VIDEO Filmul „Frumoasa adormită“ deschide festivalul Cinepolitica
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filmul-frumoasa-adormita-deschide-festivalul-cinepolitica/

„Bella addormentata“, cel mai recent film al renumitului cineast italian Marco Bellocchio, va fi proiectat în premieră în România, în deschiderea Festivalului Cinepolitica, pe 2 aprilie, la Cinema Studio.

Un articol de |4 martie 2013

„Bella addormentata“, cel mai recent film al renumitului cineast italian Marco Bellocchio, va fi proiectat în premieră în România, în deschiderea Festivalului Cinepolitica, pe 2 aprilie, la Cinema Studio din Capitală.

Inclus în competiția Festivalului de la Veneția, anul trecut, „Bella addormentata” a fost unul dintre filmele favorite ale presei internaționale și a generat dezbateri intense pe un subiect extrem de delicat, cel al eutanasiei.

Marco Bellocchio pornește de la cazul real al Eluanei Englaro, o tânără care a stat 17 ani în stare vegetativă înainte de a fi decuplată de la aparate, în 2009, pentru a vorbi despre dreptul la moarte. A fost prima eutanasie oficială din Italia și, deși tatăl câștigase în instanță dreptul de a-și lăsa fiica să moară, după 11 ani de procese, statul italian s-a opus printr-un decret și prin măsuri administrative.

Dragoste şi sinucidere

Profund, inteligent și provocator, filmul lui Marco Bellocchio combină secvențele cu actori cu imagini de arhivă, în trei povești complexe. Un senator are probleme de conștiință când e pus să voteze decretul care împiedică moartea Eluanei Englaro; fiica sa, în schimb, pledează pentru menținerea ei în viață și protestează în fața clinicii unde e internată. O cântăreață celebră și o catolică ferventă renunță la carieră pentru a-și îngriji fiica aflată în comă, spre dezaprobarea fiului ei. Un medic se îndrăgostește de o tânără dependentă de metadonă și refuză să o lase să se sinucidă.

Pe afișul filmului „Bella Addormentata” apar nume ca Isabelle Huppert, Toni Servillo, Alba Rohrwacher, Michele Riondino, Roberto Herlitzka, Maya Sansa și Fabrizio Falco, distins cu premiul Marcello Mastroianni pentru cel mai bun actor debutant, la Veneția.

Cine este Marco Bellocchio

Unul dintre cei mai apreciați regizori italieni, un obișnuit al festivalurilor de la Cannes și Veneția, Marco Bellocchio (73 de ani) nu s-a ferit, de-a lungul carierei, de subiecte controversate, majoritatea legate de lumea politică și a Bisericii: ascensiunea lui Benito Mussolini („Vincere”, 2009), răpirea lui Aldo Moro („Buongiorno, Notte”/ „Good Morning, Night”, 2003) sau religia și influența Vaticanului („L’ora di religione” – 2002).

Regizorul a intrat în atenția criticii cu debutul „I Pugni in tasca”/ „Fists in the Pocket” (1965), devenit film-cult, și a continuat cu „Nel nome di Padre” (1971), un prim denunț al religiei, „Diavolo in corpo” (Cannes, 1986), „La condanna” (Ursul de Argint la Berlin, 1991), „Il sogno di farfalla” (1994) sau „La Balia” (1999) – după Luigi Pirandello.

Unicul festival de gen din România, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica va avea loc între 2 şi 7 aprilie, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu și le va propune cinefililor o selecţie de filme alese, dezbateri şi întâlniri memorabile.

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, sub deviza Singura noastră politică este cea a cinematografului!, Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este sprijinit de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

22
/01
/25

Opt dintre cele mai apreciate lungmetraje de ficţiune nordice recente, premiate la mari festivaluri, un documentar despre Roy Andersson, filmul-cult al lui Nicolas Winding Refn, „Pusher”, proaspăt restaurat, o invitată specială din Islanda şi două proiecții pentru copii fac parte din programul secţiunii de cinema a primei ediţii a Nordic Festival.

06
/01
/25

Duminică seară, la cea de a 82-a ediţie a Globurilor de Aur, actorului american de origine română Sebastian Stan Premiul i s-a decernat Premiul pentru Cel mai bun actor într-un film de comedie/musical.

29
/12
/24

Între 13 și 16 februarie 2025, Bucureștiul va găzdui prima ediție a unui nou festival multidisciplinar. Acesta explorează și celebrează cultura țărilor nordice, printr-un program de filme premiate, dezbateri cu invitați speciali, evenimente literare, concerte și multe alte surprize, în spații culturale consacrate din capitală.

22
/11
/24

După un maraton de 7 zile de evenimente speciale în București, Cluj, Iași, Tulcea, Piatra Neamț, Brăila și Constanța, pelicula Moromeții 3 se lansează azi oficial în cinematografele din întreaga țară. Începând de azi filmul va putea fi văzut în 88 de săli de cinema din 47 de orașe din România. Programul complet poate fi consultat pe site-ul oficial al distribuitorului și va fi updatat săptămânal. 

13
/11
/24

ETERN, o poveste de dragoste pusă la încercare de o amenințare care ar putea însemna sfârșitul lumii, navighează interacțiunea dintre schimbările climatice, alegerile umane și consecințele lor, creând o narațiune bogată în simbolism care cucerește publicul.

04
/11
/24

Miercuri, 6 noiembrie, de la ora 18.30, la Cinema Elvire Popesco are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a UrbanEye Film Festival București, evenimentul anual care promovează, prin intermediul filmului, dialogul despre oraș și viața urbană și creează un cadru de întâlnire pentru cei preocupați de aceste subiecte.

20
/10
/24

Asociația PATRUPETREI anunță un eveniment special de proiecție a filmelor documentare realizate de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 14 „Sfântul Bartolomeu” (proiectul Focus Plus), respectiv ai Școlii Gimnaziale nr. 31 „Triaj” (proiectul Focus Plus 31), la Centrul Cultural Reduta, duminică 20 octombrie, începând de la ora 15:00, cu intrarea liberă.