„Viaţă şi teatru pe Scena lumii“, de George Banu – Fragment
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-si-teatru-pe-scena-lumii-de-george-banu-fragment/

Un periplu prin universul spectaculos al scenei contemporane, cartea de faţă depăşeşte, prin anvergura consideraţiilor lui George Banu, frontierele spaţiului artistic şi devine, în sensurile sale profunde, o meditaţie necesară asupra condiţiei adesea neliniştitoare a prezentului.

Un articol de Petre Ivan|26 martie 2021

Ea reunește o suită de contribuții relevante ale autorului din presa culturală autohtonă a ultimilor ani, cele mai multe desprinse din rubrica de cronică de cultură din Dilema veche, și, dincolo de varietatea tematică intrinsecă demersului, articulează o viziune asupra lumii de o remarcabilă coeziune și claritate, folosind teatrul ca pretext ideal al reflecției culturale, istorice și sociale. Produse ale unui orizont temporal prin excelență impredictibil, textele descifrează, în fundalul anxietăților cotidianului, valențele revitalizante, constructive, ascendente conferite de actul artistic existenței umane.

George Banu

Viaţă şi teatru pe Scena lumii

Editura Polirom

Colecția Ego-grafii

Carte publicată și în ediție digitală

„Lunar colaborez la revista Dilema veche, încercînd să sesizez secvențe importante din viața culturală europeană și să restitui evenimente biografice legate de întîlniri cu artiști, de călătorii marcante, de spectacole de excepție. Astfel se constituie un mozaic personal ce reunește fragmente disparate, dar asociate prin implicarea acestui spectator ce sînt pe «scena lumii». Shakespeare spunea că «lumea e o scenă» pe care sîntem actori și totodată spectatori – cînd jucăm, cînd privim, permutație nesfîrșită care ne invită să asumăm ca destin conversiunea funcțiilor și vertijul contrastelor. Pe «scena lumii», plăcerea provine din bucuria clipei și din caruselul neobosit al vieții. Este ceea ce vrea să confirme această sumă de eseuri.” (George Banu)

George Banu este eseist și profesor universitar de studii teatrale. Stabilit la Paris din 1973. Ales de trei ori președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, este în prezent președinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, președintele Premiului Europa pentru teatru. A primit de trei ori premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franța. A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate. În 2014 a primit Marele Premiu al Academiei Franceze și Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia al revistei Observator cultural. Coordonează colecția „Le Temps du théâtre” la Editura Actes Sud. A primit titlul de doctor honoris causa al mai multor universități românești și europene. Responsabil (alături de Mihaela Tonitza Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului și coordonator al volumelor colective Teatrul de artă, o tradiție modernă, Repetițiile și teatrul reînnoit, De la vorbă la cîntec. În 2020 revista Secolul 21 i-a consacrat două numere în seria „Contemporanul nostru”. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi. De același autor, la Editura Polirom au apărut: Peter Brook. Spre teatrul formelor simple (2005), Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet (2007), Iubire și neiubire de teatru (2013), Monologurile neîmplinirii (2014) și Scena lumii (2017).

FRAGMENT din eseul „Imanenţa pietrei sau evanescenţa spectrului”

„Două expoziţii reunesc gândirea teatrului şi diviziunea care o defineşte între „ceea ce durează” şi „ceea ce dispare”: „Ruine” de Josef Koudelka, la Biblioteca Naţională a Franţei, şi „Léon Spilliaert. Lumină şi solitudine”, la Musée d’Orsay. Nu există tensiune mai mare decât cea dintre aceste două propuneri antinomice. Contradicţie nesoluţionată şi permanentă a teatrului divizat între doi poli opuşi. Pe Koudelka l-am întâlnit şi l-am cunoscut graţie unei fotografii de neuitat din spectacolul mitic Trei surori al marelui regizor Otomar Krejþa, pus în scenă în 1968 la Praga, după invazia rusă. Pelicula revela violenţa extremă a relaţiilor dintre exilatele cehoviene, violenţă pe care Koudelka o înregistrase, producând un intens efect de proximitate. Imaginea m-a bulversat chiar înainte de a vedea, ani mai târziu, spectacolul care dezvăluia cu o putere necunoscută frământările acestor femei alungate din Moscova, „paradisul” lor pierdut pentru totdeauna. Koudelka a călătorit prin lume şi, în România, mi-a povestit el, a legat o relaţie amicală cu cea mai discretă şi mai demnă figură a disidenţei, Doina Cornea! În atelierul său din Ivry, unde m-a invitat, geamurile nu sunt şterse de ani de zile, în timp ce cataloagelesunt răspândite în dezordine peste tot. Dimpotrivă, în „Ruinele” lui de la BNF domneşte ordinea şi, din întunericul savant luminat, se detaşează fragmentele disparate surprinse de Koudelka în călătoriile sale, timp de mulţi ani, împrejurul lui Mare Nostrum. Koudelka respinge evocarea sentimentală a ruinelor. Ele se revelează în duritatea materiei sfărâmate şi care totuşi rezistă, ele oferă reperele templelor şi ale teatrelor astăzi fracturate, rănite şi, cu toate acestea, încărcate cu o substanţială forţă mnemonică. Memorie care nu se scaldă în nostalgia trecutului şi despre care vorbesc doar pietrele lipsite de orice alt partener, natural sau uman. Aşezate unele peste altele, ele formează împreună o ţară de piatră. Ţară de unde emană o energică forţă de rezistenţă, nicidecum impregnată de elegia dispariţiilor. Iată ruine, îmi spun, văzându-le… fără complici şi, în cea mai mare parte a timpului, chiar în absenţa naturii ! Koudelka optează pentru această confruntare cu materia care, prin rănile ei flagrante, invită la reconstrucţia imaginară a arhitecturilor măcinate de timp. Acest imperiu de piatră dislocată afişează cu forţă supravieţuirea unor temple prăbuşite sau a unor palate dezmembrate. În ciuda a tot, ruinele durează ! Şi asta consolează. Teatrele le regăsim săpate în munte, însoţindu-se cu relieful, adevărate adăposturi perene pentru opere care, şi ele, au dăinuit ! La Epidaur am simţit prezenţa teatrului nu cu ocazia spectacolelor, ci, o dată, când m-am aflat în imensa cochilie cu un grup restrâns de prieteni. Cu Dominic Dembinski, cu Ioana Prodan… pentru un ciclu de emisiuni la Televiziunea Română, pe atunci încă atrasă de cultură. Aşezat pe un graden, privirea-mi fie mângâia tandru piatra, fie se pierdea în depărtare, în vreme ce cuvintele Antigonei, ştiute din tinereţe, răsunau tăcut în mine.”

25
/02
/21

Festivalul Despre lumea în care trăim, seria anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate organizată de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA, a ajuns la a patra ediție și va aduce și anul acesta în fața publicului subiecte importante, care descriu vremurile prin care trecem, neuitând de contextul care ne-a adus aici, și invitați care propun perspective noi, foarte bine documentate.

24
/02
/21

„Apeirogon”, romanul irlandezului Colum McCann, este fără îndoială una dintre cele mai bune scrieri în limba engleză din 2020 și poate cea mai frumoasă carte despre Israel și Palestina din mileniul III.

18
/02
/21

Colecția „Top 10+”, unul dintre cele mai de succes proiecte editoriale Polirom, a împlinit zece ani de existență.

15
/02
/21

Autoarea bestselerurilor internaționale „Miniaturista” și „Muza” revine cu un roman luminos, puternic și emoționant despre secretele scrisului, ale maternității și prieteniei, despre cum ne pierdem și ne regăsim pe noi înșine. Vă invităm să parcurgeți un fragment din „Confesiunea” (Editura Humanitas Fiction).

10
/02
/21

Polirom deschide anul 2021 cu o ofertă bogată de literatură română contemporană, una dintre principalele sale misiuni editoriale, marcată prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004 și continuată de colecții prestigioase și serii de autor dedicate cîtorva dintre numele de prim rang ale literaturii autohtone.

10
/02
/21

Ziarul Metropolis vă invită să descoperiți cea mai nouă carte semnată de scriitorul Vasile Ernu, „Sălbaticii copii dingo”, recent apărută la Editura Polirom, în colecția „Ego-grafii”, cu ilustraţii de Roman Tolici. Volumul, din care vă oferim un fragment, este o fascinantă incursiune în anii ’80.

09
/02
/21

Întâlnirea lui Cioran cu Camus, care a avut loc chiar înainte ca filozoful plecat din România să debuteze în Franţa, l-a marcat profund pe autorul lui „Précis de décomposition”. Îndemnul intelectualului francez de a intra în „circulaţia ideilor” l-a umilit pe Cioran: „Îmi dădea mie lecţii. Avea o cultură de învăţător”.