VIDEO Artişti internaţionali la ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-artisti-internationali-si-parteneri-de-marca-la-arcub-live-open-air-jazz-blues-more/

Astăzi, în Piaţa George Enescu din Capitală, începe cea de-a II-a ediţie a festivalului internaţional ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More.

Un articol de Andrada Văsii|3 iulie 2013

Astăzi, în Piaţa George Enescu din Capitală, începe cea de-a II-a ediţie a festivalului internaţional ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More. Timp de cinci zile, în centrul oraşului va răsuna muzica selectă a unora dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi artişti ai genului.

Invitată să cânte în deschiderea festivalului, trupa Sebastian Spanache Trio va urca pe scenă (miercuri, 3 iulie) de la ora 19.00. Sánta, Pieloiu şi Spanache, cei trei tineri talentaţi din componenţa grupului, vor aduce în faţa publicului piese incitante, reunite pe albumul Humanized, lansat la începutul acestui an („Nao Dancar’’; „Argentina’’; „A Waltz’’; „On Such Short Notice’’; „Seven IS Your Friend’’; „New I’’; ,,Red’’).

Muzică englezească la aniversare

În cea de-a doua parte a serii, pe scena de la ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More se va afla un invitat special. Este vorba despre celebrul muzician britanic Robert Mitchell, care, alături de band-ul său, Panacea, şi de binecunoscutul instrumentist Corey Mwamba, va intona live, pentru publicul bucureştean, piese precum:  „Lullaby No1’’, „Essence’’, „A Map of the Sky“, „Lucid Dreamt’’, „The Stargazer’’, „The Memoir Casts A Spell“, ,,Pure’’, „Flawless’’.

Concertul Robert Mitchell’s Panacea, prezentat în cadrul ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More este realizat în parteneriat cu British Council, care anul acesta aniversează 75 de ani de activitate în România. De-a lungul timpului, British Council şi-a consolidat imaginea unei puternice instituţii de cultură şi educaţie, fiind un partener constant în numeroase proiecte realizate de ArCuB.

Artistul cu aproximativ 40 de albume

O prezenţă inedită pe scena festivalului ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More este cea a celebrului trompetist şi compozitor polonez Tomasz Stańko, care va concerta joi, 4 iulie, de la ora 20.00.

Apreciat drept unul dintre cei mai originali muzicieni de jazz din lume, Stańko a înregistrat aproximativ 40 de albume, a susţinut concerte pe zeci de scene internaţionale şi a semnat coloana sonoră a numeroase producţii de teatru şi film. Tomasz Stańko este şi primul muzician distins cu Premiul European pentru Jazz (2003).

Info :

Accesul este gratuit.

Foto credit: ArCuB

23
/10
/13

Peste mai puţin de o săptămână, marţi, 29 octombrie (de la ora 19.00), la Sala Radio melomanii din Bucureşti vor avea ocazia să răspundă provocării lansate de tânărul artist român Răzvan Suma, care îi invită la concertul Vă place Brahms?

22
/10
/13

Vineri, 25 octombrie, de la ora 18.30, la împlinirea a 175 de ani de la naşterea compozitorului francez Georges Bizet, Opera Naţională Bucureşti prezintă o reprezentaţie-eveniment a uneia dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite opere ale acestuia – Carmen.

21
/10
/13

Rezultatul unui concert extraordinar înregistrat în inima Transilvaniei la Opera (Palatul Culturii) din Târgu Mureș albumul „Transylvanian Concert” - al cărui titlu a fost sugerat de chiar directorul celebrei case de discuri ECM Records – se bucură de aplauzele presei mondiale.

20
/10
/13

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” revine în stagiunea 2013 – 2014 cu o serie de evenimente culturale muzicale programate să se desfăşoare atât în Bucureşti, cât şi în ţară.

20
/10
/13

Horia Mihail, a participat la mijlocul acestei luni la Festivalul internaţional de muzică clasică de la Ushuaia - Argentina (15 octombrie 2013), unde a reprezentat România cu un recital care a conţinut programul turneului naţional Pianul călător.

15
/10
/13

După ce au fost invitaţii serii Radio România Muzical în cadrul evenimentelor din Festivalul Internaţional „George Enescu” 2013, membrii grupului Jazzappella vor cânta pe scena Sălii Radio luni, 21 octombrie (19.00), în cadrul seriei de evenimente „Jazz pe româneşte”.

15
/10
/13

A VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo va avea loc între 1 și 19 noiembrie, cu tema „UP”. Concertele sunt programate la București, Cluj-Napoca și Iași.