VIDEO Filmul lui Corneliu Porumboiu despre un film filmat pe film: „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filmul-lui-cornelui-porumboiu-despre-un-film-filmat-pe-film-cand-se-lasa-seara-peste-bucuresti-sau-metabolism/

,,Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism’’ este titlul celui mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu (Poliţist, Adjectiv, A fost sau n-a fost), care va avea premiera pe 20 septembrie.

Un articol de Andrada Văsii|27 August 2013

„Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“ este titlul celui mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu („Poliţist, Adjectiv“, „A fost sau n-a fost“), care va avea premiera pe 20 septembrie.

Din distribuţie fac parte Bogdan „Boogie” Dumitrache, Diana Avrămuţ, Alexandru Papadopol „Papi” şi Mihaela Sârbu. „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism’’ (titlul în engleză: „When Evening Falls on Bucharest or Metabolism“) va fi distribuit în România de Independenţa Film şi internaţional de Wild Bunch.

Regizorul Corneliu Porumboiu povesteşte cum i-a venit ideea acestui film şi, în acelaşi timp, dezvăluie una din explicaţiile pentru faimoasele sale cadre lungi, marca Porumboiu: „Scriam deja la scenariu, când a fost propus un proiect de lege care ar fi schimbat modul de finanţare a filmelor în România: ca să obţin fonduri, ar fi trebuit să prezint nu doar scenariul, ci şi un storyboard detaliat.

Nu am fost de acord cu această lege, dar mi-a amintit de perioada mea de pregătire ca cineast. Limitările presupuse de pelicula de 35 mm, nevoia de a planifica fiecare cadru au făcut parte din formarea mea. Ca urmare a acestor restricţii s-a dezvoltat şi aplecarea mea faţă de repetiţii şi cadre lungi. Deci am vrut să vorbesc despre naşterea unui film şi constrângerile aferente ei“.

Suntem în mijlocul filmărilor. Paul, regizorul (interpretat de Bogdan „Boogie” Dumitrache), are o relaţie amoroasă cu Alina, o actriţă dintr-un rol secundar (jucată de Diana Avrămuţ).

A doua zi se vor filma ultimele scene în care apare Alina. Paul se hotărăşte să filmeze o scenă nud cu ea. Paul se trezeşte de dimineaţă, plin de îndoieli, şi îşi schimbă planurile: în loc să filmeze scena nud, îi spune producătorului că are o criză de ulcer. Apoi îşi ia o zi liberă pentru a se întâlni cu Alina. Treptat, filmul se întrepătrunde din ce în ce mai mult cu viaţa reală, iar filmarea ia o turnură neaşteptată.

M-a inspirat povestea unui prieten cineast, care şi-a investit toţi banii în producţia unui film de-al său, începută acum zece ani şi apoi sistată în toiul filmărilor. Am fost inspirat de ideea unei filmări fără sfârşit… Până la urmă, am vrut mai ales să întorc camera spre meseria regizorală, să arăt cum lucrăm, metodele pe care le folosim, cum se realizează un proiect; să arunc o privire în spatele cortinei.

Corneliu Porumboiu,
regizor

Pelicula „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism’’ a fost selecţionată în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno (Elveţia), care s-a desfăşurat în perioada 7 – 17 august 2013.

De asemenea, zilele trecute, cel mai recent film al lui Corneliu Porumboiu a concurat la cea de-a 19-a ediţie a Festivalului de la Sarajevo (16 – 24 august 2013).

Imediat după lansarea din România din 20 septembrie, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism’’ va merge la New York, fiind selecţionat în competiţia oficială a celei de-a 51-a ediţii a Festivalului de Film de la New York, care se va desfăşura în perioada 27 septembrie – 13 octombrie 2013.

Aici, pelicula românească a lui Porumboiu se va afla în respectabila vecinătate a unor filme mult aşteptate precum: „La Vie Secrete d’Adele’’, de Abdellatif Kechiche (câştigătorul Cannes 2013), „Inside Llewzn Davis’’, de Joel şi Ethan Coen, „Only Lovers Left Alive’’, de Jim Jarmusch, „Nobody’s Daughter Haewon’’, de Hong Sang-soo. Sau „The Invisible Woman’’, de Ralph Fiennes şi „Mitty’’, de Ben Stiller, ambele fiind debuturi regizorale.

Foto credit: Metabolism

04
/11
/16

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă duminică, 20 noiembrie, de la ora 20:00, proiecţia de gală a filmului „Inimi cicatrizate” în regia lui Radu Jude. Evenimentul va avea loc în prezenţa regizorului şi va fi urmat de o sesiune Q&A (întrebări şi răspunsuri) moderată de Oana Stoica, critic de teatru şi curator al Festivalului Tânăr de la Sibiu.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

02
/11
/16

Pentru al doilea an la rând, Asociația One World Romania aduce, în mai multe licee, filme documentare de scurt-metraj produse de Studioul Alexandru Sahia. Selecția de anul acesta are ca temă copilul ca „resursă națională” și reprezentarea copilăriei în filmele produse de studio în perioada 1960-1989.

01
/11
/16

“Jack Reacher: Never go back”, “Doctor Strange”, “Fantastic Beasts and Where to Find Them” sau “Rogue One: A Star Wars Story” sunt cele mai spectaculoase premiere care pot fi urmărite lunile acestea în format IMAX, pe cele mai mari ecrane din ţară, disponibile la Cinema City.

31
/10
/16

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de micro FILM. Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează și ilustrația copertei cărții sale, un desen în tuș negru și roșu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afișului filmului.

28
/10
/16

Unul dintre cei mai importanţi compozitori contemporani este invitatul lui Cătălin Ştefănescu la Garantat 100%. Interviul cu Philip Glass, exclusivitate TVR, se vede duminică, 30 octombrie, de la 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.„Vom povesti despre ce însemna lumea Americii acelor ani, despre cum arăta viaţa unui tânăr artist în acei ani, despre magazinul de discuri al tatălui lui Philip Glass, precum şi despre atmosfera muzicală a acelei perioade”. (Cătălin Ştefănescu)

27
/10
/16

Cea de-a doua ediție a celui mai antrenant eveniment cinematografic al toamnei, Bucharest International Dance Film Festival va avea loc în perioada 9-13 noiembrie 2016. Evenimentul este dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi, regizori de film și artiști din întreaga lume.

27
/10
/16

Cea de-a treia ediție a HipTrip Travel Film Festival debutează în această seară, de la ora 19,00, la Cinemateca Eforie cu filmul El Clasico, propunerea Irakului pentru Premiile Oscar în 2017. Prezentat în mai multe festivaluri din întreaga lume, El Clasico a primit anul acesta două trofee la Tribeca Film Festival și trofeul pentru cel mai bun film străin la Traverse City Film Festival. Proiecția de la București a filmului va avea loc în prezența regizorului Halkawt Mustafa.

27
/10
/16

Cea de treia ediție a UrbanEye Film Festival va avea loc în București, între 16 – 20 noiembrie 2016, la Cinema Elvira Popescu și Cinemateca Eforie.

25
/10
/16

Colecția Filme de aur din cinematografia rusă continuă! Cu această ocazie, Cinemateca Eforie îi invită pe cinefili miercuri, 2 noiembrie, la vizionarea unui film de excepție: Gară pentru doi.

24
/10
/16

Ediţia cu numărul 21 a spectacolului "Noaptea Devoratorilor de Publicitate", organizată şi anul acesta de Dakino Production, va avea loc sâmbătă, 12 noiembrie 2016, la Berăria H din Bucureşti. În deschidere, publicul va fi întâmpinat cu un show de stand-up comedy animat de Micutzu, începând cu ora 21.00.

24
/10
/16

Snowden, povestea fostului agent CIA şi NSA ale cărui dezvăluiri în mai 2013 au produs frisoane în lumea serviciilor secrete, văzută de regizorul Oliver Stone, intra în cinematografele din România. Pelicula, distribuită de Independenţa Film, va putea fi văzută pe marile ecrane din 18 noiembrie.

24
/10
/16

“Te naști în țara care te naști. (...) Eu sunt româncă din secunda în care m-am născut și așa o să fiu până nu o să mai fiu pe pământ.”- Draga Olteanu Matei. Marea doamnă a teatrului si filmului românesc împlinește astăzi 83 de ani.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

Page 30 of 185« First...1020...2829303132...405060...Last »