„Viața secretă a marilor scriitori” sau „O istorie a copilăriei”? Care este cartea lunii august?
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-secreta-a-marilor-scriitori-sau-o-istorie-a-copilariei-care-este-cartea-lunii-august/

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii.

Un articol de Monica Andronescu|17 septembrie 2017

„O istorie a copilăriei” față în față cu „Viața secretă a marilor scriitori”. Cum trăiau copiii altor secole și cât de departe era copilăria lor de cea de azi? Cum erau în intimitate marii scriitori care au marcat istoria culturii? Ce mâncau, cum iubeau, ce slăbiciuni aveau?

Am ales pentru luna august, când activitatea editorială este la nivel minim în România, două volume diferite de cele cu care ne-am obișnuit cititorii la rubrica „Duelul cărților”. „O istorie a copilăriei” de Colin Heywood publicată la Editura Trei, în colecția Psihologia pentru toți, și „Viața secretă a marilor scriitori” de Robert Schmakenberg, cu ilustrații de Mario Zucca, publicată la Editura Art sunt două cărți de nonficțiune. Cea dintâi este un studiu despre universul copilăriei, din Evul Mediu și până azi, iar cea de-a doua, o incursiune în acele mici universuri personale fascinate ale marilor scriitori ai lumii. Două cărți pe care le puteți savura cu aceeași plăcere și cu reale beneficii, ambele la fel de fascinante pentru lumea de azi, unde la mare căutare sunt istoriile atipice sau, mai bine zis, acele mici istorii care nu se regăsesc de obicei în marea istorie pe care o învățăm la școală, acele mici istorii asezonate cu multe elemente colorate, de atmosferă, care refac epoci, destine și oferă noi perspective. Din această categorie fac parte și cele două volume pe care am ales să le așezăm față în față, fiecare oferind lumini din alte unghiuri și propunând în esență multe întrebări și subiecte de discuție: „O istorie a copilăriei”, un studiu complex, cu multă bibliografie în spate, dar absolut accesibil, și „Viața secretă a marilor scriitori”, o colecție simpatică de „trivia” pe care o veți devora de la prima și până la ultima pagină.

Copilăria, lumini și umbre

„O istorie a copilăriei” cu subtitlul „Copiii în Occident din Evul Mediu până în epoca modernă” (traducere Ruxandra Vișan) e o călătorie prin spații și timpuri în căutarea și demontarea miturilor despre copilărie… Copilăria, cea mai frumoasă perioadă a vieții, epoca inocenței, copilăria cea născătoare de nostalgii, copilăria cea atât de dezbătută azi, când există manuale despre creșterea copilului și sute de creme, vitamine, jucării, programe speciale și camere de supraveghere direct din birourile multinaționalelor în grădinițe, n-a fost întotdeauna așa. Și de aici începe discuția în studiul lui Colin Heywood. Care, departe de a fi un studiu sec și bolovănos, așa cum ar putea părea la o primă vedere, oferă, de fapt, o superbă lectură, pasionantă de la prima și până la ultima pagină. Împărțită pe trei mari capitole, lucrarea oferă o perspectivă largă asupra copilăriei, aducând în discuție concepția asupra ei și felul cum s-au schimbat mentalitățile de-a lungul timpului, apoi relațiile dintre copii și părinți, primii ani ai vieții, educația, jocul, pedepsele, bolile, munca…

Și nu, copilăria n-a fost întotdeauna acel mic univers idilic și idealizat de care se agață omul modern. Și nu, copiii n-au fost considerați întotdeauna niște îngerași inocenți care au nevoie de protecție. Dimpotrivă. Și e greu pentru un trăitor al secolului 21 să înțeleagă azi o frază precum cea a lui Pierre de Bérulle, cu care se deschide volumul: „Copilăria este cea mai ticăloasă și cea mai abjectă stare a naturii umane, fiind întrecută doar de moarte”… Însă, așa cum o arată studiul lui Colin Heywood, care, trebuie s-o spunem, se citește pe alocuri aproape ca un roman, copilăria este un construct social care se schimbă de-a lungul vremii și care variază în funcție de societăți și grupuri sociale. Copiii altor timpuri și ai altor spații n-au prea apucat să-și trăiască poveștile. Fie pentru că erau azvârliți încă de timpuriu în masa mare a adulților, fie pentru că în lumea lor nu prea era timp de povești. Povestea cu inocența, care ne place nouă astăzi atât de mult, n-a fost deloc bătută în cuie, iar multă vreme lucrurile au oscilat între ideea creștină că orice copil poartă cu sine păcatul originar, deci este lipsit de inocență, și, de partea cealaltă ideea lui Rousseau, care s-a opus vehement spunând că, de fapt, orice copil se naște inocent și riscă să fie sufocat apoi de prejudecățile societății… Iar după aceea a fost rândul romanticilor să-și propage ideile despre inocența copilăriei, atât de frumos rezumate de cuvintele lui Victor Hugo: „Cristofor Columb a descoperit America, în timp ce eu am descoperit copilul”.

Dar poate cele mai interesante pagini din carte sunt cele în care intră în mica istorie personală a copiilor altor secole, ca o fascinantă călătorie în timp în care descoperi obiceiuri șocante precum cele legate de igienă și altele terifiante, precum cele legate de uciderea (neoficială) a copiilor nedoriți. Mamele Evului Mediu credeau că e mai bine să usuce scutecele decât să le spele, pentru că urina are puteri vindecătoare și nu-și spălau copiii pe cap ca să nu le subțieze mintea – da, mizeria avea rol protector… Iar copiii nu purtau niciun fel de lenjerie pe sub rochiță și cel mai adesea își făceau nevoile pe unde apucau.

Cât despre moartea unui copil – ei bine, idee e revoltătoare azi, dar pruncuciderea a devenit târziu o crimă, nefiind în nici un caz echivalentă cu uciderea unui adult. Iar tatăl, în anumite societăți, putea să aleagă dacă acceptă un copil sau nu… și, pe de altă parte, din cauză că de multe ori copiii dormeau în același pat cu părinții mureau sufocați sub greutatea lor, adesea. Alte culori în care e zugrăvită copilăria, nu-i așa?

Cât despre educație și legăturile dintre părinți și copii? Aici lucrurile se complică cel mai tare, pentru că secole de-a rândul metoda de educație principală a fost frica! Bătaia era practicată la scară largă de mai multe ori în aceeași zi și de la vârste foarte fragede, chiar un an, în așa fel încât spiritul copilului să fie înfrânt și să se supună. Copiii erau bătuți cu brutalitate adesea, și fetițele, și băiețeii, erau bătuți cu biciul sau cu cravașa, erau bătuți și până la leșin. Totul în numele unei educații alese… Și exemplificativ în acest sens este un pasaj în care autorul îl citează pe John Locke care povestește despre o mamă „chibzuită și blândă” care și-a bătut fetița de opt ori în aceeași dimineață pentru îndărătnicie, comentând că „dacă s-ar fi oprit la cea de-a șaptea oară, copilul ar fi rămas pe veci răsfățat”.

O amplă parte a lucrării este alocată felului cum munceau copiii de la vârste fragede. La câmp, apoi în uzine, unde erau exploatați de patroni de la 7 ani și unde se îmbolnăveau pe capete. Și asta pentru că erau o mână de lucru extrem de ieftină…

Istoria lui Colin Heywood are și meritul că oferă o perspectivă mai largă asupra epocilor luate în discuție și, pe alocuri, o imagine de ansamblu a diverselor lumi care s-au scurs până la noi. Dacă răspunde la întrebarea „De ce suntem ceea ce suntem astăzi și cum anume ne influențează copilăria viața?” veți descoperi citind cartea și veți afla, cu siguranță propriile răspunsuri. Dar copilăria, după această lectură, se va contura în multe alte culori și nuanțe, propunând ca temă principală de discuție o ideea care ar putea suna așa: „Ce lumi construim în funcție de copilăria pe care o trăim?”

Ce nu se spune niciodată despre marii scriitori…

De partea cealaltă „Viața secretă a marilor scriitori”, cu subtitlul „Tot ce nu ți-au spus profesorii despre romancieri, poeți și dramaturgi celebri” de Robert Schnakenberg (traducerea Mădălina Vasile) este un fals studiu despre „trecute vieți” de scriitori, cu toate metehnele lor cu tot. Cât dintre ele este legendă și cât este adevăr ar cam fi de discutat, dar într-o lume în care cultura generală e la un click distanță (și acolo rămâne…) o astfel de carte e ca piramidonul cu sirop. Și e sigur că oameni care niciodată nu ar citi o biografie serioasă a lui Balzac, să zicem, ar putea savura paginile despre viața lui din acest volum. O dată, pentru că perspectiva e diferită, pornind de la acele lucruri despre care nu se pomenește niciodată, atunci când vine vorba de „monștri sacri”, și în al doilea rând pentru că e simpatic așezată în pagină, cu multe desene și culori care-ți atrag atenția și-ți clicăie în fața ochilor cam pe sistemul cu care suntem obișnuiți pe computer sau la televizor. Desigur, un truc pentru a face cartea și mai atrăgătoare.

Justificarea autorului e simplă și perfect valabilă: „Probabil trebuie să le mulțumim profesorilor noștri pentru această percepție eronată. S-au străduit atât de mult să ne convingă să citim Ulise, încât au uitat să ne vorbească despre ciudatele apucături sexuale ale lui James Joyce care, dacă mă gândesc bine, ne-ar fi ajutat mai mult să parcurgem Ulise (sau măcar să-l înțelegem). (…) Chiar și marii scriitori își trag indispensabilii băgând câte un picior pe rând, ca noi toți (chiar dacă în cazul lui Hemingway s-ar putea să fie vorba despre lenjerie de femeie). Au și ei fricile lor, se păruiesc între ei, sunt terfeliți în presă și devin adepți ai unor culte religioase obscure. Această carte te va pune la curent cu toate defectele, metehnele și slăbiciunile despre care nu aveai habar atunci când ți-au ajuns pentru prima oară la urechi numele mari ale literaturii. Și la final poate vei fi suficient de curios, încât să citești sau chiar să le recitești operele”. Ei da, aici stă cheia acestei cărți. În faptul că te poate incita să îi recitești pe cei peste 40 de scriitori adunați în volum, ale căror slăbiciuni le vei afla.

Nu e un secret că trăim într-o lume în care scandalul fascinează mai mult decât orice, în care slăbiciunile etalate public sunt la ordinea zilei, în care scormonirea intimității e una dintre cele mai plăcute ocupații și demolarea miturilor asemenea. Și e-adevărat ca asta face și volumul de față, demolează mituri, îi pune pe picior de egalitate (și ce mult ne place asta!) pe marii scriitori cu noi. E, în esență, o formă de cancan cultural care nu e lipsită de pericole și care e absolut superficială. Iar cancanul cultural e la mare modă azi. Însă, spre meritul ei, trebuie să spunem că această „Viață secretă…” e mai mult de-atât. Chiar dacă are un titlu-clișeu (căci „viața secretă” e exact acea combinație de cuvinte care nu dă greș în presa de scandal și face pe oricine să deschidă ziarul), chiar dacă e plin de fonturi colorate care să atragă atenția, volumul e în fond o istorie atipică a literaturii, pe care o citești cu mare plăcere și cu zâmbetul pe buze, care-ți servește aproape fără să-ți dai seama o mulțime de informații extrem de interesante, chiar dacă la unele dintre ele semnele de întrebare sunt multe…

Și printre desene colorate afli că Balzac era un mare grosolan, care mânca mult și urât și împroșca prin toată încăperea bucăți de mâncare în timp ce mesteca și că nu ejacula niciodată atunci când făcea sex, pentru că i se părea că-și risipește din… substanța artistică, afli că Lodul Byron s-a culcat într-un singur an cu peste 250 de femei, că Edgar Allan Poe a făcut școala într-un cimitir și că a învățat matematică făcând scăderi și adunări cu anii înscriși pe pietrele de mormânt, că Dickens avea o pasiune pentru morga din Paris, unde-i plăcea să stea cu zilele și să se uite la cadavre, că Mark Twain a ținut un discurs fulminant despre… pârțuri în fața reginei Victoria. Și multe alte povești absolut delicioase.

Decizia

Pentru că se joacă inteligent cu viețile și opera marilor scriitorii ai lumii (dar și cu imaginația cititorilor), pentru că oferă o călătorie fascinantă în micile universuri și în micile lor ticuri și meschinării, pentru că deschide o altă perspectivă, atât de incitantă, și trezește curiozitatea în privința scrierilor lor, pentru că luminează părți deloc cunoscute ale vieții lor, pentru plăcerea lecturii, Ziarul Metropolis declară volumul „Viața secretă a marilor scriitori” de Robert Schnakenberg, publicat la Editura ART, câștigător al duelului și cartea lunii august.

22
/02
/18

Kazuo Ishiguro: „Povestea emoţionantă a unei familii destrămate din pricina realităţilor cumplite din Orientul Mijlociu... Risipirea speranţelor venite odată cu Primăvara arabă este redată cu atît mai puternic cu cît furia lui Matar este ţinută în frîu, iar credinţa lui în omenire – neclintită.”

18
/02
/18

Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Tatiana Niculescu, Radu Paraschivescu și Vlad Zografi ne oferă câteva soluții pentru fericire… „Cum să fii fericit în România” e o întrebare la care nu-i ușor de răspuns.

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

14
/02
/18

Editura Humanitas a lansat romanul „Lebedele de pe Fifth Avenue” în care americanca Melanie Benjamin reconstituie un New York de altădată, în centrul căruia se află excentricul scriitor Truman Capote și muzele sale, strălucitoarea Gloria Guinness, captivanta Nancy "Slim" Keith și, mai ales, emblematica Babe Paley.

14
/02
/18

Mircea Cărtărescu a câştigat premiul „Thomas Mann” pentru Literatură pe 2018, unul dintre cele mai prestigioase premii literare germane. Acordat de Academia Bavareză de Arte Frumoase şi de orasul Lübeck, premiul va fi decernat scriitorului român în cadrul unei ceremonii organizate la Teatrul Lübeck, pe 17 noiembrie. “Sunt foarte recunoscător juriului, ca şi Academiei Bavareze şi oraşului Lubeck, care-mi vor acorda acest premiu", a precizat Cărtărescu pe pagina sa de Facebook.

13
/02
/18

Editura Humanitas a lansat de curând colecția „12 cărți despre lumea în care trăim”. Printre ele, și „Civilizația spectacolului” de Mario Vargas Llosa. Am selectat din acest volum 12 fragmente care vă vor lăsa pe gânduri.

11
/02
/18

Editura Humanitas a lansat de curând colecția „12 cărți despre lumea în care trăim”. Printre ele, „Cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți”, scrisă de marele filosof britanic contemporan Roger Scruton. Am selectat pentru dumneavoastră 12 pasaje care vă vor da de gândit.

11
/02
/18

Odată cu lansarea romanului „Lebedele de pe Fifth Avenue“ de Melanie Benjamin, editura Humanitas ne propune o plimbare ficțională prin înalta societate newyorkeză a anilor '50-'60.

09
/02
/18

„Born to Run”, autobiografia legendarului star rock Bruce Springsteen, este o incursiune în inima Americii, din New Jersey până pe coasta Californiei, pe cea mai bună muzică. Amintirile artistului se succed într-o amețitoare poveste spre succes, din care am selectat 30 de fragmente.