VIDEO Mariss Jansons, „probabil cel mai bun dirijor al momentului“, urcă pe scena Festivalul „Enescu“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-mariss-jansons-probabil-cel-mai-bun-dirijor-al-momentului-urca-pe-scena-festivalul-enescu/

În cadrul seriei Marile Orchestre ale Lumii, de la ora 19.30, la Sala Palatului va avea loc concertul susţinut de Royal Concertgebouw Orchestra, sub bagheta lui Mariss Jansons.

Un articol de Andrada Văsii|21 august 2013

În cadrul seriei Marile Orchestre ale Lumii, de la ora 19.30, la Sala Palatului va avea loc concertul susținut de Royal Concertgebouw Orchestra, sub bagheta lui Mariss Jansons.

Acesta îl va avea ca solist pe Emanuel Ax –  laureat Grammy şi considerat unul dintre cei mai reputaţi pianişti contemporani, profesor la prestigioasa Julliard School.

Festivalul „George Enescu” îl readuce la București pe cunoscutul dirijor Mariss Jansons, alături de una dintre cele mai reputate orchestre ale momentului la nivel mondial: Royal Concertgebouw Orchestra.

Peste exact o lună, Jansons va urca pe scena Sălii Palatului pentru primul concert din cadrul Festivalului. Potrivit criticilor de specialitate, Mariss Jansons este chiar „cel mai bun dirijor din lume în acest moment“. Programul include splendidul „Concert Nr.3 pentru Pian și Orchestră în Do minor Op. 37’’ de Ludwig van Beethoven. Revenirea dirijorului lituanian Mariss Jansons în România reconfirmă poziţia pe care Festivalul Enescu o ocupă în rândul celor mai prestigioase evenimentele muzicale europene.

Dirijorul deţine distincţia „Crucea de onoare a Austriei pentru știință și artă“, cea mai înaltă acordată pentru acest domeniu. Anul trecut şi în anul 2006, Mariss Jansons a dirijat prestigiosul Concert de Anul Nou de la Viena.

Obişnuiam să-mi construiesc instrumente din două beţe şi să fac muzică în felul meu. Dar n-am fost de unul singur, încă  de timpuriu am luat lecţii de dirijorat şi am asistat la repetiţiile şi concertele tatălui.

Mariss Jansons,
artist

Cotidianul britanic „The Guardian“ scria în anul 2012 că Mariss Jansons ar putea fi, potrivit multora, chiar „cel mai bun dirijor din lume în acest moment“. Jansons este laureat al unui Premiu Grammy şi dirijor principal al Royal Concertgebouw Orchestra, la rândul ei în top 10 cele mai bune orchestre din lume potrivit unei ierarhii Gramophone din anul 2008.

Concertul susținut la București de Royal Concertgebouw Orchestra va avea loc cu casa închisă, însă puteți cumpăra bilete pentru transmisia live în sala de cinema, de aici.

Academy of Saint Martin in the Fields la Ateneul Român

În aceeași seară, de la ora 22.30, pe scena Ateneului Român una dintre cele mai cunoscute orchestre din Marea Birtanie și din lume, Academy of Saint Martin in the Fields va oferi publicului un program integral cu lucrări de F. Mendelssohn-Bartholdy. Solist: Boris Brovtsyn (vioară). La pupitru se va afla Sir Neville Marriner, unul dintre cei mai titrați dirijori din lume, laureat al mai multor premii Grammy.

Concertul susținut de Academy of Saint Martin in the Fields va avea loc cu casa închisă, însă îl puteți urmări în transmisie live, la Grand Cinema Digiplex, aici.

Un concert cu intrarea liberă este programat pentru dimineața zilei de 21 septembrie, parte din serie Muzica Secolului XXI – Enescu și Contemporanii săi. Duo-ul Laurent Albrecht Breuninger (vioară) & Thomas Duis (pian) va susține de la ora 11.00 un recital cu lucrări de Debussy, Ravel și Enescu, la Sala Mică a Palatului.  În timp ce de la ora 17.00, la Ateneul Român va avea loc recitalul extraordinar al pianistului Jean-Claude Pennetier.

Concertul de la Ateneul Român va avea loc cu casa închisă, însă puteți achiziționa bilete la transmisia live în cinema, la Grand Cinema Digiplex, de aici.

Muzică pentru toate colțurile țării

De asemenea, publicul din țară se va putea bucura de mai multe concerte extraordinare care au loc în cadrul Festivalului Enescu. La Craiova, de la ora 19.30, la Sala Filarmonicii „Oltenia” va concerta Maxim Quartet (Horia Maxim – pian, Mihaela Anica – flaut, Fernando Mihalache – acordeon,  Săndel Smărăndescu – contrabas).

La Sibiu, cunoscutul muzician Jordi Savall, supranumit „regele muzicii vechi” va susține, alături de prestigiosul ansamblu Hesperion XXI – La Capella Reial de Catalunya concertul extraordinar La Dinastia Borgia, care spune povestea legendarei familii Borgia.

Zece zile de aşteptare

Au mai rămas mai puțin de două săptămâni până când începe cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România, Festivalul „George Enescu”, care se desfășoară între 1 și 28 septembrie 2013, în București și în mai multe orașe din țară.

Festivalul aduce pe scenele românești unii dintre cei mai mari artiști ai momentului, de la pianistul și dirijorul Daniel Barenboim la pianista fenomen Yuja Wang, alături de orchestre de top, cap de afiș oriunde în lume – Staatskapelle Berlin, Royal Concertgebouw Orchestra, Pittsburgh Symphony Orchestra. Festivalul „George Enescu” este singurul eveniment unde pot fi urmăriți, cu această densitate, pe scenele românești, timp de o lună, cei mai performanți muzicieni contemporani.

Foto credit: Mariss Jansons

20
/05
/20

Concertul pe care artista LP ar fi trebuit să îl susțină vara aceasta este amânat din motive de siguranță pentru vara anului viitor. Mai exact, întâlnirea cu publicul din România va avea loc pe data de 11 iulie 2021 la Arenele Romane . Spectacolul de anul acesta a fost amânat ca urmare a Ordonanței Militare numărul 1 din data de 18 martie 2020.

19
/05
/20

Joi, 21 mai 2020, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de maestrul Christian Badea, îl are invitat pe solistul Liviu Prunaru, concertmaistru al Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam. În program, Concertul în la minor pentru vioară şi orchestră, op. 53 de Antonin Dvořák și Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68 de Johannes Brahms.

17
/05
/20

Vă invităm să o descoperiți pe legendara Billie Holiday prin intermediul cărții „Lady Sings the Blues”, semnată de artistă alături de William Dufty și publicată recent și în limba română, la editura Nemira.

07
/05
/20

„Un virus numit OPERĂ” este noul generic sub care Luminița Arvunescu, apreciată realizatoare de emisiuni muzicale, și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Radio România Muzical, readuc în cea mai strictă actualitate și într-un foarte inspirat contrapunct la izolarea impusă de pandemia Coronavirus, proiectul de succes Opera FANtastica.

04
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 4 mai 1955, în condiții sărăcăcioase contrastante cu extraordinara sa personalitate, se stingea unul din marii oameni ai secolului XX. Îl sărbătorim, ne mândrim cu el, dar cât îl cunoaștem (și ascultăm) de fapt pe George Enescu? Iată doar câteva din trăsăturile unei personalități și ale unei cariere excepționale – și o invitație de a-i descoperi muzica.