VIDEO Filmul ,,J’ACCUSE!” va fi prezentat în cadrul proiectului ,,Avangarda revizitată”
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filmul-jaccuse-va-fi-prezentat-in-cadrul-proiectului-avangarda-reviziata/

Pe 27 şi 30 martie, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze controversatul film ,,J’accuse!” La Sala Eforie a Cinematecii Române începând cu ora 19.30.

Un articol de Andrada Văsii|8 martie 2013

Miercuri, 27 martie și Sâmbătă, 30 martie, de la 19.30 seara, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române (Str. Eforie Nr. 2, București), continuă difuzarea filmelor avangardei europene aflate în Arhiva Națională de Filme a României cu o controversată peliculă semnată, din nou, de regizorul Abel Gance.

Ce-a de-a cincea sesiune din cadrul proiectului Avangarda revizitată…, la caresunteți invitați, este dedicată împlinirii a 75 de ani de la premiera filmului J’ACCUSE! / ACUZ! (Abel Gance, 1938).

Concept și viziune curatorială: Igor Mocanu
Organizatori: Arhiva Națională de Filme a României – Cinemateca Eforie

Cele două versiuni ale peliculei J’Accuse! semnate de Abel Gance, lungmetrajul din 1919, în care autorul exprimă o critică dură la adresa ororilor Primului Război Mondial, și cea din 1938, remake-ul sonor al primului, recontextualizat, de data aceasta, în contra celui de-al Doilea Război Mondial, trec în filmografia regizorului francez drept cele mai controversate producții atât prin mesajul pacifist implicit, cât și prin vocația inevitabil deconspirativă a discursului ideatic.

Nu despre militantism ideologic e vorba în cele două filme, o ideologie altminteri inconsecventă, cum pe bună dreptate încerca să sugereze, între alții, Charles Silver, curatorul departamentului de film de la MoMA, Abel Gance fiind atât cel care făcuse apologia lui Napoleon, cu accente vag protofasciste, dar și cel care, prin cele două versiuni ale imperativului zolist, readucea în atenția publică, în 1919 și 1938, reînscena chiar, la un nivel alegoric, evident, afacerea Dreyfus, condamnând astfel, încă o dată, jurisprudența antisemită, observație reamintită de curând de criticul Peter Hourigan de la revista „Senses of Cinema”.

Info:

ACUZ! / J’ACCUSE!

Franța, 1938, a/n, sonor, Ficțiune, 70m
R. Abel Gance
S. Abel Gance, Steve Passeur
Producător: Abel Gance
Imagine: Roger Hubert
Montaj: Madeleine Crétolle
Decor: Henri Mahé
Cu: Victor Francen, Line Noro, Marie Lou, Jean-Max, Paul Amiot, Jean-Louis Barrault, Marcel Delaître, René Devillers, Romuald Joubé, André Nox, Georges Rollin, Georges Saillard

13
/04
/21

CRONICĂ DE FILM E ceva ciudat în legătură cu „Another Round” („Încă un rând, 2020), noul film multipremiat al danezului Thomas Vinterberg. Îi simţi lucrătura la fiecare pas, mai ales pe scenariu, dar până la final, cu ajutorul unui moment muzical salvator şi al jocului mereu la înălţime al lui Mads Mikkelsen, reuşeşte să înfrângă o eventuală rezistenţă.

06
/04
/21

Ce destin! Să te naşti la începutul secolului 20, să fii unul din pionerii documentarului din România, dar şi al dezvoltării instituţionale a cinematografiei, să faci filme în două regimuri autoritare şi în timpul unui război şi să mori la aproape 100 de ani. Regizorul Paul Călinescu poate fi descoperit prin 12 documentare de scurtmetraj disponibile online, gratuit, în cadrul Cineclubului One World Romania.

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

01
/04
/21

Cineclubul One World Romania își propune în 2021 să recupereze și să analizeze evoluția filmului documentar românesc din perioada interbelică și din cea comunistă. Primele două sesiuni sunt dedicate filmografiei cineastului Paul Călinescu. 12 dintre documentarele lui, realizate în perioada 1934-1948, sunt disponibile gratuit până la 25 aprilie.