„Vice”. Clovnul taciturn ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/vice-clovnul-taciturn-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM În „Marele Dictator” (1940), Chaplin îl parodia pe Hitler. Scena jocului macabru cu globul pământesc folosit ca balon a devenit cult. Un portret sarcastic al unui om diabolic care influenţează întreaga lume face şi regizorul Adam McKay în „Vice”, o satiră la adresa fostului vicepreşedinte american Dick Cheney.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 februarie 2019

Este, bineînţeles, o exagerare să i se atribuie exclusiv lui Dick Cheney, vicepreşedinte în timpul celor două mandate ale lui George W. Bush la Casa Albă (2001-2009), toate relele din lume din acea perioadă, şi în special războiul din Irak şi urmările sale nefaste. Iar Bush Jr. să fie portretizat ca un preşedinte republican slab, ridicol, cvasi-idiot, uşor influenţabil de secundul său, ceea ce l-ar absolvi de orice responabilitate majoră.

Este forţată şi ideea, propagată de film, conform căreia inclusiv situaţia din prezent, cu fenomenul dominant al ISIS, îşi are cauza în acel moment, când lupta americanilor cu Bin Laden şi Al-Qaeda i-a permis unui alt terorist, pe atunci puţin cunoscut, Abu Musab al-Zarqawi, să pună bazele Statului Islamic în Irak, care va deveni o temută grupare peste câţiva ani.

Este, probabil, şi un mod de a da o mai mare relevanţă filmului în ochii marelui public, într-o epocă în care un preşedinte ca Donald Trump riscă să îi facă uitaţi, prin excentricitatea sa, chiar şi pe cei mai caricaturali predecesori. Şi, aşa cum sugerează filmul, republicanii i-au dat ţării pe cei mai caraghioşi dintre preşedinţi.

Realitatea este, evident, mult mai complexă, mult mai nuanţată, chiar dacă influenţa nefastă a lui Dick Cheney nu poate fi negată, iar istoria a reţinut-o ca atare.

Însă aici suntem pe terenul ficţiunii, deşi, la fel ca în precedentul său film, „The Big Short” (2015), în care vorbea despre criza financiară pe înţelesul tuturor, Adam McKay mimează rigoarea biografică şi documentară.

Însă o face cu ironie, inclusiv printr-un voice-over implauzibil, în care un misterios personaj secundar, dar cu un rol decisiv în poveste, se adresează direct spectatorilor.

În acest stil aparte al său, regizorul-scenarist se foloseşte de momentele importante ale traseului fostului vicepreşedinte, din tinereţe şi până la plecarea definitivă de la Casa Albă, şi de tertipuri jucăuş-didactice pentru a explica lucrurile mai complicate. De pildă, felul în care Cheney s-a putut prevala de unele prevederi constituţionale pentru a-şi spori puterile în relaţia cu superiorul său şi cu întreaga administraţie.

Şi chiar dacă portretul pe care i-l face lui Cheney se inspiră din biografia fostului vice, Adam McKay îşi ia o mare libertate, astfel că în final avem imaginea plină de sarcasm şi de umor a unui personaj nu atât grotesc, cât diabolic şi clovnesc.

Un personaj al cărui caracter taciturn nu este pus pe seama unei inteligenţe ieşite din comun, capabilă de cele mai neaşteptate strategii, ci mai degrabă a unui tip blând de catatonie care nu face decât să adâncească misterul din jurul său.

S-ar putea spune că este uşor să arunci în derizoriu un personaj controversat şi dispreţuit ca Cheney. Aşa o fi, doar că ambiţia lui Adam McKay nu este atât de a explica riguros istoria recentă a Americii şi nici de a spune, la rândul său, cât de nocivă a fost administraţia Bush, deși filmul face implicit și asta.

Miza este de a livra portrete cinematografice cât mai acide şi cât mai percutante ale lui Cheney şi celor din jurul său – soţia Lynne (Amy Adams), colaboratorul de cursă lungă Donald Rumsfeld (Steve Carell) şi preşedintele George W. Bush (Sam Rockwell), figurile centrale ale unei administraţii care a condus SUA într-o perioadă critică, după atentatele de la 11 septembrie 2001.

O administrație pe care Adam McKay o descrie ca pe un soi de carnaval al unor personaje burlești, cu măști ridicole, dar ale căror decizii afectează o lumea întreagă.

Sam Rockwell şi Steve Carell fac ce ştiu mai bine – construiesc idioţi comici, iar camera de filmat e atentă să le redea mimica, uneori chiar în stop-cadru, pentru a le îngroșa trăsăturile. Amy Adams este sclipitoare în rolul de soție conservatoare ușor caraghioasă în dorința sa de grandoare prin intermediul soțului. Iar un actor versatil precum Christian Bale evită manierismele și reușește să facă un clovn credibil, uneori înspăimântător.

Remarcabilă la „Vice” este frenezia cu care Adam McKay descrie această lume în centrul căreia se află Dick Cheney, a cărui pretinsă forță este mereu pusă în evidență ironic de mizanscenă, ca într-o secvență demnă de Orson Welles – în spatele vicelui ce ține un discurs unei mulțimi tronează un uriaș portret al său.

O frenezie servită de un decupaj care, pe de o parte, încearcă să explice, mai degrabă ludic și fără a aluneca foarte tare în psihologie, legătura dintre deciziile ca politician ale lui Cheney și felul său de a fi și traseul biografic.

Pe de altă parte, Adam McKay apelează la un montaj surprinzător al alăturărilor puternice, în tradiția eisensteiniană, care accentuează satira. În acest sens, este splendid momentul cu discuția din casă dintre Cheney și soția sa imediat după ce bărbatul a fost sunat de Bush Jr. pentru a i se propune să devină candidat la postul de vicepreședinte. Printr-un montaj în cadru, în dreapta îi vedem pe ce doi soți vorbind, în timp ce în stânga ne atrage atenția un tablou în care un câine mic privește supus spre un câine mare – este o anticipare a dominației pe care Dick o va avea asupra presupusului său superior.

„Vice” va putea fi văzut în cinematografe din 22 februarie, fiind distribuit de Forum Film România.   



26
/04
/23

Ieri la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. „Oameni de treabă” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru „Cel mai bun film”. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor putea fi urmărite joi, pe 27 aprilie, de la ora 23:00, pe PRO CINEMA.

24
/04
/23

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a XVII-a ediție în Sala Mare a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București. Evenimentul organizat pe 25 aprilie va fi prezentat, în premieră, de duo-ul format din actrița și scenarista Lia Bugnar și actorul Marius Manole.

21
/04
/23

Mai sunt 4 zile până când noul serial western „Django” va fi difuzat în premieră exclusivă în România de Focus Sat. Producția filmată integral în România este un western complet diferit de canoanele genului, care are în distribuție nume celebre precum Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Lisa Vicari, Nicholas Pinnock și promite să ofere o experiență TV unică.

20
/04
/23

Începând cu acest an, Festivalul Internațional de Film Transilvania se numără printre fondatorii SMART7, o rețea de festivaluri de film europene care își propune să dezvolte industria culturală și domeniul festivalier, dar și să ofere un spațiu de întâlnire cu opere ale unor noi cineaști europeni, în cadrul unei competiții internaționale itinerante. Competiția SMART7 debutează în programul celei de a 22-a ediții TIFF, între 9-18 iunie.

19
/04
/23

American Independent Film Festival .7 începe vineri, 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie din București. În deschidere, publicul va avea de ales între două premiere: lungmetrajul A THOUSAND AND ONE – Marele premiu al juriului la Sundance 2023, la sala Eforie, și primul episod din miniseria HBO Europe, SPY/MASTER ce va fi proiectat la sala Elvire Popesco, în prezența echipei.

19
/04
/23

Profesioniști pasionați, care au contribuit semnificativ la realizarea unora dintre cele mai importante producții de film ale României, monteurii de film Melania Oproiu, Nita Chivulescu și Mircea Ciocâltei vor fi omagiați la cea de-a XVII-a ediție a Premiilor Gopo. Contribuția lor va fi recompensată cu Premiul Special, oferit în cadrul evenimentul ce va avea loc pe 25 aprilie, la Teatrul Național ,,I. L. Caragiale’’ din București.

19
/04
/23

„Inocentul/ L'innocent”, filmul lui Louis Garrel, pe care starul cinematografiei franceze l-a scris, regizat și în care joacă alături de Roschdy Zem, Anouk Griberg și Noémie Merlant, este o comedie explozivă și plină de sensibilitate despre un jaf înfăptuit în familie. Filmul, inspirat de evenimente din viața autorului, a câștigat două premii César și va avea premiera în cinematografe din 21 aprilie, distribuit de Independența Film.

13
/04
/23

După premiera internațională a seriei Spy/Master (HBO Max), în februarie, la Festivalul internațional de film de la Berlin, producție în care interpretează unul dintre rolurile principale, Ana Ularu a avut de curând premiera The Power/Puterea (Amazon Prime), un serial de nouă episoade în care joacă alături de Toni Collette (The Sixth Sense, Little Miss Sunshine), John Leguizamo (Moulin Rouge, Romeo + Juliet), Auli’I Cravalho (Vaiana, Moana/Ralph rupe netu`) și Josh Charles (The Good Wife/Soția perfectă).