VIDEO Tudor Jurgiu, premiul al III-lea la Cannes, în secţiunea Cinéfondation
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-tudor-jurgiu-premiul-al-iii-lea-la-cannes-in-sectiunea-cinefondation/

Tudor Cristian Jurgiu a fost recompensat cu Premiul al III-lea la secţiunea Cinéfondation, pentru scurtmetrajul „În acvariu“.

Un articol de Corina Vladov|24 mai 2013

Tudor Cristian Jurgiu a fost recompensat cu Premiul al III-lea la secţiunea Cinéfondation, pentru scurtmetrajul „În acvariu“, la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes.

Filmul românului a fost depăşit de scurtmetrajul „Needle“, regizat de studenta de origine iraniană Anahita Ghazvinizadeh, care a luat premiul I şi de scurtmetrajul „En attendant le degel“, al belgiencei Sarah Hirtt.

Secţiunea Cinéfondation este dedicată filmelor de şcoală şi a fost creată în 1998 de preşedintele festivalului de la Cannes, Gilles Jacob. În selecția Cinéfondation au fost alese 18 filme, din cele 1.550 de producții trimise comisiei, din 277 de școli din întreaga lume.

Tudor Jurgiu a câştigat premiul al III-lea la egalitate cu slovacul Matus Vizar.

„În acvariu/ In the Fishtank“, de Tudor Jurgiu, a rulat în competiţia Festivalului Internaţional de Film de Scurt şi Mediu Metraj NexT (10 – 14 aprilie) din Capitală. Filmul spune povestea unui cuplu – George şi Cristina. Aceştia încearcă să se despartă, dar nu par să reuşească.

Tudor Cristian Jurgiu s-a născut în 1984, la Mediaş. A absolvit Universitatea Naţională de Teatru şi Film „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, secţia regie de film şi TV, în 2009. A regizat trei scurtmetraje şi un documentar în timpul şcolii.

În 2009 a realizat scurtmetrajul „Nunta lui Oli“, care a câştigat câteva premii, printre care trofeul pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de la Leeds. Debutul său în lungmetraj, „Câinele japonez“ (foto jos), cu Victor Rebengiuc şi Şerban Pavlu în distribuţie, este programat să apară pe marile ecrane în 2013.

Foto: Cinemagia

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;