VIDEO „Bani din cer“, cu Bendeac şi Virginia Mirea, la Antena 1
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-bani-din-cer-cu-bendeac-si-virginia-mirea-la-antena-1/

„Bani din cer“ în regia lui Horaţiu Mălăele este al treilea spectacol din proiectul Teatru TV care va fi difuzat în seara aceasta, de la ora 20.30, pe Antena 1.

Un articol de Judy Florescu|27 martie 2013

„Bani din cer“ în regia lui Horaţiu Mălăele este al treilea spectacol din proiectul Teatru TV care va fi difuzat în seara aceasta, de la ora 20.30, pe Antena 1.

Viaţa obişnuită şi nefericită a lui Henry Perkins, jucat de George Mihăiţă, ia o întorsătură bruscă atunci când, accidental, acesta ridică o servietă asemătoare cu a lui, dar plină cu bani. Întreaga întâmplare coincide cu ziua lui de naştere, pentru care familia îi organizează o petrecere la care apar neinvitaţi doi detectivi şi un taximetrist, iar de aici răsturnările de situaţie se ţin lanţ.

Piesa „Bani din cer“ a fost scrisă de dramaturgul britanic Ray Cooney în 1994, an în care a avut şi premiera la Londra, iar autorul a fost deopotrivă regizor şi personajul principal al spectacolului. În 2006, scenariul a fost adaptat pentru marele ecran.

„Cred că, uneori, oamenii de televiziune au datoria de a da examene în faţa telespectatorilor. Dupa şapte ani de tv, mă prezint în faţa dumneavoastră, miercuri seara, cu «Bani din cer». Fiind în regia perfectă a lui Horaţiu Mălăele şi avându-l ca partener pe George Mihăiţă, s-ar spune că e o dovadă de curaj. Acum nu pot avea scuze. Rezist sau nu rezist pe scenă în asemenea context?“, a declarat actorul Mihai Bendeac. „Statutul de jurat România Dansează pe probleme de prezenţă scenică mă cam obligă să şi demonstrez că eu însumi sunt în măsură să vorbesc despre asta. Şi dacă, acasă, în faţa televizorului, această farsă poliţistă genială va avea măcar jumătate din reacţia pe care publicul a avut-o în sală, la înregistrare, cred că pot trece examenul“ a spus Mihai Bendeac.

Din distributia spectacolului „Bani din cer“ fac parte: Mihai Bendeac, George Mihăiţă, Virginia Mirea, Mihaela Teleoacă, Şerban Georgevici, Eugen Racoţi şi Gheorghe Dănilă.

Iată ce au declarat vedetele, pentru Ziarul Metropolis, după spectacolul înregistrat la Antena 1, miercurea trecută, la Teatrul de Comedie:

Cornel Ilie: E a treia oară când văd spectacolul. L-am văzut în 2004 de două ori, era cu Dan Tudor atunci. Ideea de teatru tv mi se pare senzaţională. Am crescut uitându-mă la teatru tv, adică eu am fost generaţia care se uita la teatru tv luni seara şi marţi dimineaţa îl vedeam în reluare.“

Ştefana Samfira: Spectacolul a fost superb. Ideea de teatru tv mi se pare foarte bună şi poate mai reaminteşte majorităţii oamenilor să mai meargă şi la teatru. E cel mai bine pentru cei care sunt în afara Bucureştiului, care rar au şansa la câte un turneu, e o ocazie pentru ei să vadă spectacolul.“

Citiţi şi: VIDEO „Doctori de femei“, de la Teatrul Metropolis, la Antena 1

Chef Joseph Hadad: „A fost bine. Am fost la primul spectacol «Doctori de femei», la «Pijamale» nu am fost fiindcă am fost plect din ţară. E prima dată când am venit la un teatru din România, eu fiind din Israel. Îmi place foarte mult spectacolul, a fost organizat cum trebuie. Aştept piesa următoare. Eu mă uit şi aici şi la televizor.“

Anca Pandrea: „Spectacolul s-a păstrat ca la premieră, pentru că eu şi Iurie Darie, iubirea vieţii mele, am fost la premiera acestui spectacol. Spectacolul s-a păstrat: nu s-au introdus glume proaste, gen şuşe. Spectacolul a rămas pur. Ideea de teatru tv mi se pare foarte bună, fiindcă publicul poate fi educat printr-un spectacol de teatru.“

Citiţi şi: VIDEO Antena 1 difuzează astăzi „Pijamale“, spectacolul de la Teatrul Metropolis

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.