VIDEO Chuck Palahniuk plănuieşte să scrie o continuare a romanului „Fight Club“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-chuck-palahniuk-planuieste-sa-scrie-o-continuare-a-romanului-fight-club/

Scriitorul american Chuck Palahniuk plănuieşte să scrie o continuare a bestseller-ului ,,Fight Club”, care va fi lansată sub forma unui roman grafic, cel mai probabil în anul 2015.

Un articol de Andrada Văsii|25 iulie 2013

Scriitorul american Chuck Palahniuk plănuieşte să scrie o continuare a bestseller-ului „Fight Club”, care va fi lansată sub forma unui roman grafic, cel mai probabil în anul 2015. 

Palahniuk a scris pe contul său de pe reţeaua de socializare Twitter că romanul va apărea, cel mai probabil, în 2015. Supranumit „portdrapelul generaţiei nihiliste”, scriitorul american Chuck Palahniuk s-a născut în 1962. Primele sale două cărţi, trimise unor editori din New York, au fost refuzate.

La fel se va întâmpla şi cu romanul „Fight Club”, respins iniţial pentru că a fost considerat „prea întunecat şi prea riscant”. În loc să-i mai estompeze tonul, Palahniuk îl va duce la extrem.

Este adevărat. Chelsea Cain m-a prezentat unor artişti şi creatori de la Marvel, DC şi Dark Horse, iar ei mă ghidează în acest proces. E foarte probabil să fie vorba despre o serie de cărţi, iar acţiunea se va petrece zece ani după «Fight Club» şi după aşa-zisa dispariţie a lui Tyler Durden. În continuare, Tyler Durden este cel care spune povestea, pândind din interiorul lui Jack şi pregătindu-şi revenirea. Jack nu îşi dă seama de ce se întâmplă în jurul lui iar Marla este plictisită.

Chuck Palahniuk,
scriitor

Publicat în 1996 şi devenit un clasic al literaturii underground, „Fight Club” este unanim considerat în momentul de faţă drept unul dintre cele mai originale şi provocatoare romane scrise în ultimul deceniu al secolului XX, notează Mediafax.

Diferite stiluri

În 1999, Palahniuk publică „Supravieţuitor” şi „Monştri invizibili”, urmate de „Sufocare” (2001), „Cântec de leagăn” (2002), „Jurnal” (2003), „Bântuiţii” (2005) şi „Rant” (2007). Palahniuk a mai publicat o carte de amintiri şi însemnări de călătorie, „Fugari & refugiaţi” (2003), şi un volum de eseuri, „Mai ciudat decât ficţiunea” (2004).

„Fight Club” a fost ecranizat de David Fincher, în 1999, şi a avut o distribuţie de excepţie în care se regăsesc Brad Pitt, Helena Bonham Carter şi Edward Norton.

Foto credit: Wikipedia

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.