VIDEO Steve Vai forțează frontierele cunoașterii împreună cu un tânăr cercetător român
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-steve-vai-forteaza-frontierele-cunoasterii-impreuna-cu-un-tanar-cercetator-roman/

Steve Vai s-a întâlnit cu Dragoş Brătăşanu în perioada în care s-a aflat în România pentru repetiţiile cu Evolution Tempo Orchestra, în pregătirea turneului European care se va încheia pe 25 iunie cu un concert la Arenele Romane din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|12 iunie 2013

Steve Vai s-a întâlnit cu Dragoș Brătășanu în perioada în care s-a aflat în România pentru repetițiile cu Evolution Tempo Orchestra, în pregătirea turneului European care a început pe 6 iunie și care se va încheia pe 25 iunie cu un concert la Arenele Romane din București.

Steve și Dragos au petrecut două ore discutând despre puterea minții și a inimii de a crea lumea în care trăim și despre cum putem învăța să ne controlăm mintea astfel încât aceasta să devină o „unealtă cu care putem construi ce vrem, în loc să fie un lanț în care să fim legați.“ Indiferent de calea pe care o alegem în viață, cel mai important lucru este să pășim în direcția scopului nostru, în direcția a ceea ce vine din interior și ne provoacă bucurie clipă de clipă.

Rolurile se schimbă. Steve Vai, jurnalistul

Fascinat de povestea lui Dragoș, la finalul propriului interviu, Steve a preluat poziția de intervievator și l-a rugat pe acesta să-i impărtășească, pe scurt, cum a aplicat lecțiile învățate pentru a călători în trei expediții. La numai 25 de ani, acesta a plecat în Antarctica, apoi în Svalbard, pe insula de lângă Polul Nord, iar la 26 de ani a devenit inginerul primei misiuni românești la o bază de cercetare marțiană în deșertul din Utah.

Dragoș i-a povestit lui Steve drumul parcurs pentru a ajunge în Antarctica, unde a fost invitat apoi să țină o prezentare despre schimbările climatice. Din sudul Argentinei a zburat apoi la Polul Nord unde a petrecut două săptămâni în noaptea polară. La finalul acestor expediții a publicat două articole în National Geographic.

Interviul pe care l-am acordat pentru The New Frontier of Success Intelligence este genul de proiect în care îmi place cel mai mult să fiu implicat. Suntem în mijlocul unei transformări mondiale care are loc la nivelul propriei noastre conștiințe ca specie și a abilităților noastre de a realiza lucruri pozitive și creative iar acest proiect are potențialul de a inspira în această direcție.

Steve Vai,

artist

Dragoș Brătășanu dezvăluie la rândul său câteva amănunte: „Chiar dacă pentru moment nu putem face public interviul, vă putem spune că cea mai importantă lecție învățată de la Steve a fost aceasta: succesul înseamnă urmărirea și îndeplinirea propriului scop în viață, ceea ce vine din interior, din noi. Dacă faci în fiecare moment ceea ce iți place, dacă te poți arunca cu bucurie, cu tot sufletul în ceea ce faci, îți atingi scopul clipă de clipă. Teama de eșec trebuie reanalizată în mintea noastră astfel încât să ne ofere suport, susținere și noi informații în loc să ne împiedice să perseverăm și să ne distrugă visul. Un eșec devine un eșec doar dacă în mintea noastră îl acceptăm ca atare. Un eșec devine un succes dacă îl privim ca pe o nouă etapă, o nouă treaptă care ne duce mai sus, mai aproape de scopul dorit, indiferent care ar fi acesta.”

Nume de succes

Alte personalități care apar în film sunt: Peter Diamandis – Președinte & CEO X-PRIZE Foundation, Gregg Braden – New York Times Bestselling Author, Dr. Ed Hoffman – NASA Directorul Academiei de Leadership a NASA, Dr. Scott Hubbard – Profesor la Stanford University, Dr. Charles Pellerin – Directorul NASA care a condus echipa ce a construit telescopul Hubble, Dr. Thomas Reiter – Director Agenția Spațială Europeană, Howard Martin – Vice Președinte al HeartMath, Robert Richards – Fondator al International Space University, Dr. Johann Wörner – Președinte DLR German Aerospace Center, Dr. Walter Scott – Fondator, CTO DigitalGlobe, Dr. Chiaki Mukai – Director, Japan Aerospace Exploration Agency, Dr. Dumitru Prunariu, singurul Cosmonaut Român.

Foto credit: Star Management

19
/03
/18

 În ziua în care Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat muzicii clasice, împlinește 21 ani de existență, violonistul Alexandru Tomescu va cânta la ParkLake Shopping Center din București, într-un eveniment din cadrul campaniei “Ascultă 5 minute de muzică clasică”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 24 martie, de la ora 18.00.

19
/03
/18

În această seară, de la ora 19,00, se inauguează Casa Artelor "Dinu Lipatti" din Bucureşti. Noul centru cultural este situat chiar în casa în care artistul a trăit şi a creat, pe bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12. Clădirea, care a fost închiriată de Primăria Municipiului Bucureşti şi va fi introdusă în circuitul cultural al Capitalei, va găzdui festivaluri, concerte şi manifestări cultural - educative. Astăzi se împlinesc 101 ani de la nașterea lui Dinu Lipatti, considerat a fi cel mai important pianist român.

15
/03
/18

Gărâna Jazz Festival anunță cea de-a 22-a ediție care va avea loc între 12 și 15 iulie, în județul Caraș-Severin. Cu un public internațional din ce în ce mai numeros, Gărâna, satul dintre munți, va găzdui patru zile de concerte și experiențe muzicale dedicate pasionaților de jazz.

15
/03
/18

Formația art-pop Fierbințeanu lansează videoclipul Corporate America, primul single de pe albumul The Great Scheme Of Things, care va apărea în această toamnă. Lansarea clipului are loc cu câteva zile înaintea spectacolului The Great Scheme Of Things, programat pentru duminică, 18 martie, la Centrul Național al Dansului București (CNDB - Bd. Mărășești nr. 80-82, Sector 4).

12
/03
/18

În serile de  joi, 15 și vineri, 16 martie 2018, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de  dirijorul rus Valentin Urypin, va avea în program Variațiunile cinematografice, de Dumitru Capoianu, Concertul nr. 2, op. 21, în fa minor, pentru pian și orchestră de Frédéric Chopin și Simfonia nr. 2, op. 73, în re major de Johannes Brahms.

10
/03
/18

În 2016, la numai 10 ani, Eva Garet câștigă concursul și trofeul "Lira de Aur”, fiind cea mai tânără câștigătoare din istoria competiției cu o tradiție de aproape 40 de ani. Cu această ocazie, prof. univ. dr. Vlad Dimulescu, președintele juriului, declara: “… s-a desprins un mic geniu: Eva Garet este în acest moment, din punctul meu de vedere, unul din cele mai frumoase talente pe care le are ţara noastră şi aici mă refer nu doar la pian, mă refer la artă, în general şi la muzică, în special."

05
/03
/18

Se împlinesc, astăzi, 50 de ani de la prima ediţie a Festivalului International Cerbul de Aur. Festivalul (spectacol -concurs de interpretare) a lansat de-a lungul timpului vedete cprecum: Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Sheryl Crow, Tom Jones, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas.

03
/03
/18

Marţi, 6 martie 2018, de la ora 19:00, Filarmonica George Enescu şi Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură vă invită la Ateneul Român, pentru un concert de muzică barocă susţinut de Musica Ricercata Orchestra - prima orchestră de muzică barocă (acordată la diapazon 415 Hz) înfiinţată de un dirijor român. Dirijor, Gabriel Bebeşelea.

01
/03
/18

I-ați fredonat numeroase melodii, de la muzica animației ”Maria Mirabela”, la compozițiile din ”Lăutarii” și ”Șatra”. Astăzi, cel mai cunoscut compozitor din Republica Moldova, Eugen Doga, împlineşte 81 de ani. Și, dacă nu știați, în anul 2014 UNESCO a inclus valsul lui Eugen Doga din filmul „Gingaşa şi tandra mea fiară” între cele patru capodopere muzicale ale secolului XX...

28
/02
/18

Dirijorul german Christoph Adt, un nume familiar publicului de la Sala Radio, revine la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio miercuri, 28 februarie, de la ora 19.00. Protagonistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, un muzician foarte activ, protagonist al turneelor Vă place ...?, care au cucerit publicul pe scenele din România în ultimii ani.

26
/02
/18

România va fi reprezentată la Eurovision 2018 de trupa „The HUMANS”, cu piesa „Goodbye”, în finala care va avea loc în luna mai, la Lisabona. Trupa „The HUMANS” a fost formată în urmă cu un an și este compusă din Adi Tetrade, Alin Neagoe, Alex Matei, Alex Cismaru și Cristina Caramarcu. Finala selecţiei naţionale Eurovision s-a desfăşurat duminică seară, la Sala Polivalentă din Bucureşti.

21
/02
/18

Dirijorul Horia Andreescu revine în această perioadă în atenţia publicului din ţară, prin două concerte programate la Iaşi şi Braşov: în seara de 23 februarie, de la ora 19.00, într-un nou episod al Integralei concertelor și simfoniilor de Beethoven, inclusă în stagiunea 2017-2018 a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, dedicată Centenarului Marii Uniri şi în seara de 2 martie 2018, de la ora 19.00, într-un concert simfonic extraordinar susţinut împreună cu Filarmonica din Braşov.