Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, expoziţie cu documente inedite
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-romaneasca-110-ani-de-la-aparitie-expozitie-cu-documente-inedite/

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

Un articol de Petre Ivan|23 martie 2016

Expoziţia reconstituie şi evidenţiază momentele prin care a trecut cunoscuta revistă literară şi ştiinţifică, în existenţa ei ieşeană: martie 1906 – iunie 1916, martie 1920 – decembrie 1929, până la mutarea redacţiei la Bucureşti, începând cu ianuarie 1930.

Expoziţia cuprinde o bogată corespondenţă inedită a membrilor redacţiei „Vieţii româneşti”: Mihail Ralea, Octav Botez, Mihail Sadoveanu, Lucia Mantu, Păstorel Teodoreanu. G. Topîrceanu, Otilia Cazimir, Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti ş.a. Printre altele, este expus în premieră un exemplar din „Larousse médical illustré” (ediţia din 1925), care a aparţinut lui G. Topîrceanu, cu sublinieri ale acestuia din anii de boală. La pagina 513, Topîrceanu sublinia în creion roşu, bolile ficatului, între care şi ciroza hepatică (boala care l-a răpus la 7 mai 1937).

Colecţia de fotografii, cu multe rarităţi prezentate pentru prima dată publicului, îi reprezintă pe întemeietorii revistei (Constantin Stere, Paul Bujor, Garabet Ibrăileanu), pe unii membri ai redacţiei şi pe o parte dintre numeroşii colaboratori, nume care au rămas în istoria literaturii române. Un spaţiu generos îi este dedicat lui Garabet Ibrăileanu, adevăratul spiritus rector al „Vieţii româneşti”.

Păstorel Teodoreanu către Ion Pillat - pag. 1 şi 7

Păstorel Teodoreanu către Ion Pillat – pag. 1 şi 7

Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 25 martie 2016, cu începere de la ora 17:30. Tot vineri, de la ora 18:00, la parterul Muzeului „Vasile Pogor” va avea loc şedinţa a XXI-a din seria nouă a Prelecţiunilor Junimii, cu titlul „O instituţie naţională – Viaţa românească”. Prelector va fi istoricul literar Nicolae Scurtu.

Expoziţia temporară „Viaţa românească – 110 ani de la apariţie” poate fi vizitată în perioada 25 martie – 25 mai la Muzeul „Vasile Pogor”, de marţi până duminică, în intervalul orar 10-17:00.  Curator: Lăcrămioara Balint

Consultant ştiinţific: prof. dr. Nicolae Scurtu

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.