Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, expoziţie cu documente inedite
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-romaneasca-110-ani-de-la-aparitie-expozitie-cu-documente-inedite/

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

Un articol de Petre Ivan|23 martie 2016

Expoziţia reconstituie şi evidenţiază momentele prin care a trecut cunoscuta revistă literară şi ştiinţifică, în existenţa ei ieşeană: martie 1906 – iunie 1916, martie 1920 – decembrie 1929, până la mutarea redacţiei la Bucureşti, începând cu ianuarie 1930.

Expoziţia cuprinde o bogată corespondenţă inedită a membrilor redacţiei „Vieţii româneşti”: Mihail Ralea, Octav Botez, Mihail Sadoveanu, Lucia Mantu, Păstorel Teodoreanu. G. Topîrceanu, Otilia Cazimir, Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti ş.a. Printre altele, este expus în premieră un exemplar din „Larousse médical illustré” (ediţia din 1925), care a aparţinut lui G. Topîrceanu, cu sublinieri ale acestuia din anii de boală. La pagina 513, Topîrceanu sublinia în creion roşu, bolile ficatului, între care şi ciroza hepatică (boala care l-a răpus la 7 mai 1937).

Colecţia de fotografii, cu multe rarităţi prezentate pentru prima dată publicului, îi reprezintă pe întemeietorii revistei (Constantin Stere, Paul Bujor, Garabet Ibrăileanu), pe unii membri ai redacţiei şi pe o parte dintre numeroşii colaboratori, nume care au rămas în istoria literaturii române. Un spaţiu generos îi este dedicat lui Garabet Ibrăileanu, adevăratul spiritus rector al „Vieţii româneşti”.

Păstorel Teodoreanu către Ion Pillat - pag. 1 şi 7

Păstorel Teodoreanu către Ion Pillat – pag. 1 şi 7

Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 25 martie 2016, cu începere de la ora 17:30. Tot vineri, de la ora 18:00, la parterul Muzeului „Vasile Pogor” va avea loc şedinţa a XXI-a din seria nouă a Prelecţiunilor Junimii, cu titlul „O instituţie naţională – Viaţa românească”. Prelector va fi istoricul literar Nicolae Scurtu.

Expoziţia temporară „Viaţa românească – 110 ani de la apariţie” poate fi vizitată în perioada 25 martie – 25 mai la Muzeul „Vasile Pogor”, de marţi până duminică, în intervalul orar 10-17:00.  Curator: Lăcrămioara Balint

Consultant ştiinţific: prof. dr. Nicolae Scurtu

13
/11
/15

Trei scrisori în original adresate, în anii 1933-1934, de Constantin Noica lui Emil Cioran vor fi prezentate publicului, în premieră, sâmbătă, în cadrul unei expoziții ce va avea loc la Biblioteca Județeană "Astra" din Sibiu, cu ocazia manifestării "Zilele Emil Cioran". Aceste scrisori, care arată prietenia dintre Noica și Cioran, fac parte dintr-un număr de 600 de manuscrise donate bibliotecii sibiene de fratele lui Emil Cioran, Aurel.

11
/11
/15

În perioada 18-22 noiembrie 2015, Grupul editorial ALL va fi prezent la cea de-a XXII-a ediție a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învățătură. Cu această ocazie, va fi lansată ediția a doua a campaniei Cartea în așteptare, un proiect care încurajează lectura și cultivarea interesului pentru cărți în rândul tinerilor.

11
/11
/15

Joi, 12 noiembrie 2015, , începând cu ora 19.00, la Connect Hub (Bulevardul Dacia, nr. 99, etaj IV). scriitorul Răzvan Petrescu îşi lansează cel mai recent volum, “Ursulețul lui Freud” (editura Curtea Veche). Organizatorii evenimentului promit “o seară liniștită, dar tulburată de hohote de râs, şi o altfel de abordare a indecențelor literare.”

10
/11
/15

Marți, 17 noiembrie, de la ora 19.00, iubitorii de literatură au întâlnire, la Clubul Țăranului, cu David Grossman, unul dintre cei mai importanți scriitori israelieni, precum și unul dintre cei mai cunoscuți comentatori ai politicii țării sale.

06
/11
/15

"Mistuiţi", debutul literar al celebrului regizor de film David Cronenberg, a apărut, în această săptămână, în colecţia "Biblioteca Polirom", în traducerea din limba engleză a Iuliei Gorzo, fiind disponibil şi în ediţie digitală. Romanul va fi lansat la Târgul de Carte Gaudeamus, pe 20 noiembrie, de la ora 17.00, la standul editurii Polirom.

04
/11
/15

Scriitorul Mathias Enard a primit premiul Goncourt pe 2015, pentru romanul său "Boussole", apărut la editura Actes Sud. Romanul relatează povestea unei insomnii trăite de un tânăr muzicolog vienez, bântuit de amintirile sale din Orient.

29
/10
/15

Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani. Am ales – fără știrea autorului - optzeci și cinci de fragmente din cărțile sale. Am colindat prin miile de pagini cosașiene pentru aceste cuvinte. Bucurați-vă de ele. Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani.

27
/10
/15

De ce trebuie să-i mulțumim... prostiei? Aflăm de la Erasmus din Rotterdam, care a scris, acum mai bine de 500 de ani, „Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei". Faimosul cărturar umanist s-a născut pe 28 octombrie 1466.

27
/10
/15

Aseară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, a avut loc lansarea cărţii Aventurile hingherului în Balkanya de Mihai Măniuţiu, recent apărută la Editura Humanitas. La eveniment au vorbit, alături de autor, criticul literar Dan C. Mihăilescu, criticul de teatru Marina Constantinescu şi directorul general al Editurii Humanitas, Lidia Bodea.

26
/10
/15

Într-o zi de 26 octombrie (1673) se năştea Dimitrie Cantemir, domnu al Moldovei în două rânduri și important cărturar al umanismul românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin.