VIDEO „Adevăratul succesor al marilor pianişti ruşi“ (Gramophone), Boris Berezovsky vine la Festivalul Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-adevaratul-succesor-al-marilor-pianisti-rusi-gramophone-boris-berezovsky-vine-la-festivalul-enescu/

Festivalul Internaţional ,,George Enescu” oferă publicului bucuria de a-l asculta într-un concert extraordinar pe Boris Berezovsky, „cu siguranţă adevăratul succesor al marilor pianişti ruşi”, după cum îl caracterizează prestigioasa revistă ,,Gramophone”.

Un articol de Andrada Văsii|26 august 2013

Festivalul Internațional „George Enescu” oferă publicului bucuria de a-l asculta într-un concert extraordinar pe Boris Berezovsky, „cu siguranţă adevăratul succesor al marilor pianişti ruşi”, după cum îl caracterizează prestigioasa revistă „Gramophone”.

Festivalul „George Enescu” îl aduce pe scena Sălii Mari a Palatului pe unul dintre cei mai apreciați pianiști ruși ai momentului, în egală măsură iubit și de publicul din România: Boris Berezovsky.

Acesta va concerta alături de Russian National Orchestra sub bagheta dirijorului român Horia Andreescu, peste exact o lună, pe 26 septembrie.

Pianistul va urca pe scena Sălii Palatului pe 26 septembrie, de la ora 19.30, alături de Russian National Orchestra, sub bagheta cunoscutului dirijor român Horia Andreescu. Este parte din tradiția Festivalului să aducă împreună, pe aceeași scenă, mari nume ale muzicii străine și ale muzicii românești. În prima parte a serii este programat Concertul Nr. 1 pentru Pian şi Orchestră în Mi bemol Major S.124, de Franz Liszt, avându-l ca solist pe Boris Berezovsky.

Concert extraordinar

A doua parte a programului marchează, de asemenea, un eveniment extraordinar: alături de Russian National Orchestra, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, Corul Filarmonicii „George Enescu”, cu Ion Iosif Pruner la pupitru va interpreta Simfonia Nr. 2 de Gustav Mahler. Soliste vor fi celebra soprană Anita Hartig  și mezzo-soprana Bernarda Fink.

Boris Berezovsky este unul dintre cei mai apreciați pianiști ai momentului. După debutul său, în anul 1988, pe scena prestigioasei Wigmore Hall, publicația „The Times” scria că are „o virtuozitate incredibilă și o forță formidabilă”. Doi ani mai târziu, în 1990, Boris Berezovsky era distins cu Medalia de Aur la una dintre cele mai aclamate competiții din lume: Concursul Internaţional Ceaikovski din Moscova.

Astăzi, Boris Berezovsky colaborează cu unele dintre cele mai importante orchestre din lume și este invitat să suțină recitaluri în cadrul celor mai cunoscute evenimente de gen, precum seria recitalurilor de pian ale Filarmonicii din, Concertgebow şi Royal Festival Hall din Londra, pe mari scene: Théâtre des Champs-Elysees din Paris, Palatul de Arte Frumoase din Brussells, Konzerthaus din Viena, Megaron din Atena. În anul 2006, pianistul a fost desemnat Cel mai bun solist al anului în cadrul BBC Music Magazine Awards.

Concertul susținut de Boris Berezovsky la București va avea loc cu casa închisă, însă sunt disponibile bilete pentru transmisiunea live în sala de cinema, la Grand Cinema Digiplex, aici.

Oedip și o vioară

În aceeași zi, de la ora 17.00, la Ateneul Român va avea loc un alt recital extraordinar. Evgeny Kissin, o legendă a pianului, „un geniu” cum îl caracteriza dirijorul Herbert von Karajan va urca pe scenă alături de violonista Silvia Marcovici și de violoncelistul Alexander Kniazev.

Recitalul va avea loc cu casa închisă.

De asemenea, de la ora 19.00, la Opera Română, publicul are șansa de a vedea montarea operei „Oedipe”, de George Enescu, avându-l în rolul principal pe apreciatul bariton Ștefan Ignat. Regia este semnată de Anda Răbăcaru-Hogea, iar coregrafia îi aparține lui Răzvan Mazilu.

Acesta este unul dintre puținele spectacole extraordinare din Festival pentru care încă se mai pot cumpăra bilete de aici.

Parte din linia Festivalului Internațional „George Enescu” este și să ofere publicului din țară cât mai multe concerte. Astfel, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a sindicatelor din Pitești va avea loc concertul Maxim Quartet (Horia Maxim – pian, Mihaela Anica – flaut, Fernando Mihalache – acordeon, Săndel Smărăndescu – contrabas).

La Arad, violonistul Antal Zalai , laureat al Concursului Internaţional „G. Enescu” 2011 va interpreta alături de Filarmonica de Stat, sub bagheta dirijorului Borjan Canev.

Foto credit: George Enescu Festival, Wikipedia

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.

19
/09
/22

Filarmonica „George Enescu” anunţă deschiderea noii stagiuni camerale 2022-2023 cu o serie de concerte de excepţie strânse sub egida S#arp Festival, ce va avea loc între 29 septembrie - 2 octombrie 2022, în Sala mare a Ateneului Român.

19
/09
/22

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.