VIDEO La TVR, Festivalul Internaţional „George Enescu“ durează doi ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-la-tvr-festivalul-international-george-enescu-dureaza-doi-ani/

În calitate de coproducător al evenimentului încă din anul 1958, Televiziunea Română va dedica, şi la această ediţie, un spaţiu amplu în grila sa de programe pentru a reflecta evenimentele din cadrul Festivalului „George Enescu”.

Un articol de Andrada Văsii|22 august 2013

În calitate de coproducător al evenimentului încă din anul 1958, Televiziunea Română va dedica, şi la această ediţie, un spaţiu amplu în grila sa de programe pentru a reflecta evenimentele din cadrul Festivalului „George Enescu“. Festivalul va avea loc în perioada 1-28 septembrie.

Astfel, Televiziunea Română va prelua toate concertele ediţiei a XXI-a a Festivalului Internaţional „George Enescu“ desfăşurate la Ateneul Român şi la Sala Mare a Palatului, evenimente pe care TVR le va transmite în direct sau pe care le va înregistra şi difuza după închiderea ediţiei. Aceste concerte vor putea fi urmărite simultan şi online pe platforma video a Televiziunii Române – TVR+.

Regal muzical

London Philharmonic Orchestra, Daniel Barenboim, Staatskapelle Berlin, National Philharmonic of Russia, Christian Zacharias, Royal Philharmonic Orchestra, Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI Torino, Jordi Saval, Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam… Melomanii vor avea ocazia să urmărească evoluţiile unor solişti şi dirijori recunoscuţi la nivel internaţional, în concertele de excepţie programate în cadrul celui mai aşteptat eveniment cultural al anului 2013.

Este o onoare pentru Televiziunea Română să fie alături de acest festival de mai bine de 50 de ani, este o lungă şi frumoasă poveste pentru telespectatori şi o istorie de-o viaţă pentru TVR şi pentru echipele implicate, la fiecare ediţie, în aceste transmisiuni. Dorinţa noastră este să redăm pentru cei care ne privesc de partea cealaltă a ecranului, fie în timp real, fie înregistrat, sentimentul cu totul special pe care acest festival îl oferă de fiecare dată.

Diana Pascal,
producătorul executiv al transmisiunilor TVR de la festivalul „George Enescu“

„Agenda festivalului“ va surprinde şi de data aceasta momentele importante ale zilei din cadrul festivalului şi le va reda pentru telespectatori în perioada 31 august-28 septembrie, în fiecare seară, la TVR 2.

Şi „Ora de Ştiri” (care este difuzată în fiecare zi, de la ora 22.00, la TVR 2) va fi la curent cu evenimentele şi noutăţile festivalului, dedicând o rubrică specială, integrată în cadrul jurnalului, în fiecare seară la TVR 2, pe toată perioada festivalului.

Şi pentru ediţia de anul acesta, transmisiunile şi înregistrările vor fi HD, ca şi la ediţia anterioară a festivalului, de data aceasta fiind asigurate de TVR prin intermediul a două care HD – unul care va prelua concertele de la Sala Mare a Palatului, iar al doilea pe cele susţinute la Ateneul Român.

Frânturi din viața lui Enescu

Telespectatorii vor putea urmări la TVR 2, în următorii doi ani, alături de concertele înregistrate la această ediţie, mai multe materiale şi interviuri realizate pe parcursul festivalului şi o serie de emisiuni dedicate festivalului „George Enescu”.

Până la începerea Festivalului „George Enescu”, cei pasionaţi de muzica lui Enescu au ocazia să descopere personalitatea excepţională a celui ce a dat numele acestei adevărate sărbători a muzicii, urmărind săptămâna viitoare, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 23.00, sub genericul „Enescu în inima mea”, o serie de scurte materiale despre viaţa şi muzica lui George Enescu, precum şi despre ediţiile anterioare ale festivalului „George Enescu”.

Seria a debutat cu dezbaterea difuzată de TVR 2 în ziua aniversării a 132 de ani de la naşterea lui George Enescu – „Enescu în inima mea“ (care este disponibilă spre vizionare în arhiva TVR+).

Dezbaterea moderată de cunoscutul dirijor Tiberiu Soare i-a avut ca invitaţi pe Mihai Constantinescu, director ARTEXIM, organizator al Festivalului Internaţional „George Enescu”, şi pe talentatul violonist Alexandru Tomescu.

Foto credit: Festivalul „George Enescu” (Site)

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.