Victimă a resemnării sau combatant al sistemului?
https://www.ziarulmetropolis.ro/victima-a-resemnarii-sau-combatant-al-sistemulu/

Centrul Ceh continuă Documentary Mondays şi Fiction Tuedays cu două noi proiecţii. Astfel, veţi putea vedea luni, 26 noiembrie, filmul documentar „Occupied Cinema”, iar marţi, 27 noiembrie, filmul mut ceh „Erotikon”. Ambele proiecţii vor avea loc de la ora 20:00, cu intrarea liberă.

Un articol de Liliana Matei|25 noiembrie 2018

Titlul filmului Occupied Cinema (r. Senka Domanović) este unul sugestiv, subiectul documentarului având ca protagoniști un grup de activiști sârbi ce luptă împotriva privatizării unui cinematograf din Belgrad. Războiul de gherilă reușește să aducă împreună indivizi ce aparțin mai multor clase sociale, uniți de principii comune. Scopul ultim al combatanților este schimbarea realității sociale și a valorilor promovate de sistemul politic. Tensiunile apar, însă, în momentul în care ia naştere conflictul între viziunile diferite ale activiștilor, conform cărora realitatea ar trebui modificată astfel încât să satisfacă binele comunității.

Marţi, la Fiction Tuesdays, este timpul pentru un film mut. Erotikon (r. Gustav Machatý) este un film cehoslovac din 1929 ce prezintă povestea frumoasei Andrea, o tânără sedusă și abandonată de către George Sydney, un călător găzduit de tatăl fetei în contextul unor evenimente neplăcute. Odată cu depistarea unei sarcini neașteptate, presiunea socială o împinge pe protagonistă să-și părăsească locuința și să înceapă o viaţă nouă. Andrea se căsătoreşte cu un alt bărbat şi fătul este născut mort. În timp, circumstanțele o aduc din nou în contact cu George, ceea ce îi trezeşte din nou pasiunea pentru el.

De la valorile morale și etice ale societății și ale sistemului politic prezentate în documentarul Occupied Cinema (foto sus), trecem la drama tinerei Andrea, protagonista unei povești de dragoste, ce o transformă în victima naivității sale. Chiar dacă abordează subiecte și realități din perioade temporale diferite, cele două filme surprind şi chestionează relațiile interumane şi modul de raportare la instituțiile și valorile promovate de societate.

Erotikon

În timp ce în Erotikon Andrea este o victimă supusă, ce alege să se conformeze presiunilor sociale, activiștii din Occupied Cinema se revoltă împotriva măsurilor implementate de autorități la nivel comunitar. Deși au perspective diferite asupra normelor sociale și politice, cele două filme prezintă alternative ale reacțiilor indivizilor la acestea.

Sunt penultimele proiecții din cadrul Documentary Mondays şi Fiction Tuesdays din acestă toamnă, la Centrul Ceh. Intrarea este liberă. Accesul se face începând cu ora 19:30.

Evenimente Facebook aici: DM & FT.

Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.