VIDEO Hugh Grant va juca într-un film de spionaj, sub bagheta lui Guy Ritchie
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-hugh-grant-va-juca-intr-un-film-de-spionaj-sub-bagheta-lui-guy-ritchie/

Actorul britanic Hugh Grant va interpreta un rol secundar în filmul de spionaj al regizorului Guy Ritchie ,,The Man From U.N.C.L.E”

Un articol de Andrada Văsii|11 august 2013

Actorul britanic Hugh Grant va interpreta un rol secundar în filmul de spionaj al regizorului Guy Ritchie „The Man From U.N.C.L.E”. În filmul realizat de studiourile Warner Bros., care reia povestea unui celebru serial cu spioni al anilor ’60, rolul principal va fi interpretat de Henry Cavill, protagonistul lungmetrajului „Eroul/ Man of Steel”. Henry Cavill l-a înlocuit pe Tom Cruise în distribuţia acestui film la sfârşitul lunii mai.

Pelicula prezintă povestea agentului special Napoleon Solo (Henry Cavill) şi a lui Illya Kuryakin (Armie Hammer), care lucrează pentru misterioasele United Network Command for Law Enforcement (U.N.C.L.E.).

Hugh Grant va interpreta rolul unui director al Serviciilor secrete din Marea Britanie. Filmările pentru această producţie vor începe în luna septembrie. Guy Ritchie este regizorul filmului şi coautor al scenariului, împreună cu Lionel Wigram.

Un Glob de Aur, un premiu BAFTA şi un Cesar

Hugh Grant a jucat recent în „Cloud Atlas” şi „Ce-o fi cu soţii Morgan?/ Did You Hear About the Morgans?”. El este cunoscut în special pentru rolurile din comedii romantice precum „Patru nunţi şi o înmormântare/ Four Weddings And A Funeral” (1994), „Notting Hill” (1999), „Pur şi simplu dragoste/ Love Actually” (2003), „Vise americane/ American Dreamz” (2006), precum şi cele două filme din seria „Bridget Jones”. Hugh Grant a fost recompensat cu un Glob de Aur, un premiu BAFTA şi un Cesar onorific (2006), notează Mediafax.

Guy Ritchie a devenit celebru cu comediile sale marcate de un savuros umor britanic „Jocuri, poturi şi focuri de armă/ Lock, Stock and Two Smoking Barrels” (1998) şi „Unde dai şi unde crapă/ Snatch” (2000).

Foto credit: Cinemagia

09
/12
/16

Cineastul olandez Paul Verhoeven, regizorul unor producții precum "Robocop" (1987) sau "Basic Instinct" (1992), va fi președintele juriului celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin ( 9-19 februarie 2017). Verhoeven îi urmează în fruntea juriului Berlinalei actriței Meryl Streep.

09
/12
/16

„Viaţa de zi cu zi seamănă cu un film prost de serie B. Dacă mi s-ar propune s-o ecranizez, aş refuza.” – Kirk Douglas. Ultimul supraviețuitor al epocii de aur a Hollywood-ului împlinește, astăzi, 100 de ani! Cu această ocazie, numeroase ziare din întreaga lume i-au dedicat legendarului actor și producător american articole omagiale.

08
/12
/16

Considerată o revelație a cinematografiei europene, actrița Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziția “Colentina”, care va fi vernisată joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din București.

07
/12
/16

Proiecția filmului „Biserici de lemn din România – un documentar”, va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 12, la Cinemateca Eforie din București. Filmul se proiectează în cadrul celei de-a XI-a ediții a IPIFF – „Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți”.

06
/12
/16

Audiția Națională se adresează tinerilor actori cu vârsta până în 35 de ani, studenților din ultimul an de studiu (anul III – Licență; anii I și II – Master) și absolvenților Facultăților de Teatru din toată țara. Nu există condiții restrictive referitoare la statutul profesional - angajat, independent etc.

05
/12
/16

Cinefilii pot vedea, în această noapte, la FILMUL de ARTĂ, de pe TVR 2, excelenta animație Iluzionistul (L'ILLUSIONNISTE-Franţa, 2010), în regia lui Sylvain Chomet. Filmul a fost nominalizat la premiul Oscar, în 2011, pentru cel mai bun film de animaţie, fiind răsplătit în același an cu un Premiul Cesar.

05
/12
/16

În urmă cu 115 ani, într-o zi de 5 decembrie (1901) venea pe lume, la Chicago, într-o modestă familie cel de-al patrulea copil din cinci al familei Disney. Puștiul talentat la desen va fi încurajat să continue pe această cale de o mătușă. Nu va termina niciodată liceul, dar va ajunge una dintre marile personalități ale secolului XX.

02
/12
/16

“N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat întotdeauna ultimul.” – Mitică Popescu. Îndrăgitul actor, născut la București, pe 2 decembrie 1936, împlinește astăzi 80 de ani!

30
/11
/16

Cinematografele indiene vor trebui să difuzeze imnul național înaintea fiecărei proiecții de film, a decis miercuri Curtea Supremă din India. Ordinul vine pe fondul unei dezbateri la nivel național cu privire la ascensiunea naționalismului agresiv în India sub conducerea partidului hindus de dreapta Bharatiya Janata Party.

29
/11
/16

Sâmbătă, 3 decembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, regizorul Radu Jude și criticul de film Andrei Gorzo vor intra în culisele filmului "Inimi cicatrizate". Pelicula lui Jude a câştigat Premiul Special al Juriului şi trofeul "Don Quijote" la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.

28
/11
/16

Lungmetrajul „SIERANEVADA”, în regia lui Cristi Puiu, propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, se află, în această perioadă, în plină campanie de promovare în Statele Unite ale Americii. Astfel până pe 6 decembrie 2016, la Los Angeles, sunt programate mai multe proiecții speciale ale filmului și întâlniri cu presa și critica americană.

28
/11
/16

"Silence", ultimul film al regizorului Martin Scorsese va avea premiera mâine (marţi), la Vatican, unde cineastul va fi întâmpinat de un sobor de 400 de preoţi, care vor participa la proiecţia lungmetrajului ce prezintă martirajul iezuiţilor în Japonia secolului al XVII-lea.

26
/11
/16

CRONICĂ DE FILM „Albüm”, debut al tânărului scenarist şi regizor Mehmet Can Mertoglu, care îl are ca director de imagine pe Marius Panduru, este o satiră blândă la adresa societăţii turce. O comedie la foc mic al cărei umor vine din absurdul situaţiilor redate în planuri-secvenţă elegant coregrafiate.