VIDEO Sanda Weigl şi Cvartetul Bălănescu, în premieră la Sala ArCuB
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-sanda-weigl-si-cvartetul-balanescu-in-premiera-la-sala-arcub/

Sanda Weigl şi Alexander Bălănescu, doi artişti români de excepţie, revin în faţa publicului bucureştean pe 11 şi pe 12 iunie (de la ora 20.00), la Sala ArCuB din Capitală.

Un articol de Andrada Văsii|10 iunie 2013

Sanda Weigl şi Alexander Bălănescu,  doi artişti români de excepţie, revin în faţa publicului bucureştean pe 11 şi pe 12 iunie (de la ora 20.00), la Sala ArCuB din Capitală. 

Concertul Gipsy Songs propune o selecţie de piese lăutăreşti cu tradiţie, de la Maria Tănase, Romica Puceanu şi alte nume reprezentative ale folclorului românesc – prezentate într-o manieră aparte. Sanda Weigl şi Cvartetul Bălănescu creează constant noi formule de exprimare muzicală. Protagoniştii sunt deja celebri pentru tehnica şi coordonarea în improvizaţii spectaculoase; concertele lor sunt un model inepuizabil de inovaţie interpretativă.

O solistă care cântă piesele Mariei Tănase la New York

Sanda Weigl este plecată de peste 40 de ani din ţară, dar muzica o face să accepte necondiţionat, chiar să aştepte cu entuziasm, întoarcerea acasă. Cântă cu patimă şi trăieşte intens bucuria de a face cunoscute piesele Mariei Tănase în sălile de spectacol şi cluburile din New York. Aminteşte în orice ocazie că este datoare muzicii româneşti şi chiar subliniază că nu şi-a uitat limba datorită vechilor cântece lăutăreşti.

Autorul muzicii din „Însemnările unui nebun“

Şi în cazul lui Alexander Bălănescu, „rădăcinile“ româneşti s-au impus cu succes: albumele „Luminitza“ sau „Lume, Lume“ puternic impregnate de folclorul românesc, fiind argumente de necontestat în acest sens. Anul acesta, destinul l-a adus din nou în faţa publicului român. El semnează muzica şi evoluează ca şi protagonist – alături de actorul Marius Manole – pe scena Sălii ArCuB, în spectacolul „Însemnările unui nebun“ de N.V. Gogol – în regia lui Felix Alexa.

Gipsy Songs – un spectacol total, susţinut de Sanda Weigl şi Cvartetul Bălănescu, cu piese-simbol ale muzicii autohtone, condimentate cu influenţe provocatoare de jazz, cu parfumul chansonetei ori cu intense tonuri de cabaret.

Info :

Biletele pot fi achiziţionate la preţul de 80 lei (Categoria I), 60 lei (Categoria II) de la Casa de Bilete ArCuB (Sala Batişte nr. 14) sau online pe bilete.arcub.ro.

Foto credit: ArCuB

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]