VIDEO Paradă de trăsuri, maşini de epocă şi 200 de artişti la evenimentul „Promenada Operei“, ediţia 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-parada-de-trasuri-masini-de-epoca-si-200-de-artisti-la-evenimentul-promenada-operei-editia-2013/

„Promenadei Operei”, concertul în aer liber care atrage anual mii de oameni, va avea loc sâmbătă, 24 august, de la ora 20.30, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti (ONB).

Un articol de Andrada Văsii|21 august 2013

„Promenadei Operei”, concertul în aer liber care atrage anual mii de oameni, va avea loc sâmbătă, 24 august, de la ora 20.30, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti (ONB).

Anul acesta, Opera Naţională Bucureşti va organiza în premieră în cadrul evenimentului o paradă de trăsuri şi maşini de epocă şi va dezvălui totodată noile proiecte ale instituţiei în stagiunea 2013-2014, prezentând fragmente din operele care vor intra în repertoriul permanent, alături de pagini muzicale cunoscute publicului.

Printre cei aproximativ 200 de artişti care vă vor însoţi la Promenadă se numără invitaţi speciali care activează în străinătate – tenorul Alexandru Badea (Austria) şi mezzo-soprana Polina Garaeva (Rusia), laureată a Concursului Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra”, organizat de ONB, precum şi artişti din ţară – dirijorul Cristian Sandu, soprana Irina Baianţ, de asemenea laureată a Concursului sus-menţionat, tenorii Cristian Mogoşan şi Virgil Profeanu, alături de solişti binecunoscuţi ai Operei Naţionale Bucureşti, printre care şi baritonul Şerban Vasile, care va debuta în curând la Metropolitan Opera din New York.

PROMENADA_OPEREI

Acestei echipe solistice de excepţie i se adaugă membrii Orchestrei şi ai Corului instituţiei. Amfitrionul evenimentului va fi Cătălin Sava.

De la Lacul Lebedelor la Traviata

Evenimentul, ajuns la cea de-a VII-a ediţie, se înscrie în suita de manifestări menite să ofere bucureştenilor nu numai o variantă de petrecere a timpului liber, dar şi şansa de a asculta un gen muzical de înaltă ţinută artistică într-o atmosferă familiară.

Spectatorii se vor bucura de fragmente cunoscute din „Dama de pică” şi „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, „Aida” şi „La Traviata” de Giuseppe Verdi, „Faust” de Charles Gounod, „Tosca” de Giacomo Puccini ş.a.

Printre premierele din stagiunea 2013-2014, ale căror fragmente sunt incluse în programul artistic al concertului, se numără opera verdiană „Otello”, spectacol care va fi prezentat într-o nouă montare în zilele de 6 şi 9 septembrie 2013, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, în regia artistei de origine bulgară Vera Nemirova, precum şi opera „Rigoletto”, care începând cu primăvara anului 2014 va fi prezentată într-o nouă viziune, aparţinând celebrului regizor australian Stephen Barlow.

Foto credit: Opera Nationala Bucuresti

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.