Victor Ioan Frunză vine astăzi la Întâlnirile Yorick, la Ceainăria Cărturești Verona
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-ioan-frunza-vine-astazi-la-intalnirile-yorick-la-ceainaria-carturesti-verona/

O nouă Întâlnire din cadrul seriei de întâlniri lunare organizate de Yorick va avea loc joi, 28 ianuarie, de la ora 19.00. Invitatul lunii ianuarie este regizorul Victor Ioan Frunză care va răspunde la întrebarea „De ce Shakespeare azi?”, în anul în care se împlinesc 400 de ani de la moartea dramaturgului.

Un articol de Liliana Matei|28 ianuarie 2016

Întânirea va prilejui o discuție despre teatrul românesc actual și problemele lui, despre contemporaneitatea textelor lui Shakespeare azi, despre originalitate și inovație. Evenimentul se desfășoară la Ceainăria Cărturești Verona.

Victor Ioan Frunză este în acest moment singurul regizor din țară care a montat trei spectacole de W. Shakespeare ce pot fi văzute toate în stagiunea curentă, „Visul unei nopți de vară”, „A douăsprezecea noapte”, „Romeo și Julieta”, toate la Teatrul Metropolis. Dragostea în trei ipostaze.

„Acum câţiva ani am fost foarte trist când am aflat că mitul acesta care există în Visul unei nopţi de vară, al unei licori vrăjite care produce dragoste la prima vedere, a căpătat realitate şi au fost descoprite şi substanţa, şi locul de pe cortex unde ea acţionează”, spunea Victor Ioan Frunză. „Asta înseamnă că Shakespeare avea dreptate şi până la urmă faptul că iubirea poate fi un fel de schimb chimic şi o formă de manipulare mă sperie foarte tare. Acest mare mister, iubirea, pe care nu ştim să-l definim, de fapt nu există.”

Evenimentul este cel de-al treilea din seria Întâlnirilor Yorick, în cadrul cărora au loc discuții pornind de la cărți spectacole sau realități ale teatrului contemporan. Prima întâlnire Yorick a fost prilejuită de lansarea jurnalului de creație al lui Andrei Tarkovski, iar cea de-a doua l-a avut ca invitat special pe regizorul Andrei Șerban.

31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu