VIDEO Orchestra Română de Tineret va fi prezentă pe 18 iulie la Roma
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-orchestra-romana-de-tineret-va-fi-prezenta-pe-18-iulie-la-roma/

Orchestra Română de Tineret va concerta pentru prima oară la Roma, în cadrul miniturneului pe care ansamblul îl are în Italia, pe 18 iulie, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal.

Un articol de Andrada Văsii|8 iulie 2013

Orchestra Română de Tineret va concerta pentru prima oară la Roma, în cadrul miniturneului pe care ansamblul îl are în Italia, pe 18 iulie, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal.

Dirijorul Cristian Mandeal propune un program unic care cuprinde „Tablourile dintr-o expoziţie”, de Modest Mussorgsky, „Rapsodia Română”, de George Enescu, precum şi fantastica „Burlesca pentru pian şi orchestră”, de Richard Strauss, în interpretarea Oxanei Corjos, anunţă Institutul Cultural Român din Veneţia.

Orchestra Română de Tineret a susţinut concerte pe scenele Auditorium CMD din Strasbourg, Palais de Behague din Paris şi Konzerthaus din Berlin.

Colaborări de anvergură

Cristian Mandeal, discipol al lui Herbert von Karajan şi Sergiu Celibidache, a colaborat cu cele mai importante orchestre internaţionale, dintre care amintim: Staatskapelle Dresda şi Berlin, Munchener Philharmoniker, Hessisches Rundfunk Orchester-Frankfurt, Orchestra Accademia Nazionale di „Santa Cecilia” şi Orchestra RAI din Torino, Hallé Orchestra – Manchester, Dresden Philharmonic, CBSO şi Royal Philharmonic Orchestra – Liverpool, Czech Philharmonic, Portuguese Symphony Orchestra, Israel Philharmonic şi Orchestra Filarmonica din Tokyo.

Solista Oxana Corjos se numără printre cei mai importanţi pianişti ai generatiei sale, fiind apreciată în mod special pentru vastul repertoriul îmbrăţişat care se extinde de la Bach, Mozart până la Rachmaninoff şi Ravel, notează Mediafax.

Două concerte în Italia

Concertul de la Roma este prima etapă din cadrul miniturneului în Italia al Orchestrei Române de Tineret, fiind urmat de un al doilea concert pe 19 iulie, pe scena Festivalului Internaţional de la Ravello, unde îl va acompania pe pianistul irlandez Barry Douglas, cu un program ce cuprinde Enescu, Mussorgsky, precum şi primul „Concert pentru pian şi orchestră”, de P.I. Ceaikovski.

Concertul este organizat sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe prin intermediul Ambasadei României in Italia, Ministerului Culturii, a Institutului Român de Cultură din Bucureşti şi a Regiunii Lazio.

Foto credit: Orchestra  Română de Tineret (Facebook)

02
/12
/24

Scena intimă a Teatrului ACT va găzdui pe 7 decembrie un spectacol dedicat întregii familii, care-i reunește pe legendara actriță Alexandrina Halic și pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor. Artiștii vor împleti timp de aproape 100 de minute tâlcurile poveștilor narate live cu acordurile muzicii clasice adusă la viață prin intermediul pianului Steinway.

29
/11
/24

Printre evenimentele artistice speciale, dedicate întregii familii, în luna sărbătorilor de iarnă se regăsește în oferta culturală a Bucureștiului și „Poveste de decembrie”. Scena intimă a Teatrului ACT va găzdui pe 7 decembrie două reprezentații ale unui spectacol care împletește poveștile cu muzica clasică și care-i reunește pe legendara actriță Alexandrina Halic și pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor.

05
/11
/24

Născută în România și stabilită în Elveția, Teodora Brody a reușit să se facă remarcată în jazzul clasic alături de celebrul pianist Johnny Răducanu la sfârșitul anilor 90, devenind pionieră în fuziunea dintre jazz și doina românească.

31
/10
/24

Festivalul SoNoRo începe mâine, 1 noiembrie 2024, cu un concert care deschide ediția nr. 19, intitulată Ex libris, la Palatul Bragadiru. Concertul „Păstorii nopții”, inspirat de cartea cu același titlu a scriitorului brazilian Jorge Amado, va fi susținut de Alexis Cárdenas & RECOVECO. Festivalul se va desfășura în București până în 11 noiembrie, apoi va continua în Cluj-Napoca în perioada 12-17 noiembrie.