VIDEO Anamaria Marinca va juca în spectacolul de teatru „Routes“, la Royal Court Theatre din Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-anamaria-marinca-va-juca-in-spectacolul-de-teatru-routes-la-royal-court-theatre-din-londra/

Actriţa română Anamaria Marinca va juca în spectacolul de teatru ,,Routes”, de Rachel De-lahay, care va fi pus în scenă la Royal Court Theatre din Londra în această toamnă.

Un articol de Andrada Văsii|21 august 2013

Actriţa română Anamaria Marinca va juca în spectacolul de teatru „Routes”, de Rachel De-lahay, care va fi pus în scenă la Royal Court Theatre din Londra în această toamnă.

Anamaria Marinca, recompensată cu premiul BAFTA pentru rolul interpretat în drama de televiziune „Sex Traffic”, regizată de David Yates în 2005, şi renumită pentru evoluţia ei impresionantă din filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, de Cristian Mungiu, recompensat cu trofeul Palme d’Or la Cannes în 2007, a fost distribuită în „Routes”, o piesă de teatru despre „migraţie şi exil”.

Actriţa va juca în această piesă de teatru alături de actorii Peter Bankolé, Fiston Barek, Calvin Demba, Claire Lams şi Seun Shote. Regizată de Simon Godwin, piesa „Routes” va fi jucată pe scena sălii Jerwood Theatre Upstairs a companiei Royal Court Theatre, între 20 septembrie şi 12 octombrie.

Rolul Otilia din filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” i-a adus Anamariei Marinca, în 2007, premiul pentru cea mai bună actriţă a anului la Festivalul Internaţional al Filmului de la Stockholm, iar în 2008, premiul FIPRESCI pentru cea mai bună actriţă, la Festivalul de la Palm Springs.

Anamaria Marinca a mai jucat în filmul „Cinci minute în rai/ Five Minutes of Heaven” (BBC TV), alături de Liam Neeson şi James Nesbitt, dar şi în „Hotel Babylon”, produs de BBC, şi în „Boogie”, de Radu Muntean, notează Mediafax.

Actriţa a jucat, de asemenea, în „Furtuna/ Storm”, de Hans-Christian Schmid, lansat la Festivalul de Film de la Berlin din 2009, dar şi în „Contesa însângerată”, debutul în regie al lui Julie Delpy. Marinca a încheiat deja filmările pentru lungmetrajul „Europa Report”, în care joacă alături de Michael Nyqvist, şi va începe filmările pentru proiectul „Invisible”, în care joacă alături de actorul irlandez Cillian Murphy, în august.

Foto credit: Cinemagia

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.