Victor Rebengiuc, invitatul special al Serilor Filmului Românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-rebengiuc-invitatul-special-al-serilor-filmului-romanesc/

Victor Rebengiuc va fi aniversat la ediţia din acest an a Serilor Filmului Românesc de la Iaşi (6-10 iunie), festival care îi este dedicat acestuia. Retrospectiva ediţiei a 9-a a SFR va conţine filmele în care îndrăgitul actor a avut roluri de referinţă.

Un articol de Petre Ivan|13 februarie 2018

Cinefilii ieşeni îl vor putea întâlni pe Victor Rebengiuc în perioada desfăşurării festivalului, 6-10 iunie 2018.

Actorul va fi prezent la gala de deschidere a festivalului, când va fi celebrată întreaga carieră a actorului în prezenţa publicului ieşean şi a altor protagonişti din filmul care va rula atunci.

Filmele de la SFR vor fi cele în care mi-a făcut plăcere să joc, şi sunt sigur că şi dumneavoastră o să vă facă plăcere să le vedeţi sau să le revedeţi. Faptul că vin la Iaşi, din nou, este pentru mine o bucurie. Iubesc Iaşul, îl cunosc destul de puţin, dar atâta cât l-am cunoscut, m-a cucerit şi aştept cu multă nerăbdare şi cu multă bucurie întâlnirea cu dumneavoastră, dragi ieşeni. Vă urez tot ce e mai bun în lume, şi să avem ocazia să ne strângem mâinile la începutul lunii iunie, la Iaşi, pe malul Bahluiului. – Victor Rebengiuc

Alături de actor vor fi invitaţi şi colegi şi prieteni din cinematografia românească, cu care a jucat în filme de-a lungul anilor.

„Ne-am dorit foarte mult ca în acest an să facem o retrospectivă a filmelor în care actorul Victor Rebengiuc a făcut roluri pe care nu le vom uita niciodată. Am decis să anunţăm chiar astăzi invitatul special, când actorul este aniversat. Am ales aceste filme împreună, ajutaţi şi de Ambasadorul nostru, Irina-Margareta Nistor. Cu siguranţă, va fi o ediţie emoţionantă, cu atât mai mult cu cât, la Iaşi, vor veni actori dragi nouă tuturor, actori cu care maestrul a jucat de-a lungul vremii şi care se vor întâlni cu publicul iubitor de film românesc”, a declarat Andrei Giurgia, directorul SFR.

Foto: Victor Rebengiuc – facebook

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.