VIDEO Spectacolul „Brâncuşi. Proiecţie verticală“ va fi jucat între 12 – 16 iulie, la Paris
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-brancusi-proiectie-verticala-va-fi-jucata-intre-12-16-iulie-la-paris/

„Brâncuşi. Proiecţie verticală“, de Febo del Zozzo, o producţie a companiei Laminarie dedicată călătoriei prin Europa a sculptorului Constantin Brâncuşi, va fi jucat, în perioada 12 – 16 iulie, la Paris.

Un articol de Andrada Văsii|8 iulie 2013

„Brâncuşi. Proiecţie verticală“, de Febo del Zozzo, o producţie a companiei Laminarie dedicată călătoriei prin Europa a sculptorului Constantin Brâncuşi, va fi jucat, în perioada 12 – 16 iulie, la Paris.

Proiectul dedicat lui Constantin Brâncuşi nu este un simplu turneu, ci o călătorie cu furgoneta de aproape 6.000 de kilometri: şase oraşe şi tot atâtea teatre, muzee şi centre culturale, patru spectacole şi două întâlniri cu publicul. Astfel, compania Laminarie reface legendara călătorie pe care artistul a făcut-o pe jos, la începutul secolului al XX-lea, pentru a ajunge din România la Paris, informează Instititul Cultural Român.

Producţii teatrale pentru galeria personalităţilor

„Brâncuşi. Proiecţie verticală” doreşte să introducă numele lui Constantin Brâncuşi în galeria personalităţilor cărora compania Laminarie le-a dedicat producţii teatrale: Jackson Pollock, Elias Canetti, Varlam Salamov, Simone Weil şi Bobby Fischer, propunându-şi să demonstreze că geniul artistic se hrăneşte din experienţa fizică, acoperind distanţe geografice mari şi înfruntând dificultăţi neaşteptate, notează Mediafax.

Constantin Brâncuşi (născut pe 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa, judeţul Gorj – decedat pe 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii majore la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.

Foto credit: Edward Steichen, Wikipedia

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.

09
/11
/13

„Amazoanele. O poveste“, noul volum semnat de Adriana Babeţi, critic literar şi unul dintre cei mai importanţi eseişti români contemporani, a apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom şi se află în librăriile din toată ţara.

08
/11
/13

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă, săptămâna viitoare, spectacolele „Mozart Steps” şi „O poveste japoneză” la Bucureşti. Evenimentele vor avea loc în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”.