VIDEO Dezvăluiri despre aventura actriţei Marilyn Monroe cu Orson Welles, într-o nouă carte apărută în SUA
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-dezvaluiri-despre-aventura-actritei-marilyn-monroe-cu-orson-welles-intr-o-noua-carte-aparuta-in-sua/

Cartea „My Lunches with Orson”, apărută în Statele Unite ale Americii, conţine o serie de conversaţii purtate de Orson Welles cu prietenul său, Henry Jaglom, la începutul anilor 1980, în care regizorul vorbea despre „aventura” sa cu Marilyn Monroe.

Un articol de Andrada Văsii|23 iulie 2013

Cartea „My Lunches with Orson”, apărută în Statele Unite ale Americii, conţine o serie de conversaţii purtate de Orson Welles cu prietenul său, Henry Jaglom, la începutul anilor 1980, în care regizorul vorbea despre „aventura” sa cu Marilyn Monroe.

Cartea este descrisă de site-ul The Millions ca fiind „plină de divertisment, captivantă pentru cei care iubesc vechile bârfe de la Hollywood”.

Humphrey Bogart – „un laş”

Potrivit dezvăluirilor din acest volum, Orson Welles (foto sus- stânga) îl considera pe actorul american Humphrey Bogart „un laş”. De asemenea, Orson Welles spunea că actriţa Katharine Hepburn „s-a culcat cu tot oraşul”. Totodată, acesta vorbea despre întâlnirile romantice pe care le avea cu tânăra Marilyn Monroe, notează Mediafax.

Jurnaliştii de la cotidianul „The Guardian“ afirmă că relaţia dintre cei doi a început în anul 1947, când actriţa abia împlinea vârsta de 21 de ani. Cartea prezintă o parte din această poveste, potrivit căreia regizorul a avut „o scurtă aventură cu Marilyn Monroe, care s-a terminat cu un mic incident; un alt bărbat a crezut că soţia lui îl înşală cu Orson Welles şi a intrat în camera în care se aflau regizorul şi Marilyn Monroe, cineastul fiind lovit în maxilar de către soţul furios”.

Povestea unui simbol

Marilyn Monroe a făcut senzaţie ca model, actriţă şi cântăreaţă, jucând într-o serie de filme cu succes de public în anii ’50 şi la începutul anilor ’60 şi devenind un sex simbol inegalabil.

Marilyn Monroe a fost o prietenă de-ale mele. Obişnuiam să mă duc cu ea la petreceri, asta înainte să devină un star… Nimeni nu se uita la Marilyn. (…) I-am prezentat-o lui Darryl (Zanuck, un producător în vogă la Hollywood), şi a spus «Ce fată minunată», după care a spus să îl las în pace, că are destule astfel de feţe în stoc, cu 125 de dolari pe săptămână. Apoi, după şase luni, Darryl o plătea pe Monroe cu 400.000 de dolari.

Orson Welles,
regizor

Marilyn a murit pe 5 august 1962 din cauza unei supradoze de barbiturice, circumstanţele decesului ei, clasat oficial drept „sinucidere probabilă”, nefiind însă complet elucidate.

George Orson Welles (1915- 1985) a fost un regizor de film şi teatru, actor, scenarist, distribuitor şi producător american. Fiind considerat un copil minune, acesta a ajuns să exceleze în artele divertismentului şi spectacolului.

Foto credit: Cinemagia

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.