VIDEO „Rapsodia Română“ a lui Enescu, la pian pentru patru mâini, în interpretarea soţilor Valentin şi Roxana Gheorghiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-rapsodia-romana-a-lui-enescu-la-pian-pentru-patru-maini-in-interpretarea-sotilor-valentin-si-roxana-gheorghiu/

Doi pianişti, nume mari ale scenei muzicale româneşti, soţii Valentin şi Roxana Gheorghiu prezintă miercuri, 19 iunie, de la ora 19.00, un concert de pian la patru mâini.

Un articol de Andrada Văsii|13 iunie 2013

Doi pianişti, nume mari ale scenei muzicale româneşti, soţii Valentin şi Roxana Gheorghiu prezintă miercuri, 19 iunie, de la ora 19.00, un concert de pian la patru mâini.

Acesta este printre ultimele evenimente speciale care preced închiderea stagiunii.

Punctul culminant al serii va fi celebra lucrare semnată de George Enescu – „Rapsodia Română no 1“ – într-o deosebită transcripţie pentru pian, la patru mâini, concepută de compozitor însuşi. Veţi avea de asemenea bucuria întâlnirii cu două partituri, ambele fiind creaţii ale compozitorului austriac Franz Schubert: „Rondo în re major“ şi „Fantezia în fa minor“, cea de-a doua fiind una dintre cele mai vestite lucrări pentru pian, ieşite de sub pana artistului în ultimul său an de viaţă şi dedicate uneia dintre elevele sale.

O incursiune muzicală

O frumoasă întâlnire cu muzica franceză vă vor propune de asemenea Valentin şi Roxana Gheorghiu prin: „Variaţiunile pe o temă de Beethoven“ – Camille Saint-Saëns, „Mica Suită“ – Claude Debussy şi „Suita Ma mère L’oye“ – Maurice Ravel. Dacă rivalitatea dintre primii doi compozitori este binecunoscută în lumea muzicii, ultimii doi – Debussy şi Ravel – au fost asociaţi de critica muzicală ca fiind ambii parte a impresionismului muzical, deşi ei nu împărtăşeau apartenenţa la un curent anume, neidentificându-se cu stilul care în pictură a provocat adeziunea artiştilor.

Suita semnată de Ravel – Ma mère L’oye – este inedită prin faptul că părţile ce o compun  (denumite de autor însuşi ca „cinci piese pentru copii“) sunt nici mai mult nici mai puţin decât scurte poveşti muzicale, bazate pe basme celebre ca Frumoasa din Pădurea Adormită, Tom Degeţel, Frumoasa şi Bestia ş.a.

Info:

Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române şi în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, precum şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Foto credit: Orchestrele şi Corurile Radio

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.