Viața și moartea lui Richard al II-lea – Un spectacol marca Radu Iacoban
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-si-moartea-lui-richard-al-ii-lea-un-spectacol-marca-radu-iacoban/

Cea dintâi premieră a Teatrului Mic în 2018 şi a zecea în decursul unui an de zile, spectacolul Viaţa şi moartea lui Richard al II-lea de William Shakespeare, în regia şi versiunea scenică a lui Radu Iacoban, are premiera miercuri, 7 februarie, ora 18:30, în Sala Atelier a Teatrului Mic.

Un articol de Petre Ivan|30 ianuarie 2018

Publicul spectator va fi martor al tragediei detronării ultimului rege legitim al Angliei, Richard al II-lea, unsul lui Dumnezeu, moment care a coincis cu instaurarea unei noi dictaturi în persoana renumitului Henry al IV-lea, conducător iubit de popor.

Tudor Aaron Istodor – Henry Bolingbroke, duce de Hereford

Uite cum joc eu mai multe roluri și niciun personaj nu-i mulțumit. Uneori sunt rege, dar trădarea mă face să-mi doresc să fiu un biet tâlhar. Și atunci devin tâlhar. Apoi mizeria mă convinge că-mi era mai bine înainte, ca rege. Și în momentul ăla devin rege, dar mă gândesc că-s detronat de Bolingbroke și iar nu sunt nimic. (Richard al II-lea)

Fascinanta poveste a lui Richard al II-lea, încoronat la doar 10 ani, atunci când a murit bunicul său, Edward al III-lea, devine o metaforă a instabilității politice actuale, dar și a ideii că „nu există bine sau rău, există doar efecte ale deciziilor conducătorilor și influențe directe asupra cetățenilor”, așa cum punctează regizorul Radu Iacoban.

Tragedia Richard al II-lea a fost aplaudată de publicul vremii și a reprezentat un succes încă de la publicarea în edițiile in quarto din 1597.

Premiera națională a acestui titlu celebru avea loc chiar pe scena Teatrului Mic, în anul 1966, sub semnătura regizorală a lui Radu Penciulescu, pe atunci director al instituției, cu Victor Rebengiuc în rolul monarhului detronat și cu Ion Marinescu în rolul lui Henry Bolingbroke. A fost catalogată, chiar de către regizor, drept „un fenomen colectiv, care solicită, prin subiectivismul interpretării de pe scenă, sutele de subiectivisme din sală.”

Următoarele spectacole: 8, 28 februarie și 1 martie, ora 18:30

Biletele sunt disponibile online pe Bilet.ro și la Casa de Bilete a Teatrului Mic (Strada Constantin Mille, Nr. 14-16).

VIAȚA ȘI MOARTEA LUI RICHARD AL II-LEA – info

de William Shakespeare

Regia și versiunea scenică: Radu Iacoban

Scenografie/costume/video design: Tudor Prodan

Light design: Bogdan Gheorghiu

Traducere: George Volceanov

Distribuție:

Richard al II-lea: Ionuț Vișan

Henry Bolingbroke, duce de Hereford: Tudor Aaron Istodor

Gaunt, York, Episcopul Carlisle: Cristi Iacob

Aumerle: Vlad Logigan

Mowbray, Bushy, Northumberland: Alexandru Voicu/Lucian Iftime

Ducesa de Gloucester, Regina Isabel, Ducesa de York: Gabriela Iacob

Green, Willoughby, Grădinar: Cezar Grumăzescu

Bagot, Ross, Grădinar: Andrei Seușan

Foto: Richard al II-lea –  Adi Bulboacă

 

 

 

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.