarietăți din destinul omului, din tragedia lui firească sau din prostiile societății. Arta are și această misiune terapeutică. Să ne amintim numai de Katharsisul aristotelic.
Arta lui Michelangelo nu odihnește și nici nu vindecă. Ațâță rănile tragice ale omului sau îl îngrozește fără descifrare. Nu poți trăi în casă cu Moise al lui Michelangelo. Te înspăîmântă… Poți trăi în casă Venera din Milo… Îți vine chiar s-o bagi în pat. Pe vremea când grecii creau pe Venera din Milo, credeau în viață, în iubire, în zei. Michelangelo nu credea în nimic.
● Despre satul românesc: Am revenit acasă, după atâtea decenii de vagabondaj pentru realizarea artei mele, și ce-am văzut în Gorj nu-mi place. S-a distrus sentimentul comunității. Satul meu este azi segmentat sufletește în cinci felii, cărora ei le zic partide.
Preoții și învățătorii au ajuns nenorocirea satelor. De la ei pornește focarul de infecție sufletească. Nu-s vinovați personal sau ca o breaslă, ci prin breasla lor se face infecția. Este o evoluție socială urâtă. Să luăm și să analizăm pe preotul de odinioară și pe preotul de astăzi. Pe popa al meu îl vedeam primăvara la coarnele plugului, cu părul făcut coadă peste anteriu.
Popa de azi este un domn, un fel de boier, care se duce de trei ori pe săptămână la oraș pentru a face intrigi. Uneori stă acolo mai multe zile. Putrezește mortul în casă, fiindcă popa n-a venit de la târg și nu poate țăranul îngropa mortul fără popă.
● Despre arta țărănească de azi: În arta țărănească actuală din Gorj am simțit prea multă virtuozitate. Furcile de tors sunt prea migălite și prea înflorate. Înainte, crucerii și iconarii lucrau pentru plăcere și din evlavie. Aveau un meșteșug sacru: plăcerea intimă și conștiința unei misiuni. Azi, artistul popular s-a molipsit de la artistul cult și face treaba cu virtuozitate și fără evlavie.
● Despre virtuozitate: „Academiile și școlile de Belle-Arte ne învață virtuozitatea. Dar poți imita un nud viu? Minunea vieții este inexprimabilă. Pe pânză și din marmură ies numai cadavre. Arta este altceva decât redarea vieții, este transfigurarea ei. Învățăm virtuozitatea de la alții, din muzee și din școli. Ar trebui ca fiecare să fim artistul nostru, artist pentru noi, iar nu pentru alții.
În fiecare om zac energii nebănuite, asemeni diamantelor ascunse în pământ. Fiecare îți are diamantul lui. Care este rolul artistului? Artistul prelucrează diamantul brut, îl șlefuiește și îl taie în zeci de fațete, după forma pe care a vizionat-o în măruntaiele pământului și după visul interior al artistului.
Constantin Brâncuşi, la Paris, alături de George Enescu
Foto: Constantin Brâncuşi – Edward Steichen
