Viața mea cu domnul Freddie Mercury
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-mea-cu-domnul-freddie-mercury/

Rulează în cinematografe şi face săli pline pe tot mapamondul (eu l-am văzut în Berceni – şi tot aşa, sală plină) filmul „Bohemian Rhapsody”, cu domnul Rami Malek în rolul lui Freddie Mercury. Părerile sunt – aşa cum se şi cuvine să fie – împărţite. Se spune că formaţia vocal-instrumentală Queen merita un film încă şi mai mare, dar se spune şi că domnul Malek merită un Oscar pentru rolul dumisale. Eu sunt de părere că nimic din toate astea nu contează.

Un articol de Andrei Crăciun|7 noiembrie 2018

Există ierarhii care nu mai pot fi revizuite, iar ele așază Queen deasupra tuturor formațiilor din istorie. Cea mai iubită și cea mai bună – înainte de The Beatles, înainte de Pink Floyd, înainte de Nirvana, înainte de Rolling Stones. E inutil să combați un asemenea clasament sentimental, fiindcă el este întemeiat pe primul adevăr revelat. Cea mai bună trupă din toate timpurile rămâne prima trupă de care te-ai îndrăgostit și nici nu poate fi altfel. Viața sentimentală a omului e clădită pe melancolie.

De aceea vin și spun că filmul Bohemian Rhapsody, în definitiv rapsodia boemă a lui Freddie Mercury, are mai puțină legătură cu ce se vede pe ecran. Pentru că dincolo de ce vedem acum, vedem ce a fost atunci.

Și fiecare are un alt atunci, și fiecare atunci e copleșitor și fragil, fiind ridicat din nostalgie. Filmul Bohemian Rhapsody este, de aceea, încă și mai mult despre noi, despre viața noastră cu domnul Freddie Mercury.

Am patru ani și tatăl meu mă învață ce ascund benzile magnetofonului. Aud pentru prima dată numele lui Freddie și nu îl mai uit.

Am șapte ani, dictatorul a fost împușcat, tatăl meu aduce dintr-o excursie în Bulgaria un disc contrafăcut al formației Queen. Nu se aude bine, dar îl ascultăm ca și cum n-ar mai exista alt adevăr pe pământ.

Am tot șapte ani și într-o după-amiază, de la vânzătorii de casete care încercuiseră Universitatea din București cu tarabele lor, ne întoarcem acasă cu toate albumele Queen. Toate câte erau pe pământul nostru. Toate! Încep să învăț limba engleză copiind versurile într-un caiet dictando și căutând în dicționar ce înseamnă ele.

„Bohemian Rhapsody”

Am opt ani și aud la radio că a murit de SIDA cântărețul Freddie Mercury. Bineînțeles că plâng pe ascuns. Săptămâni mai târziu, buticurile se umpluseră de niște bluze în culori vii pe care scria, cu niște litere cauciucate, Fredi Mercuri, chiar așa cu i. Erau aduse din Turcia și am purtat una până când s-a rupt.

Am nouă ani, sunt într-un spital din munți. Am un casetofon maro, probabil rusesc, care agață casetele, pe care apoi trebuie să le readuci la viață folosind un creion cu care încerci, cu infinită delicatețe, să le salvezi viața. Nu îmi pot folosi decât o singură mână, așa că operațiunea de salvarea a vieții casetelor este îngrozitor de grea. Reușesc să nu pierd niciuna. Stau luni de zile în spitalul din munți. Și plouă, și eu ascult Queen și știu că Dumnezeu e foarte singur în cer.

Am zece ani și abia aud o prietenă de-a mamei mele temându-se în șoaptă că soțul ei (al prietenei) este homosexual și că mai are și SIDA!, nu vede mama mea ce a apărut acum, de când e și la noi libertate?

Am doisprezece ani și dintr-o librărie din orașul Mangalia cumpăr o carte – biografia lui Freddie Mercury. Îmi este furată într-o tabără școlară de la Amara, niciodată nu mi se mai furase ceva de lângă inimă. Cobor în tristețe și învăț să iert.

Am tot doisprezece ani, suntem tot în tabăra școlară de la Amara, Ialomița. Dărâmăm o căsuță de lemn bocănind cu picioarele goale în ea pe ritmul lui We Will Rock You. Eu sunt Freddie Mercury, prietenul meu Costin este Roger Taylor, nu găsim un Brian May și nimeni nu vrea să fie John Deacon.

Am cincisprezece ani și mă uit pentru a treizecea oară la concertul Queen de pe Wembley. E o casetă video contrafăcută, cumpărată de la Bucur-Obor. Are o copertă parțial-color, trasă la o imprimantă cu ace.

QUEEN

Am douăzeci sau poate douăzeci și unu de ani, niciodată n-am fost mai tânăr decât acum. Pierd nopțile la karaoke într-o cârciumă suspendată între pământ și cer, de oriunde bate vântul pentru mine nu contează, așa cum am fost învățat. Cântăm Crazy Little Thing Called Love, Fat Bottomed Girls și mai ales Don’t Stop Me Now. De nicăieri îmi sare în cârcă o studentă beată și grasă. Dansez cu studenta beată și grasă în cârcă și sunt fericit.

Am douăzeci și cinci de ani și sunt la Montreaux. Freddie Mercury a avut aici un studio de înregistrări, acum are o statuie în care apare cu pumnul ridicat către nori . Îi las domnului Mercury un trandafir roșu la statuie și plec mai departe prin Elveția, ca printr-un vis.

Am douăzeci și șase de ani și ajung în cartierul Soho, din Londra. Cumpăr o altă biografie a domnului Freddie Mercury, pe care nu mi-o mai fură nimeni. Când mă întorc acasă i-o dăruiesc tatălui meu. Am douăzeci și șase de ani și zorii mai multor zile noi mă prind în Soho gândindu-mă că Freddie Mercury a văzut aceeași bucată de cer deasupra Londrei.

Am douăzeci și nouă de ani, merg înspre campusul Universității Internaționale din Tel-Aviv. Un tânăr evreu cântă de pe un trotuar din The Show Must Go On. De pe trotuarul celălalt îi răspund cu versul următor și ne întrebăm împreună dacă viața merită sau nu merită să fie trăită, apoi vine refrenul și ne spune că spectacolul merge mai departe.

Am treizeci și cinci de ani, am părul aproape alb, sunt un om oarecare venit cu iubita sa la film. Suntem înconjurați de alte și alte și alte amintiri. Bărbați și femei care au fost tineri în mileniul trecut se uită la acest film de cinema și toți sunt zdrobiți de amintirile lor.

Și la sfârșit nici nu știu cum să-și mai ascundă unii de alții lacrimile.

Am opt ani și aud la radio că a murit de SIDA cântărețul Freddie Mercury. Bineînțeles că plâng pe ascuns. Săptămâni mai târziu, buticurile se umpluseră de niște bluze în culori vii pe care scria, cu niște litere cauciucate, Fredi Mercuri, chiar așa cu i. Erau aduse din Turcia și am purtat una până când s-a rupt.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.