Victor Ioan Frunză vine astăzi la Întâlnirile Yorick, la Ceainăria Cărturești Verona
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-ioan-frunza-vine-astazi-la-intalnirile-yorick-la-ceainaria-carturesti-verona/

O nouă Întâlnire din cadrul seriei de întâlniri lunare organizate de Yorick va avea loc joi, 28 ianuarie, de la ora 19.00. Invitatul lunii ianuarie este regizorul Victor Ioan Frunză care va răspunde la întrebarea „De ce Shakespeare azi?”, în anul în care se împlinesc 400 de ani de la moartea dramaturgului.

Un articol de Liliana Matei|28 ianuarie 2016

Întânirea va prilejui o discuție despre teatrul românesc actual și problemele lui, despre contemporaneitatea textelor lui Shakespeare azi, despre originalitate și inovație. Evenimentul se desfășoară la Ceainăria Cărturești Verona.

Victor Ioan Frunză este în acest moment singurul regizor din țară care a montat trei spectacole de W. Shakespeare ce pot fi văzute toate în stagiunea curentă, „Visul unei nopți de vară”, „A douăsprezecea noapte”, „Romeo și Julieta”, toate la Teatrul Metropolis. Dragostea în trei ipostaze.

„Acum câţiva ani am fost foarte trist când am aflat că mitul acesta care există în Visul unei nopţi de vară, al unei licori vrăjite care produce dragoste la prima vedere, a căpătat realitate şi au fost descoprite şi substanţa, şi locul de pe cortex unde ea acţionează”, spunea Victor Ioan Frunză. „Asta înseamnă că Shakespeare avea dreptate şi până la urmă faptul că iubirea poate fi un fel de schimb chimic şi o formă de manipulare mă sperie foarte tare. Acest mare mister, iubirea, pe care nu ştim să-l definim, de fapt nu există.”

Evenimentul este cel de-al treilea din seria Întâlnirilor Yorick, în cadrul cărora au loc discuții pornind de la cărți spectacole sau realități ale teatrului contemporan. Prima întâlnire Yorick a fost prilejuită de lansarea jurnalului de creație al lui Andrei Tarkovski, iar cea de-a doua l-a avut ca invitat special pe regizorul Andrei Șerban.

07
/08
/14

Am văzut la Metropolis, în plină iarnă, spectacolul „Îngeri în America”, în regia maestrului Victor Ioan Frunză. Au trecut de atunci două anotimpuri încheiate și nu găseam puterea să încep acest text. Poate că este și aceasta – tăcerea prelungită - o unitate de măsură pentru forța unei piese de teatru.

07
/08
/14

Cele mai frumoase concerte ale toamnei sunt gratuite la Concursul Enescu: publicul va putea asculta peste 230 de candidați din 36 de colțuri ale lumii, în cadrul a 40 de concerte și recitaluri cu intrare liberă. Procedura de înscriere a fost făcută publică pe site-ul Festivalului și Concursului.

07
/08
/14

Marţi, 12 august de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei întâlniri prilejuite de apariţia la Humanitas Fiction a bestsellerului internaţional Madame Mallory şi micul bucătar indian de Richard C. Morais, transpus acum în filmul cu titlul Război în bucătărie

07
/08
/14

În cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL (12 – 17 august, București), vor avea loc concerte care vor preceda proiecțiile de la Verde Stop Arena în fiecare seară, începând cu ora 20.00. Accesul se face zilnic de la ora 17.30, iar intrarea este liberă.

06
/08
/14

MEMORIA CULTURALĂ. A regizat într-o vreme când nu exista şcoală de regie de teatru (și a dat mari spectacole), a format actori şi regizori, a lansat dramaturgi (l-a descoperit pe Mihail Sebastian). I se datorează succesul în teatru al marelui actor Grigore Vasiliu şi povestea numelui „Birlic”. Sică Alexandrescu s-a născut la 15 august 1896, la București.

06
/08
/14

Regizorul James Cameron a prezentat la New York documentarul "Deepsea Challenge", un film despre scufundarea cineastului în Oceanul Pacific, care i-a permis acestuia să devină primul om din lume care a explorat de unul singur locul cu cea mai mare adâncime din scoarţa terestră, Groapa Marianelor.

05
/08
/14

Filmul "Balanţa", de Lucian Pintilie, cu Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu şi Victor Rebengiuc, va fi proiectat, pe 21 august, la Institutul Cultural Român (ICR) din Viena, informează instituţia din capitala austriacă.

05
/08
/14

Echipa care anul acesta va realiza cel mai bun film documentar în cadrul Aristoteles Workshop, atelierul organizat de Dan Nuțu, va primi un premiu în valoare de 2000 de euro, datorită susținerii Farmexim. Compania a susținut atelierul și anul trecut, după ce în perioada 2008-2011, premiul pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului a fost oferit de Institutul Cultural Român (ICR).

05
/08
/14

Opera Comică pentru Copii are un nou director: Felicia Filip. Desemnată manager în urma câștigării concursului organizat de Primăria Municipiului București, soprana de renume mondial va ocupa acest post până la finalul anului 2017.