VIDEO Topul celor mai bine plătiţi scriitori din lume
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-topul-celor-mai-bine-platiti-scriitori-din-lume/

E.L. James, autoarea romanelor din trilogia erotică ,,50 Shades of Grey”, ocupă primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătiţi scriitori din lume, cu venituri de 95 de milioane de dolari, obţinute în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

Un articol de Andrada Văsii|14 august 2013

E.L. James (foto sus), autoarea romanelor din trilogia erotică „50 Shades of Grey”, ocupă primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătiţi scriitori din lume, cu venituri de 95 de milioane de dolari, obţinute în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

Romanciera britanică l-a detronat astfel pe scriitorul James Patterson, care a ocupat prima poziţie în acest top în ultimii trei ani . Cu romanele sale din seriile „Witch and Wizard”, James Patterson a fost în ultimii ani liderul de necontestat în literatura pentru adolescenţi, chiar dacă şi-a făcut timp să semneze şi alte romane, alături de Michael Ledwidge, în 2013.

Scriitorul american, autorul deosebit de prolific al francizelor „Alex Cross” şi „Maximum Ride”, ocupă locul al doilea în topul celor mai bine plătiţi romancieri din lume, cu venituri de 91 milioane de dolari. Potrivit Forbes, o carte din 17 vândute pe plan mondial este semnată cu numele lui.

Însă trilogia „50 Shades of Grey” a devenit un veritabil fenomen editorial. Aceste romane, ironizate de unii, adulate de alţii, au fost înscrise în categoria „mummy porn”, un gen literar destinat menajerelor în vârstă de până la 50 de ani, aflate în căutarea erotismului şi a unei soluţii facile pentru a-şi condimenta căsniciile.

Pe site-ul său, Forbes a anunţat, luni, că formatul e-book a jucat un rol determinant pentru succesul fulgerător şi de ordin planetar al francizei, întrucât le-a permis cititoarelor să îşi procure aceste romane cu reputaţie scandaloasă într-o manieră discretă şi să le „devoreze” departe de privirile indiscrete.

55 milioane de dolari

Acţiunea romanelor din seria „Fifty Shades” se pretează polemicilor. Inspirate iniţial din cea mai în vogă idilă în rândul adolescenţilor din acest moment, cea dintre personajele Edward şi Bella din franciza „Twilight”, cărţile romancierei E. L. James iau o cu totul altă turnură. În Seattle, Anastasia Steele, o studentă în vârstă de 22 de ani şi încă virgină, cedează în faţa şarmului şi a practicilor sadomasochiste ale miliardarului Christian Grey.

Trilogia „50 Shades of Grey” va fi adaptată şi pentru marele ecran. Studiourile Universal Pictures au cumpărat drepturile de ecranizare pentru 5 milioane de dolari. Deşi nu se ştie deocamdată cine va interpreta rolul principal în noua producţie cinematografică, reprezentanţii acestor studiouri hollywoodiene au anunţat că Sam Taylor-Johnson a fost aleasă pentru a asigura regia proiectului. Filmul va fi lansat pe 1 august 2014.

Romanciera Suzanne Collins, autoarea romanelor din trilogia „Jocurile foamei” („The Hunger Games”), ocupă locul al treilea în acest clasament, cu venituri de 55 milioane de dolari.

Bill O’Reilly, prezentator-vedetă al postului de televiziune Fox, ocupă locul al patrulea, cu venituri de 28 milioane de dolari, iar celebra scriitoare de romane de dragoste Danielle Steel, ocupă locul al cincilea cu venituri de 26 milioane de dolari, notează Mediafax.

Topul 10 al celor mai bine plătiţi scriitori din lume este completat, în ordine de Jeff Kinney (24 milioane de dolari), Janet Evanovich (24 milioane de dolari), Nora Roberts (23 milioane de dolari), Dan Brown (22 milioane de dolari) şi Stephen King (20 milioane de dolari).

Foto credit: E L James (Facebook)

 

 

10
/02
/21

Ziarul Metropolis vă invită să descoperiți cea mai nouă carte semnată de scriitorul Vasile Ernu, „Sălbaticii copii dingo”, recent apărută la Editura Polirom, în colecția „Ego-grafii”, cu ilustraţii de Roman Tolici. Volumul, din care vă oferim un fragment, este o fascinantă incursiune în anii ’80.

09
/02
/21

Întâlnirea lui Cioran cu Camus, care a avut loc chiar înainte ca filozoful plecat din România să debuteze în Franţa, l-a marcat profund pe autorul lui „Précis de décomposition”. Îndemnul intelectualului francez de a intra în „circulaţia ideilor” l-a umilit pe Cioran: „Îmi dădea mie lecţii. Avea o cultură de învăţător”.

08
/02
/21

CARTEA DE CINEMA În septembrie 1939, Franţa trebuia să găzduiască la Cannes, cu sprijinul SUA, un mare festival de film, o alternativă la Mostra de la Veneţia, din Italia fascistă. Izbucnirea războiului opreşte planul în ultimul moment. O carte a unui istoric francez, apărută şi în limba română, reconstituie această poveste fascinantă.

08
/02
/21

Editura Litera anunță lansarea pe litera.ro a noului Litera Blog, locul de întâlnire a celor mai interesante articole de opinie, dialoguri-eveniment, idei și sugestii de lectură pentru cititorii săi. Critici literari, scriitori români și străini, formatori de opinie, bloggeri, traducători, actori, traineri fac parte acum din comunitatea Litera Blog pentru a oferi publicului iubitor de carte cea mai bună experiență a lecturii.

05
/02
/21

Zilele acestea, a plecat către librăriile fizice și online din întreaga țară ediția în limba română a uneia dintre cele mai așteptate traduceri ale anului. Este vorba despre romanul „Hamnet”, semnat de prozatoarea britanică Maggie O’Farrell, apărut în traducere în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

05
/02
/21

CARTE DE CINEMA În 2020 s-au implinit 100 de ani de la premiera primului film românesc de animaţie. Prilej pentru apariţia unui volum care analizează evoluţia acestui gen pe parcursul unui secol, „Istoria filmului românesc de animaţie – 1920-2020”, scris de criticul Dana Duma.

04
/02
/21

10 idei despre globalizare și criza acesteia, oferite de israelianul Nadav Eyal în cartea sa „Revolta. În tranșeele luptei împotriva globalizării” (Editura Polirom, 2020), o lectură esențială pentru omul de azi.

03
/02
/21

La Editura Seneca, în colecția „Noi” (dedicată mediului și ecologiei), apare, zilele acestea, volumul „Omenirea în pericol. Reconfigurare de traseu!“ de Fred Vargas (traducere din limba franceză de Alina Marc-Ciulacu; ilustrația de copertă este semnată de Dan Perjovschi: You are here, 2017).

01
/02
/21

CARTEA DE CINEMA Proaspăt apărută la Editura Polirom, „Cinema în RSR. Conformism şi disidenţă în industria ceauşistă de film” este o provocatoare carte a istoricului Bogdan Jitea. O analiză a mecanismelor de control şi propagandă, dar şi a câtorva forme de rezistenţă în cinematografia din perioada lui Ceauşescu.

31
/01
/21

Ediția din 2021 a Târgului de Carte de la Leipzig, unul dintre cele mai importante evenimente europene din domeniul editorial, nu va avea loc. Informația vine în contextul pandemiei Covid-19, după ce și ediția din 2020 a fost anulată, din aceleași motive.

29
/01
/21

Noi titluri semnate de nume de prim rang ale literaturii universale – clasici, laureați Nobel, voci actuale ale literaturii de pretutindeni – sînt aduse și cititorilor români, în traduceri de excepție, apărute sau în curs de apariție în prestigioasa colecție „Biblioteca Polirom”.

28
/01
/21

Născut pe 28 ianuarie 1936, scriitorul albanez Ismail Kadare împlinește astăzi 85 de ani, ocazie cu care vă oferim un amplu fragment din cea mai nouă carte a sa disponibilă în limba română – volumul de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Editura Humanitas Fiction, 2021, colecția „Raftul Denisei”, traducere de Marius Dobrescu).