VIDEO Mariana Nicolesco a încheiat ediţia Master Class 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-mariana-nicolesco-a-incheiat-editia-master-class-2013/

Entuziasmantul maraton liric care a încheiat, la Brăila, ediţia din 2013 a Cursurilor de Măiestrie Artistică oferite de soprana Mariana Nicolesco a durat peste cinci ore.

Un articol de Andrada Văsii|7 august 2013

Maratonul liric care a încheiat, la Brăila, ediţia din 2013 a Cursurilor de Măiestrie Artistică oferite de soprana Mariana Nicolesco a durat peste cinci ore.

Publicul i-a aplaudat pe artişti, individual sau în duetele, cvartetele şi concertatele în care soprana Mariana Nicolesco – aflată pe tot parcursul serii alături de ei – îi prezenta, îi susţinea, le cerea să reia câte un pasaj pentru a se apropia şi mai mult de perfecţiune.

După cuvântul de apreciere rostit de Radu Boroianu, secretar de stat în Ministerul Culturii, Mariana Nicolesco a oferit Diploma de Onoare şi Medalia Darclée unor artişti români care s-au distins prin arta lor, tenorul Corneliu Fânăţeanu (contactat prin telefon) şi tenorul Vasile Moldoveanu, prezent pe scenă, emoţionat şi el ca toţi artiştii care au primit în anii trecuţi aceste distincţii, „exemple strălucite pentru cei care fac primii paşi pe scena lirică”, potrivit sopranei Mariana Nicolesco.

Dacă cel mai frumos lucru, cel mai nobil e acela de a transmite mai departe secretele şi misterele artei pe care am avut şansa de a le descifra şi de a ni le apropria, daţi-mi voie să pronunţ un verb care, în limba română, exprimă ceea ce doresc să spun mai deplin decât orice echivalent în limbile pe care se întâmplă să le vorbesc, „a preda”, „predare”, definiţie perfectă a procesului de transfer al cunoştinţelor dobândite şi, prin urmare, al tradiţiilor.

Mariana Nicolesco,
soprană

Acompaniaţi la pian de Peter Kolcsar şi de Alexandru Petrovici, tinerii interpreţi au strălucit într-un vast repertoriu, cea mai mică eroare vocală ori de tempo fiind pe loc „sancţionată”, „cu naturaleţe şi căldură, de Mariana Nicolesco, spre deliciul publicului”, notează Mediafax.

Repertoriu variat

Dincolo de repertoriul de operă, Mariana Nicolesco i-a pus în valoare pe tinerii artişti în cele mai variate domenii ale muzicii: cântece şi un dans specific interpretate de artistele venite din Armenia, în frunte cu Armine Vardanyan; o celebră canzonetă italiană, „Funiculi, Funicula”, de toţi cunoscută, cântată de mezzosoprana Giuseppina D’Arienzo, venită de la Salerno, lângă Napoli; muzică de jazz, interpretată magistral de soprana Silvia Micu, însoţită de baritonul Alexandru Constantin şi cu un remarcabil pianist de jazz, noul director al teatrului brăilean, Lucian Sabados.

De un mare succes s-au bucurat toţi interpreţii muzicii de operă, Marcelina Krolicka, din Polonia, şi soţul ei, David Beucher, din Franţa, Shuang Fang din China, Melanie Campbell din Statele Unite şi compatrioţii Alida Barbu, care a strălucit într-o arie din „Telefonul” de Menotti, pe care a descoperit-o şi studiat-o în aceste zile la Brăila, Emanuela Pascu, Adrian Dumitru, Adela Zaharia şi Bogdan Taloş, aceştia din urmă plecaţi anul trecut de la Brăila direct la Deutsche Oper Berlin.

Foto credit: Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée’’

05
/05
/17

Florian Pittiș reprezintă în inimile și conștiința românilor un ideal de spirit de-a pururi tânăr și liber. Moțu a inspirat generații întregi de tineri să citească, să gândească, să trăiască frumos. Evenimentul “Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș” este o sărbătoare a spiritului, în care artiștii și publicul își arată prețuirea față de cel care a fost Florian Pittiș.

04
/05
/17

La sfârșitul săptămânii viitoare va avea loc finala Eurovision Song Contest 2017. Dacă România, reprezentată de Ilinca Băcilă şi Alex Florea cu piesa ”Yodel It!”, este abia a 8-a favorită a competiției, cu o cotă de 25.00, Italia (cotată cu 1,65) și Bulgaria (9.00) sunt favoritele caselor de pariuri. De menționat că reprezentantul Bulgariei s-a născut la Moscova și abia a împlinit 17 ani!

02
/05
/17

Vineri, 5 mai 2017, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, va interpreta, în prima parte a serii, Concertul pentru flaut și orchestră semnat de compozitorul finlandez Kalevi Aho, unul dintre numele de referință ale muzicii contemporane, care va asista la premiera interpretării acestui concert la Sala Radio. În partea a doua a programului, orchestra va prezenta Simfonia nr. 1 în re major de G. Mahler.

26
/04
/17

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, vineri, 28 aprilie 2017, ora 19.00, într-un concert – eveniment alături de Orchestra Națională Radio. Invitata serii este Oxana Corjos, considerată printre pianiștii de referință ai generației sale, cu un repertoriu vast, o tehnică și o inteligență muzicală remarcabile.

25
/04
/17

Concerte live în Piața George Enescu, workshop-uri, conferințe și expoziții, clubul festivalului și noul concurs New Jazz Voices la cea de-a șasea ediție Bucharest Jazz Festival

25
/04
/17

Un grup de muzicieni danezi inovatori scufundați într-un acvariu au fost recent protagoniștii unui concert subacvatic, aceștia cântând la instrumente adaptate special pentru a rezona în liniștea din adâncuri.

24
/04
/17

Turneul Pianul Călător, ajuns în 2017 la a şaptea ediţie, se opreşte, astăzi 24 aprilie, la Buzău. Pianistul Horia Mihail va interpreta la Teatrul George Ciprian, un program alcătuit din valsuri de Schubert, Brahms, Dvorak, Chopin, Ravel şi Debussy. Mâine, 25 aprilie, Horia Mihail cu turneul său Pianul Călător va ajunge la Târgovişte.

21
/04
/17

Începe ediția a 2-a a Audience Award Film Festival: filmele premiate de public la marile festivaluri ale lumii, „Café Society” de Woody Allen, „Insyriated” și „Complet străini” în premieră în România, trei proiecții inedite sing-along și concerte de neratat, la Cinema Muzeul Țăranului și la Clubul Țăranului.

20
/04
/17

După marele succes de anul trecut al „Oedip-ului” enescian, sprijinit de către Institutul Cultural Român din Londra, parteneriatul nostru cu Opera Regală Covent Garden continuă cu un eveniment avându-l în centru pe tenorul Teodor Ilincăi, care revine pe prestigioasa scenă de operă londoneză în rolul Pinkerton din „Madama Butterfly”.

19
/04
/17

Concertul nr. 1 în mi bemol pentru violoncel și orchestră de D. Șostakovici și Tablouri dintr-o expoziție, una dintre cele mai cunoscute partituri ale repertoriului rus, compusă de M. Musorgski și aranjată pentru orchestră de M. Ravel, se vor afla pe afișul concertului Orchestrei Naționale Radio, vineri, 21 aprilie 2017, de la ora 19.00, la Sala Radio.