VIDEO „De ce este România altfel?“ – dialog între Lucian Boia şi Cătălin Ştefănescu la „Garantat 100%“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-de-ce-este-romania-altfel-dialog-intre-lucian-boia-si-catalin-stefanescu-la-garantat-100/

Urmăriţi o discuţie cu totul specială a lui Cătălin Ştefănescu cu profesorul Lucian Boia astăzi, de la ora 23.00, la TVR, în cadrul emisiunii „Garantat 100%“.

Un articol de Andrada Văsii|30 iunie 2013

Urmăriți o discuţie cu totul specială a lui Cătălin Ştefănescu cu profesorul Lucian Boia astăzi, de la ora 23.00, la TVR, în cadrul emsiunii „Garantat 100%“.  

Lucian Boia sste autorul unor cărţi de mare succes. Unele dintre ele au devenit repere în redefinirea felului în care înţelegem istoria naţională. Altele au produs mari controverse.

Volume pline de explicații

Are fani care îi aşteaptă cu nerăbdare cărţile, dar are parte şi de critici din direcţia unor personalităţi cunoscute în spaţiul public, ceea ce dovedeşte că lucrările sale se bucură de o mare atenţie. Lucian Boia va spune „De ce este Romania altfel?“ şi va vorbi despre profunda ambiguitate a României, despre cum răspunde unor acuze de defăimare, de redactare a unei „biblii a imposibilităţii româneşti“, cum lămureşte pe scurt filosofia lui „altfel“, cum te face istoria să fii într-un fel sau altul.

Citiţi şi: Lucian Boia: „Românii au mai mult cultura compromisului, decât cultura rezistenței“

Opera lui Lucian Boia, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi.

Lucrări din arii diferite

Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, Lucian Boia s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie („Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune“) şi la imaginar („Pentru o istorie a imaginarului“), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie).

A adus, de asemenea, noi interpretări în ceea ce priveşte istoria Occidentului şi istoria Franţei. În 1997, lucrarea sa „Istorie şi mit în conştiinţa românească“ a stârnit ample dezbateri şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.

Emisiunea se încheie, ca de obicei, cu muzică de calitate: „Cvartetul Passione“ susţine un moment muzical în studioul „Garantat 100%“.

Info:

Emisiunea poate fi urmărită la la TVR 1, TVR HD şi TVR+,

Întreaga colecţie a emisiunilor „Garantat 100%“ poate fi vizionată şi online, pe portalul video al Televiziunii Române, www.tvrplus.ro.

Foto credit: Giani Oprina, TVR

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.