Viața lui Panait Istrati
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-lui-panait-istrati/

Pe 10 august s-au împlinit 135 de ani de la naşterea, la Brăila, a scriitorului Panait Istrati. Am selectat pentru dumneavoastră câteva repere biografice (aşa cum apar în Panait Istrati, „Opere”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

Un articol de Andrei Crăciun|14 august 2019

Cunoscut mai ales pentru povestirile sale (capodoperele Chira Chiralina și Moș Anghel), Panait (fiu al unui contrabandist grec și al unei spălătorese, Joița) a fost și una dintre conștiințele secolului XX.

Absolvent a patru clase primare, a intrat de adolescent băiat de prăvălie și a rătăcit prin multe meserii fără să se poată statornici. A fost hamal, docher, zugrav și tot așa.

A călătorit prin tot spațiul levantin și după Primul Război Mondial ajunge să se stabilească în Franța.

Trăiește la Nisa, pe Costa de Azur, unde își câștigă traiul, printre altele, ca fotograf ambulant. Își taie gâtul într-un parc public din Nisa, dar este salvat și “pescuit” pentru literatură de Romain Rolland, câștigător al Nobelului în 1915.

Istrati a fost socialist și mai apoi comunist militant, dar după călătoriile întreprinse începând cu 1927 în URSS se dezice de bolșevism și publică Spre o altă flacără. E prima mare carte europeană care demască farsa comunistă. Prietenii îi spuneau Panaitaki.

Iată, viața lui Panait Istrati.

1884-1889 – copilărește la Baldovinești (Brăila), aflându-se în grija unchilor săi Anghel și Dumitru, care vor fi figuri foarte importante în opera scriitorului.

1897 – absolvă clasele primare și intră băiat de prăvălie la un grec, Kir Leondia, unde învață grecește.

1898 – părăsește cârciuma lui Kir Leonida, după moartea prietenului său recuperat literar sub numele de Căpitan Mavromati, începe să citească Dostoievski, se angajează la plăcintăria Kir Nicola unde îl cunoaște, în jurul anului 1900, pe misteriosul emigrant rus Mihail, următorul său mare prieten, alături de care va colinda lumea mediteraneană.

1901 – pleacă în vagabondaj la Giurgiu, muncind ca hamal, leagă prietenie cu un salahor armean, Sarkiss, care îl ajută să se întoarcă la Brăila și se deprindă tainele artei de a zugrăvi case de oameni.

1904 – pleacă la București cu Mihail Kazanski, lucrează agenți la biroul de plasare al lui Gheorghe Cristescu (important în mișcarea de stânga a acelor timpuri). Mai activează ca fecior de casă, garçon la un hotel și servitor la spital, se anturează cu socialiștii, în 1905 fiind prezent la mișcarea de solidaritate cu revoluția rusă și împotriva masacrului de la Sankt Petersburg și a arestării lui Maxim Gorki. În timpul ciocnirilor de stradă, este arestat fiind condamnat ulterior la închisoare cu suspendare.

1906 – debutează ca gazetar în România muncitoare, cu un articol în care relatează un episod revoltător de exploatare a unui chelner (Apostolescu) de către patronul hotelului Regina din Constanța; la data la care scrie articolul, Istrati era încă angajat și el la Regina, acest comportament de om revoltat fiind definitoriu pentru toată cariera lui publicistică și literară. În anii următori vagabondează și mai mult prin porturile Mediteraniei (călătorește adeseori clandestin), un moment de cumpănă îl constituie vara lui 1909 când prietenul său Mihail (bolnav de tuberculoză, boală care îl va răpune și pe Istrati) pleacă să se trateze la Odessa, de unde nu se mai întoarce niciodată.

1915 – se căsătorește pentru prima dată (va avea trei soții), cu Janette Gheorghiu, născută Maltus, văduva lui Ștefan Gheorghiu (important lider al mișcării socialiste și bun prieten cu Panait Istrati, au călătorit împreună la Egipt). Căsătoria este una de formă, dar chiar și așa scriitorul o resimte drept infernală.

1916 – pe fondul intrării României în Primul Război Mondial, grav bolnav de tuberculoză, Istrati se decide să emigreze în Elveția (stat neutru). Avea o crescătorie de porci la Brăila (deschisă cu bani împrumutați de la Constantin Dobrogeanu-Gherea), o lichidează și pleacă la sanatoriul de la Leysin, unde începe să studieze temeinic franceza, citind din clasicii literaturii.

1919 – este internat de Crucea Roșie Americană într-un sanatoriu (Sylvanne-sur-Lausanne), unde se împrietenește cu un ziarist J. Jéhouda, care îi dă să citească Romain Rolland. Lectura din umanistul francez îi schimbă viața. Stăpânește deja franceza cât să publice în iunie 1919 într-o gazetă din Geneva un articol (în fond, o adeziune la bolșevism). În august îi trimite o scrisoare lui Rolland, la un hotel din Interlaken, care i se întoarce cu mențiunea Plecat fără adresă. Epistola n-a ajuns atunci la Rolland – era scrisoarea unui om disperat, care se descria ca aflat în fața morții. În definitiv, o spovedanie. Deznădejdea se instalase în Panait Istrati încă din aprilie, când moare, la Brăila, mama sa, Joița.

1920 – părăsește Elveția pentru Paris, unde muncește ca zugrav, apoi se stabilește pe Coasta de Azur, își câștigă pâinea ca vânzător de ochelari, fotograf ambulant, ambalează cărți într-o librărie, trăiește în condiții foarte grele.

1921 – în ianuarie îi scrie o nouă scrisoare (de adio!) lui Romain Rolland, dar nu i-o expediază, încuind-o într-un cufăr. Pe 4 ianuarie își taie beregata într-o grădină publică din Nisa, având asupra sa scrisoarea din august 1919. Este salvat miraculos, un ziarist află de epistolă, o publică în presă, Rolland află de existența lui Istrati și așa începe ceea ce avea să fie cea mai glorioasă carieră literară a unui român în prima jumătate a secolului XX (cel mai tradus și elogiat scriitor de origine română al acelor timpuri, Istrati și-a scris opera în franceză).

1923 – la îndemnul lui Rolland de a scrie, reușește să dea una după alta povestiri excepționale, în august-septembrie i se publică Kira Kiralina, care are un succes formidabil de critică și de public. Rolland îl descrie drept un nou Gorki balcanic. Și în tot acest timp, Istrati continua să își câștige pâinea ca zugrav în Paris. Mai exact, când i se publica Kira, el trebăluia pe schele, spoind pereții Liceului Saint Louis, din Bulevardul Saint-Germain nr. 44, pentru 32 de franci și 50 de centime pe zi.

1927-1929 (februarie) – călătorește șaisprezece luni (în două runde) în Uniunea Sovietică, de unde se întoarce total decepționat de ce înseamnă, pus în practică, comunismul, printre partenerii săi de călătorie s-a numărat scriitorul grec Nikos Kazantzakis; cât încă se afla în URSS a încercat în repetate rânduri să protesteze față de nedreptățile constatate în patria socialismului;

1929 (octombrie) – e publicată cartea Spre o altă flacără, e primul mare scriitor european care demască de o asemenea manieră comunismul, este marginalizat de prietenii săi comuniști, în presa franceză se lansează o campanie de denigrare și calomniere, care va continua până la moartea sa în 1935 (fiind acuzat inclusiv că a fost agent al Siguranței, serviciul secret al României interbelice – acuzații dovedite ulterior false);

1935 – Istrati moare în aprilie ’35, la 51 de ani, bolnav de tuberculoză, singur, sărac, fără prieteni, ultimele articole le scrie într-o revistă cu tentă legionaroidă, față de care nu semnează niciun fel de adeziune – încă din 1933 anunțase că rămâne un om revoltat care nu mai aderă la nimic în afară de suferința semenilor săi.

În 1920, Panait Istrati părăsește Elveția pentru Paris, unde muncește ca zugrav, apoi se stabilește pe Coasta de Azur, își câștigă pâinea ca vânzător de ochelari, fotograf ambulant, ambalează cărți într-o librărie, trăiește în condiții foarte grele.

Foto sus: Nikos Kazantzakis și Panait Istrati

05
/08
/20

Pe 5 august 2019, murea prozatoarea americană Toni Morrison, prima scriitoare de culoare care obținea, în 1993, Premiul Nobel pentru Literatură. Cartea pe care v-o propunem astăzi este „Cântecul lui Solomon” (Editura Art, colecția „Cărți cult”, 2019), roman publicat în original în 1977.

02
/08
/20

Pentru recomandările de lectură ale lunii august, ne-am oprit la publicistica lui Gabriel García Márquez, memoriile Ditei Kraus și un roman-tribut de David Grossman.

22
/07
/20

O prezentare a biografiei unuia dintre cei mai mari exploratori și oameni de știință români, dublată de un spectaculos jurnal de călătorie, volumul Din Antarctica la Scărișoara. Pe urmele lui Emil Racoviță de Cristian Lascu și Helmut Ignat, publicat recent la Editura Humanitas, va fi lansat marți, 28 iulie, la ora 19.00, în grădina Muzeului Antipa.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.

Pagina 2 din 10712345...102030...Ultima »