VIDEO Unul dintre participanţii la Masterclass-ul susţinut de Steve Vai va câştiga o chitară din seria Ibanez Jem
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-unul-dintre-participantii-la-masterclass-ul-sustinut-de-steve-vai-va-castiga-o-chitara-din-seria-ibanez-jem/

Pentru prima dată în România, Steve Vai va susţine pe 24 iunie un masterclass din seria „Alien Guitar Secrets“.

Un articol de Andrada Văsii|15 mai 2013

Pentru prima dată în România, Steve Vai va susține pe 24 iunie un masterclass din seria „Alien Guitar Secrets“. O experiență extraordinară ce va dura trei ore și în care artistul premiat de trei ori cu Grammy își va împărtăși secretele.

În clubul Tribute, începând cu ora 17.00, Steve Vai se va prezenta în fața unei audiențe restrânse în postura inedită de profesor. Timp de mai bine de 3 ore, celebrul chitarist va cânta – singur sau alături de câțiva dintre cei prezenți – va răspunde la întrebări și le va împărtăși mai tinerilor săi colegi în ale muzicii câteva dintre secretele succesului său – atât în ceea ce privește tehnici de interpretare la instrument dar, mai ales, în ceea ce priveşte abordarea mentală a interpretării la instrument.

Din perspectiva experienței acumulate în ultimii 14 ani ca artist dar și deținător al unei case de discuri (Favored Nations Entertainment), Steve le va oferi tinerilor muzicieni români și fragmente din viziunea sa asupra industriei muzicale la nivel internațional.

O șansă nemaipomenită pentru un participant

Pe lângă toate acestea, unul dintre cei prezenți la masterclass va fi ales prin tragere la sorți și va câștiga o chitară Ibanez cu autograful celui care, de peste 20 de ani, și-a pus amprenta atât pe design-ul cât și pe construcția seriei ce-i poartă semnătura – Ibanez JEM.

Există un număr limitat de locuri pentru acest masterclass de aceea locul trebuie să fie rezervat din timp.

Info:

Taxa de participare este de 400 de lei și include, pe lângă dreptul de a participa la masterclass și o invitație la concertul susținut de Steve alături de Evolution Tempo Orchestra pe 25 iunie la Arenele Române.

Pentru cei care nu doresc să participe la concert, taxa de participare la masterclass este de 300 lei. Înscrierea pentru participarea la masterclass se face nominal, prin email la adresa: [email protected] . În replică la mesajul trimis, veți primi detalii legate de plata taxei de participare.

Mai multe informații legate de participarea la „Alien Guitar Secrets“ găsiți aici:  http://inmusica.ro/index_3.html

Foto credit: Davide Merli

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]