Victimele abuzului își spun poveștile ascunse într-o galerie de artă: Voci netăcute la Galeria Kube Musette
https://www.ziarulmetropolis.ro/victimele-abuzului-%c3%ae%c8%99i-spun-pove%c8%99tile-ascunse-%c3%aentr-o-galerie-de-art%c4%83-voci-net%c4%83cute-la-galeria-kube-musette/

Violenţa fizică este cea mai vizibilă formă a violenţei domestice, dar nu singura. Mascat sub diferite forme, subiectul a fost de-a lungul timpului ignorat, ocolit sau tratat superficial în lipsa unei educaţii pe această temă. Iată de ce, în 2019, în România, la fiecare 30 de secunde o româncă este victima violenţei domestice.

Un articol de |29 martie 2019

ANAIS, o asociație nonprofit care sprijină victimele violenței domestice și susține că “nu trece dacă taci” aduce în fața publicului filmul ”Voci netăcute”, un proiect cinematografic, în regia Ioanei Mischie. În cadrul acestui proiect, 7 victime ale violenței domestice rup tăcerea și dublează filmele mute, dând voce personajelor, pentru prima dată după atâta timp.

În scopul de a vorbi deschis despre aceste probleme și de a educa publicul referitor la violența domestică, ”Voci netăcute” va fi disponibil pentru vizionare publică timp de 3 zile, în perioada 29-31 martie, la Galeria Kube Musette, (Calea Victoriei 114). Poveștile spuse în film prezintă diferite tipuri de abuz, de la cel psihologic, la cel economic, la cel sexual și chiar tentative de omor. Femei agresate fizic și lăsate fără respirație pe jos, soți sau concubini care au ajuns la pușcarie sau care se plimbă liberi prin oraș, familii destrămate, copii martori la tragedii. Victimele care și-au găsit curajul să vorbească, redau întocmai propriile povești de viață pentru a inspira și alte femei, care trec prin astfel de situații, să ceară ajutor.

Prezentat pentru prima dată într-un spațiu deschis publicului larg, ”Voci netăcute” poate fi vizionat integral sau separat, cele 7 capitole ale filmului fiind rulate pe 7 ecrane separate. Evenimentul se deschide vineri, 29 martie, la ora 19,00, în prezența echipei Anais și a regizoarei Ioanei Mischie și va fi deschis publicului și în weekend: sâmbătă, 30 martie, între orele 11,00 și 23,00 și duminică, 31 martie, între orele 11,00 și 19,00. Vizitatorii vor putea asculta poveștile într-un cadru alternativ și în scop educațional.

“Voci Netăcute” este o campanie realizată de Asociația ANAIS, în parteneriat cu agenția de publicitate Cheil Centrade.  Campania are următoarele obiective: pe de o parte, încurajează victimele abuzului domestic să rupa tacerea și să contacteze asociația ANAIS pentru sprijin și consiliere, iar pe de altă parte își dorește să strângă fonduri pentru singurul adăpost de urgență, cu program non-stop, din București, deschis de Asociație pentu victime.

Publicul poate susține victimele violenței domestice printr-un sms la 8833 care să conțină cuvântul “NETĂCERE” (donație fixă de 2 euro).

Filmul integral, este compus din 7 povești și poate fi vizionat pe www.vocinetacute.ro, acolo unde se pot găsi și toate detaliile despre cauză și donații.  Deasemenea, victimele necunoscute al violenței domestice sunt încurajate să își înregistreze povestea pe platformă.

Campania a beneficiat și de sprijinul studioului de producție StudioSet, al agenției de producție digitală Atelieru de Internet și a Institutului Francez, comunicată de Bad Unicorn.

30
/03
/20

Centrul Cultural Clujean lansează un proiect național care implică artiștii români în lupta cu pandemia COVID-19. Platforma Artiști Împreună răspunde inițiativei Observatorului Român de Sănătate de a transmite teme și subiecte importante ale zilei către un public cât mai larg.

05
/03
/20

La Teatrul Bulandra, ziua de 8 martie va fi cu totul specială și pentru că Gina Patrichi, actrița a cărei amintire se păstrează încă în mintea și sufletul celor care au avut șansa de a o vedea jucând, ar fi împlinit 84 de ani. În semn de respect și pentru aducere aminte, Teatrul Bulandra organizează luni, 9 martie, ora 19.00, la Sala Liviu Ciulei, expoziția Gina Patrichi – o stea în galeria Teatrului Bulandra.

14
/02
/20

Ediția cu numărul opt a Romanian Design Week va avea loc în perioada 15-24 mai, la București. Având ca temă SCHIMBAREA*CHANGE, RDW 2020 propune un exercițiu de regândire și redesenare a rolului designului într-o lume în schimbare.

05
/02
/20

MNAC repune vitrinele Sălii Dalles în folosul artei și al comunității și marchează evenimentul cu un tur ghidat de structuristul Dragoș Marcu despre starea structurii Sălii Dalles și despre riscul la seism pe întreg Bulevardul Magheru-Bălcescu.