VIDEO Jason Priestley a semnat un contract cu o editură prestigioasă pentru a-şi scrie memoriile
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-jason-priestley-a-semnat-un-contract-cu-o-editura-prestigioasa-pentru-a-si-scrie-memoriile/

Actorul Jason Priestley, unul dintre protagoniştii serialului de televiziune ,,Beverly Hills 90210″, a semnat un contract cu prestigioasa editură americană HarperCollins pentru a-şi scrie memoriile.

Un articol de Andrada Văsii|7 august 2013

Actorul Jason Priestley, unul dintre protagoniştii serialului de televiziune „Beverly Hills 90210″, a semnat un contract cu prestigioasa editură americană HarperCollins pentru a-şi scrie memoriile.

Actorul în vârstă de 43 de ani spune că va vorbi în acest volum de memorii despre viaţa sa privată, despre accidentul său de maşină din 2002 şi despre cele cinci zile petrecute la închisoare în 2000, după ce a fost arestat pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate.

Jason Priestley le-a promis fanilor că va face şi câteva dezvăluiri inedite din timpul filmărilor de la serialul „Beverly Hills 90210″, produs de Fox şi difuzat timp de 10 sezoane, inclusiv despre relaţia sa complicată cu creatorul show-ului, Aaron Spelling, şi despre disputa care i-a făcut să se îndepărteze unul de celălalt, după încheierea ultimului sezon al producţiei.

Actorul a primit de la editura HarperCollins un cec cu o sumă de şase cifre, în avans, pentru a scrie acest volum, al cărui titlu nu a fost deocamdată dat publicităţii.

Memorii 90210

HarperOne, divizia tipografică a celebrei edituri americane, a anunţat că autobiografia starului canadiano-american va fi publicată în primăvara anului 2014, notează Mediafax.

Una dintre colegele din distribuţia îndrăgitului serial, Tori Spelling, a lansat la rândul ei un volum de memorii, intitulat „sTORI Telling”, care a ajuns pe lista de bestselleruri a publicaţiei New York Times în 2009.

O altă colegă din „Beverly Hills”, Shanon Doherty, nu a dorit să îşi publice memoriile, alegând în schimb să lanseze, în 2010, un volum de dezvoltare personală, „Badass: A Head-Earned Guide to Living Life with Style and (the Right) Attitude”.

Jason Priestley a devenit celebru cu rolul lui Brandon Walsh din serialul „Beverly Hills, 90210″, difuzat la începutul anilor 1990. Pentru acest rol, el a fost nominalizat de două ori la Globurile de Aur, în 1993 şi 1995. Actorul a devenit tot mai implicat în partea de regie şi de producţie a ultimelor două sezoane ale show-ului.

De la actor la regizor

După încheierea serialului „Beverly Hills 90210″, Jason Priestley a apărut în mai multe seriale TV, remarcându-se cu roluri în calitate de invitat special în producţiile „Medium” şi „My Name is Earl”.

Totodată, Jason Priestley s-a remarcat şi în calitate de regizor de televiziune, regizând în ultimii ani aproximativ 50 de episoade pentru diverse show-uri TV.

În prezent, actorul poate fi văzut pe micile ecrane în serialul „Call Me Fitz”, o comedie neagră în care interpretează rolul titular, al unui carismatic vânzător de maşini second hand.

Foto credit: Cinemagia

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.