VIDEO Recitalul pe care Angela Gheorghiu îl va susţine la Scala este sold out cu două luni înainte
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-recitalul-pe-care-angela-gheorghiu-il-va-sustine-la-scala-este-sold-out-cu-doua-luni-inainte/

Recitalul pe care soprana Angela Gheorghiu îl va susţine la Teatro alla Scala din Milano, pe 6 octombrie, este sold out.

Un articol de Andrada Văsii|29 iulie 2013

Recitalul pe care soprana Angela Gheorghiu îl va susţine la Teatro alla Scala din Milano, pe 6 octombrie, este sold out. Până la recitalul de la Milano, Angela Gheorghiu va putea fi văzută la Opera de Stat din Viena, în spectacolul „Tosca“, pe 5, 8, 11 şi 15 septembrie.

Înaintea acestei serii, soprana română poate fi văzută în proiecţia spectacolului „Tosca“, montat la Covent Garden, pe 1 septembrie, în închiderea Festivalului de Film al Primăriei din Viena, care a început pe 29 iunie. De altfel, spectacolul „Tosca” a fost proiectat şi la Opera Naţională Bucureşti la finalul anului 2011.

O carieră pe marile scene

Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele.

Angela Gheorghiu a semnat primul său contract de înregistrări în 1995, cu Decca, cu care a lucrat la realizarea mai multor DVD-uri, printre care „La Traviata” şi „Adriana Lecouvreur” cu orchestra Royal Opera House Covent Garden, „L’elisir d’amore” cu Orchestre de l’Opéra de Lyon, „La Boheme” cu Orchestra del Teatro alla Scala di Milano şi CD-uri precum „Arias” cu Orchestra del Teatro Regio di Torino, „Verdi Heroines” cu Orchestra Sinfonica di Milano „Giuseppe Verdi”, „My World and Mysterium” cu London Philharmonic Orchestra.

Angela Gheorghiu a jucat rolul titular din filmul „Tosca” de Benoit Jacquot, dar şi rolul Julietei în „Romeo et Juliette” pentru Online Classics, notează Mediafax.

Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi.

Foto credit: Angela Gheorghiu (Facebook)

05
/05
/17

Florian Pittiș reprezintă în inimile și conștiința românilor un ideal de spirit de-a pururi tânăr și liber. Moțu a inspirat generații întregi de tineri să citească, să gândească, să trăiască frumos. Evenimentul “Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș” este o sărbătoare a spiritului, în care artiștii și publicul își arată prețuirea față de cel care a fost Florian Pittiș.

04
/05
/17

La sfârșitul săptămânii viitoare va avea loc finala Eurovision Song Contest 2017. Dacă România, reprezentată de Ilinca Băcilă şi Alex Florea cu piesa ”Yodel It!”, este abia a 8-a favorită a competiției, cu o cotă de 25.00, Italia (cotată cu 1,65) și Bulgaria (9.00) sunt favoritele caselor de pariuri. De menționat că reprezentantul Bulgariei s-a născut la Moscova și abia a împlinit 17 ani!

02
/05
/17

Vineri, 5 mai 2017, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, va interpreta, în prima parte a serii, Concertul pentru flaut și orchestră semnat de compozitorul finlandez Kalevi Aho, unul dintre numele de referință ale muzicii contemporane, care va asista la premiera interpretării acestui concert la Sala Radio. În partea a doua a programului, orchestra va prezenta Simfonia nr. 1 în re major de G. Mahler.

26
/04
/17

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, vineri, 28 aprilie 2017, ora 19.00, într-un concert – eveniment alături de Orchestra Națională Radio. Invitata serii este Oxana Corjos, considerată printre pianiștii de referință ai generației sale, cu un repertoriu vast, o tehnică și o inteligență muzicală remarcabile.

25
/04
/17

Concerte live în Piața George Enescu, workshop-uri, conferințe și expoziții, clubul festivalului și noul concurs New Jazz Voices la cea de-a șasea ediție Bucharest Jazz Festival

25
/04
/17

Un grup de muzicieni danezi inovatori scufundați într-un acvariu au fost recent protagoniștii unui concert subacvatic, aceștia cântând la instrumente adaptate special pentru a rezona în liniștea din adâncuri.

24
/04
/17

Turneul Pianul Călător, ajuns în 2017 la a şaptea ediţie, se opreşte, astăzi 24 aprilie, la Buzău. Pianistul Horia Mihail va interpreta la Teatrul George Ciprian, un program alcătuit din valsuri de Schubert, Brahms, Dvorak, Chopin, Ravel şi Debussy. Mâine, 25 aprilie, Horia Mihail cu turneul său Pianul Călător va ajunge la Târgovişte.

21
/04
/17

Începe ediția a 2-a a Audience Award Film Festival: filmele premiate de public la marile festivaluri ale lumii, „Café Society” de Woody Allen, „Insyriated” și „Complet străini” în premieră în România, trei proiecții inedite sing-along și concerte de neratat, la Cinema Muzeul Țăranului și la Clubul Țăranului.

20
/04
/17

După marele succes de anul trecut al „Oedip-ului” enescian, sprijinit de către Institutul Cultural Român din Londra, parteneriatul nostru cu Opera Regală Covent Garden continuă cu un eveniment avându-l în centru pe tenorul Teodor Ilincăi, care revine pe prestigioasa scenă de operă londoneză în rolul Pinkerton din „Madama Butterfly”.

19
/04
/17

Concertul nr. 1 în mi bemol pentru violoncel și orchestră de D. Șostakovici și Tablouri dintr-o expoziție, una dintre cele mai cunoscute partituri ale repertoriului rus, compusă de M. Musorgski și aranjată pentru orchestră de M. Ravel, se vor afla pe afișul concertului Orchestrei Naționale Radio, vineri, 21 aprilie 2017, de la ora 19.00, la Sala Radio.