VIDEO Andrea Bocelli cântă la Bucureşti acompaniat de Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio, având-o ca invitată pe Angela Gheorghiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-andrea-bocelli-canta-la-bucuresti-acompaniat-de-orchestra-nationala-radio-si-corul-academic-radio-avand-o-ca-invitata-pe-angela-gheorghiu/

Sâmbătă, 25 mai, la Romexpo Bucureşti, Andrea Bocelli, considerat de mulţi spectatori drept cel mai îndrăgit tenor al lumii, va dărui publicului bucureştean un concert alături de invitaţii săi speciali.

Un articol de Andrada Văsii|21 mai 2013

Sâmbătă, 25 mai, la Romexpo Bucureşti, Andrea Bocelli, considerat de mulţi spectatori drept cel mai îndrăgit tenor al lumii, va dărui publicului bucureştean un concert alături de invitaţii săi speciali.

Aceștia sunt: soprana Angela Gheorghiu, soprana Paola Sanguinetti, dirijorul Marcello Rota, grupul DIV4S, grupul CARisMA, Cezar Ouatu (reprezentantul României la Eurovision), Corul Radio şi Orchestra Naţională Radio.

Abia revenită de la Shanghai, unde a reprezentat România participând la cel mai important festival de profil din China (Shanghai Spring International Music Festival), Orchestra Națională Radio continuă seria evenimentelor de cea mai înaltă clasă artistică, răspunzând invitaţiei de a cânta alături de Andrea Bocelli, în concertul extraordinar pe care celebrul tenor italian îl va susţine la Bucureşti. Corul Academic Radio se va alătura şi el evenimentului de anvengură oferit de binecunoscutul solist.

Piese în premieră 

Melomanii vor avea astfel ocazia să asculte pentru prima oară live în România în interpretarea lui Andrea Bocelli piese care l-au consacrat, arii şi duete celebre din opere ca „Trubadurul“, „Rigoletto“, „Boema“, „Traviata“ ş.a., dar şi piese de pe noul album al artistului.

Evenimentul este organizat de Project Events şi European Events Service. Pentru mai multe detalii legate de achiziţionarea biletelor vă rugăm să consultaţi site-ul http://www.projectevents.ro.

 O orchestră cu tradiție

Creată în 1928 din iniţiativa şi sub conducerea compozitorului Mihail Jora, odată cu momentul lansării postului public de radio, Orchestra Națională Radio se afirmă prin concerte publice începând cu anul 1932. În perioada mai recentă, Orchestra Naţională Radio s-a impus prin turneele întreprinse – Franţa, Italia, Germania, Spania, Elveţia, Rusia, Ungaria, Turcia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Japonia, China – şi prin participările la festivaluri internaţionale, evenimente care i-au confirmat pretutindeni prestigiul. Dirijor-șef al Orchestrei Naționale Radio este, începând din stagiunea 2012-2013, Tiberiu Soare.

Fondat în 1940, Corul Academic s-a impus în scurt timp ca o formaţie de elită, iar numeroşi compozitori români au scris lucrări dedicate corului, pe care acesta le-a prezentat în primă audiţie concertistică absolută.

 Info:

Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Foto credit: Virgil Oprina

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.